Din Bărăgan spre Vest

Cu sute de ani înainte de extinderea Bucureştiului spre Urziceni, asa cum îi stă bine unui megalopolis cu pretenţii, ciulinii Bărăganului s-au agăţat de mingea Ligii I şi au înflorit printre crinii regali ai fotbalului mare. Unirea s-a instalat pe locul de 10 milioane de euro, fluturaţi de Champions League, odată cu intrarea pe ultima linie dreaptă a sezonului. Transpus în date financiare, rezultatul din teren este fără echivoc: calificarea în grupele Ligii Campionilor echivalează cu un profit garantat de 1,4 milioane de euro. Această sumă poate creşte până la minimum 4 milioane de euro, în funcţie de rezultatele din teren, audienţa meciurilor şi numărul spectatorilor.

Spre deosebire de Steaua şi CFR Cluj, echipele calificate în ultimii trei ani în Liga Campionilor, Unirea a reuşit, dincolo de performanţa sportivă şi o performanţă de management.

Cu un buget de 6 milioane de euro la începutul sezonului 2008-2009, Unirea a cheltuit pentru fiecare dintre punctele obţinute înainte de ultima etapa a sezonului, aproximativ 90 de mii de euro. Steaua, adversara Unirii din ultima rundă a campionatului, susţinută de un buget de 30 de milioane de euro, restrâns la 15 milioane după instalarea crizei financiare, a cheltuit minimum 225 de mii pentru fiecare punct câştigat.

Diferenţa constă în valoarea masei salariale. Unirea plăteşte salarii incomparabil mai mici faţă de rivalele consacrate. Jucătorul cel mai bine plătit este Jacob Burns, cu 180 de mii de euro pe sezon; cu 320 de mii mai puţin faţă de liderul încasărilor din Liga I, dinamovistul Marius Niculae.

Cota de piaţă a fotbaliştilor de la Unirea Urziceni totalizează 14 milioane de euro, cu 18 milioane mai puţin decât cota jucătorilor de la Steaua.

Eficienţa clubului din Bărăgan are câteva explicaţii clare, care încep cu dăruirea jucătorilor şi profesionalismul antrenorului Dan Petrescu. Beneficiar al suportului deplin oferit de patronul echipei, fostul fundaş al lui Chelsea a devenit în acest sezon, cu un salariu de 500 de mii de euro, antrenorul cel mai bine plătit din Liga I.

El a demonstrat că succesul echipei constă în valoarea de ansamblu a lotului şi nu în suma valorilor individuale. La rândul său, patronul din Urziceni a dovedit că ştie ce înseamnă delegarea responsabilităţii, realitate pe care nici Roman Abramovic şi nici Silvio Berlusconi nu au înţeles-o încă.

Comentarii

comentarii

Scroll to top