Uimirea îl afundase în scaunul tare când văzu primele blocuri. Niște păsări gri fără gâturi, sute de ochi de sticlă – unele mai ciuruite decât altele, antene strâmbe și paratrăznete care înțeapă ici și colo aceste corpuri bizare, perfect aliniate dar deloc perfecte. Ulise își suci gâtul de câteva ori privindu-le pe măsură ce trenul le lăsa în urmă și-și căuta culcușul rece din gară. Ulise călcă pentru prima dată pe asfalt: ceva ce nu se înmoaie în ploaie, ceva neted pe care alunecă valize, cărucioare, mașini electrice de bagaje, ceva pe care pașii oamenilor compun armonii ciudate, sunete seci care se sting în niște îmbrățișări, într-o mașină galbenă, pe un covor sau într-un magazin, în spatele unei uși, la coada de bilete.

Se opri după primul pas pe peron; stătea țeapăn ca un steag înfipt într-un teritoriu abia cucerit, incapabil să mai înfigă alte steaguri în drumul prăfuit care-i trecea prin fața porții de acasă, în scroafa urâtă și vândută, în palmele aspre ale lu’ ta-su, în mirosul de grajd, în pantalonii de stofă tare, scorțoasă. Tu-dum, tu-dum, tu-dum. Pieptul lui Ulise și trenul erau unul.

Siluete necunoscute, tari, colțuroase, începură să se lovească de Ulise, ca și cum în tot peronul ăsta lichid Ulise era piatra dimpotriva curgerii. Șuvoiul de oameni îl împinse, până la urmă, spre mijlocul gării. Amețit și tulburat de emoție, Ulise vedea imagini solide, se străduia să înghită totul, să muște din nou înainte să înghită, un animal vorace, o scroafă nemaivăzută, era scroafa dracu’ însăși, i se depuneau pe oase și pe carne grăsimi în forma panourilor CFR, a ceasului strâmb și cu o singură limbă, a chioșcului de ziare, a reclamei la persil, și mușca din nou Ulisescroafa din toți și din toate și toți și toate nu erau altceva decât hrana și apa sufletului lui uscat, secat, atrofiat care acum zemuia de toți și de toate.

Lângă gară, chiar la marginea unui parc mic ce înconjura un loc trist și dărăpănat de joacă pentru copii, era un hotel de două stele. Dooj’de lei pe noapte, puiule, îi zise recepționera care părea și bucătăreasa, și directoarea, și menajera, și curva stabilimentului. Luă cheia, după care se întoarse din nou în stradă, să respire aerul acela greu, condimentat cu nori albăstrui de diesel și regular, de praf greu, stătut, de fier ruginit și uitat în subsoluri umede, de fabrici care transpiră, de magazine care emană frustrări și hormoni, de uri și fugi, de tot ce nu știa și avea să descopere.

Ulise ajunse în oraș.

(foto: New York, februarie 2008)

Comentarii

comentarii