Liga banilor

Campioana Ligii I, Unirea Urziceni are sansa unei grupe accesibile in Liga Campionilor. Insa chiar din acest motiv, beneficiile sale financiare vor fi modeste. Niciuna dintre cele trei formatii din Grupa G, FC Sevilla, VfB Stuttgart si Glasgow Rangers, nu se poate lauda cu o baza fani foarte bine reprezentata la nivel global. Din acesta cauza, incasarile din market-pool, cele care iau in calcul audienta partidelor, nu vor fi deloc spectaculoase.

Valoarea de piata a echipei VfB Stuttgart, nu depaseste 14% din cea a celebrei Manchester United, evaluata la un milliard 870 de milioane de dolari. Dintre cele trei adversare ale Urziceniului, clubul german are cea mai mare valoare de piata. VfB Stuttgart ocupa locul 20 in topul Forbes, cu o cota de 264 de milioane de dolari. In topul Money League realizat de Deloitte, VfB Stuttgart este pe pozitia a 18-a, cu un venit total de 122 milioane de euro. 44% din incasarile clubului sunt generate de activitatea de marketing. Valoarea de piata a lotului german se apropie de 112 milioane de euro. Fotbalistii Unirii Urziceni sunt evaluati de transfermarkt.de, la aproximativ 20 de milioane de euro, in timp ce lotul clubului spaniol FC Sevilla, cel mai valoros din grupa G, atinge 236 de milioane. Glasgow Rangers, cu jucatori cotati la 73 de milioane de euro, pare a fi singura echipa accesibila si din punct de vedere financiar, in grupa G.

Comentarii

comentarii

Scroll to top