Trăim și noi, la peluze, cu bilete ieftine și stînd în picioare, printre mormane de coji de semințe și în duhoare de haine transpirate și soioase, și ne uităm printre fumigene, fragmentat, la meciul istoriei. De douăzeci de ani încoace nu povestim despre promovare în divizia superioară, ci despre cum să cumpărăm arbitri care să ne ajute să nu retrogradăm. Fluierăm orice echipă și, de cîte ori pierdem, ne înjurăm cu patos adversarul, îi spargem geamurile autocarului și-i tăiem roțile, ba îi rupem cîteodată și arcada. După care mergem și bem și înjurăm și cîntăm eroic “ș-altă dată o s-o facem și mai lată” și sîntem mîndri de noi și mergem și ne culcăm. Uneori mergem în deplasări, unde ne luăm tenișii ăia care nu put și ne îmbrăcăm cu tricourile echipei adverse, ca să nu fim prinși. Pe steagul nostru avem drept logo o rîgîială feerică, flancată de doi lei, simbolul atitudinii noastre de luptă. Indiferent de orice, sîntem mîndri de noi și ne punem toată speranța în Dumnezeu. Că el e mare și atoateputernic și, la urma urmei, cîndva, ne va ajuta El să promovăm. Și atunci vom fi iarăși ce am fost și mai mult decît atît. Forza noi!

Comentarii

comentarii