Spre deosebire de majoritatea creatorilor de film din ultimele două decenii, afirmarea internaţională a lui Alejandro Jodorowsky s-a produs târziu. De-abia acum, la vârsta de 43 de ani, începe să fie recunoscut drept omul a cărui creativitate explozivă şi controversată îl va transforma într-unul dintre mai importanţi regizori de film ai deceniului următor. Ultimul său film, El Topo, a fost salutat de critică ca „o operă monumentală de artă cinematografică”, iar Jodorowsky a fost considerat de New York Times „un om de o erudiţie molipsitoare”. Cităm din revista Newsweek: „Viziunea sa suprarealistă nu poate fi copiată. Despre aceasta nu se poate spune decât că este singulară.” Pe de altă parte, Pauline Kael de la New Yorker îl descrie în termenii „circ al ororilor” şi „spectacol de bâlci”, în timp ce Commonweal îl respinge ca fiind „doar sordid şi pretenţios.” Village Voice s-a apropiat ceva mai mult de adevăr: „Umorul lui atacă realitatea, creând o comedie care provoacă râsul pentru a depăşi groaza – o comedie care se transformă într-un cult al mântuirii.”

Les Yeux Du Chat by Alejandro Jodorowsky, illustrated by Jean Giraud (Moebius)

Jodorowsky şi-a luat răgazul de a suferi şi experimenta viaţa înainte de a căuta să se exprime pe peliculă. A colaborat cu Marceau şi Arrabal – la picioarele lor, am putea spune. Este comparat adeseori cu Buñuel. A lucrat mult timp în umbră. O parte din tema filmului El Topo este eliberarea de maeştri. Această temă ocupă prim-planul filmului Muntele sacru, care urmează să aibă premiera americană în timp ce dvs. citiţi acest interviu. (Rămânând fidel traiectoriei sale artistice, filmul lui Jodorowsky este atacat şi cenzurat în Mexic, unde l-a produs şi unde locuieşte în prezent.) Muntele sacru este povestea unui grup de oameni puternici şi bogaţi care se întovărăşesc cu un hoţ pentru a căuta oblăduirea unui maestru, întruchipat de Jodorowsky însuşi. Maestrul urmează să-i călăuzească spre un munte sacru în căutarea nemuririi şi iluminării.

Însă Jodorowsky, un adept eclectic al sistemelor asiatice de meditaţie, predică golirea minţii pentru ca adevărata iluminare să se poată manifesta.

Vi se pare că asta nu sună prea bizar sau sângeros, nu?

Ei bine, în acest film oamenii sângerează – sângerează tot timpul şi, mai ales, sângerează lucruri ciudate: păsări, cireşe, sânge verde. Mulţi găsesc aceste lucruri extrem de dezagreabile.

În primele scene din El Topo ni se dezvăluie o baltă circulară de sânge şi un copil tras în ţeapă. Vedem apoi o sută de femei îmbrăcate în rochii de mireasă, violate şi apoi ucise. Într-o biserică se leagănă în ştreanguri cadavrele celor o sută de miri. Ulterior, El Topo (jucat de Jodorowsky) îl castrează pe colonelul care se face responsabil de aceste atrocităţi.

Atunci când fiul în vârstă de şapte ani al personajului El Topo (jucat de fiul lui Jodorowsky, Brontis) încearcă să-l urmeze, acesta îl plesneşte peste gură, spunându-i: „Distruge-mă. Nu mai depinzi de nimeni acum.” În final, El Topo se sinucide prin autoimolare, în maniera protestatarilor budişti. Pentru a realiza această scenă, Jodorowsky a acoperit un schelet cu biftec şi i-a dat foc.

Jodorowsky afirmă că nu caută să şocheze doar de dragul a şoca şi suntem înclinaţi să-l credem, căci, dacă şi-ar propune să realizeze un film şocat, banal şi cu succes de casă garantat, ar face-o probabil mai bine decât oricine altcineva.

În schimb, el continuă să dea frâu liber unei avanlanşe de simboluri în încercarea de a vorbi „inconştientului vostru din propriul meu inconştient”. De exemplu, în El Topo un om fără picioare şi un altul fără mâini sunt împreunaţi pentru a-l întruchipa pe „John Wayne”. Cei doi se urăsc reciproc şi se înfruntă fără încetare. „Aşa suntem noi, nu?” întreabă Jodorowsky. „Este simbolic. Braţele noastre luptă împotriva picioarelor. O parte din noi se opune întotdeauna celeilalte. Ce risipă!”

În viaţa privată, Jodorowsky este capabil să agite spiritele cu acelaşi talent. Odată, abordând un bărbat pentru prima oară, a întrebat: „Cine eşti? De ce porţi hainele astea? Ştii ce cred ca ţi-ar prinde bine? O pulă în cur!”

În prezent, Jodorowsky este căsătorit cu o doamnă pe nume Valerie. Are trei fii (fiecare cu o altă femeie) care locuiesc împreună cu el. De asemenea, are o fiică stabilită în Germania. Jodorowsky s-a născut la Iqueque, Chile, un oraş de două mii de locuitori şi s-a mutat la Santiago la 12 ani. Mai târziu, s-a înscris la universitate cu intenţia de a deveni medic. Însă atracţia faţă de teatru l-a forţat să renunţe la studii după doi ani. A lucrat la un teatru de marionete, apoi a colaborat timp de şase ani cu Marcel Marceau, făcând turnee în toată lumea cu spectacole de pantomimă, unul dintre ele fiind Masca şi colivia.

Cele mai importante au fost colaborările cu Arrabal, maestrul teatrului cruzimii. Într-un final, s-a stabilit în Mexic, unde locuieşte şi în prezent.

Printre talentele care îi permit un trai decent se numără şi cel de creator de benzi desenate. Benzile desenate din seria Fabulele panicii îi apar în ziare mexicane şi sunt, bineînţeles, controversate. A regizat peste o sută de piese de teatru, incluzând opere de Ionesco şi Beckett şi a realizat patru filme. Primul film, realizat la Paris, se bazează pe povestirea Capetele înlocuite a lui Thomas Mann. Mai târziu, a regizat propria versiune a filmului Fando şi Lis de Arrabal. Cu acest film a intrat în competiţia Festivalului de Film de la Acapulco din 1968, fiind însă descalificat în unanimitate („coroziv şi corupător”). Neintimidat, Jodorowsky a realizat El Topo şi l-a prezentat mexicanilor, care au refuzat să-i susţină financiar participarea la Festivalul de Film de la Cannes din 1971.

Având la dispoziţie bugete limitate, Jodorowsky lucrează cu oricine consideră ca i-ar putea fi de folos. Infirmi, prostituate, muzicieni rock, funcţionari publici ieşiţi la pensie. Chiar şi actori profesionişti. Cu excepţia manevrării camerei de filmat, Jodorowsky se ocupă singur de toate activităţile creative esenţiale. Atât în El Topo, cât şi în Muntele sacru, Jodorowsky a fost producător, regizor, scenarist, scenograf, compozitor al coloanei sonore. Şi, bineînţeles, a jucat şi rolurile principale. Este probabil singurul producător din istorie care a inclus clauze speciale în contractele actriţelor, prin care li se garantează că nu vor fi obligate să se culce cu el.

În ciuda cuvintelor şi acţiunilor lui uneori feroce, Jodorowsky este o persoană politicoasă, cu o voce blândă, şi un ascultător atent. Gramatica sa uneori ciudată se datorează, pe de o parte, transpunerii directe a structurilor sintactice specifice limbii spaniole şi, pe de altă parte, modului său particular de a se exprima. Interviul de faţă, acordat revistei Penthouse, a fost realizat pe parcursul unui an de către Rick Kleiner, care s-a aflat pe platoul de filmare al Muntelui sacru, cu ajutorul lui Jules Siegel şi a editorului secţiunii de interviuri a revistei Penthhouse, Richard Ballad.

—————

Penthouse: Mulţi afirmă că sunteţi nebun. Sunteţi?

Jodorowsky: Câteodată mă simt absolut nebun. De ce spun asta? Deoarece realitatea mi se pare atât de ireală, iar mie însumi îmi par atât de straniu. Am o minte, un ficat, o inimă. Tot ceea ce văd şi ceea ce simt se găseşte în mine. Nu asta e realitatea. Sunt, de fapt, o imensă reacţie. Nu ăsta e obiectul. Nu asta e senzaţia. Sunt ceea ce poate fi perceput. Omul care percepe. Totul e atât de subiectiv. Dacă cineva îmi spune că sunt nebun, spun, da, sunt absolut nebun, asemenea tuturor celor care au trăit şi trăiesc pe această planetă. Cred că acum întreaga omenire este nebună şi ciudată. Iar uneori, când esenţa mea mă vede pe mine însumi (sic), cât de nebun şi ciudat îmi este eul, râd cu drag şi compasiune. Iar în momentul în care dobândeşti iluminarea, izbucneşti în râs. Pentru că vezi cât de nebun şi ciudat eşti. Atunci simţi compasiune. Îmi este foarte milă de mine pentru că sunt atât de nebun şi ciudat.

Penthouse: Aveţi un temperament uşor inflamabil. Câtă spontaineitate şi câtă simulare există însă în acest temperament?

Jodorowsky: Dacă luăm exemplul apei – dacă apa întâlneşte o piatră în calea curgerii sale, apa se năpusteşte asupra pietrei şi o smulge din loc, şi astfel piatra e purtată de curent până la vărsarea în ocean. În situaţiile în care o piatră îmi stă în cale, îmi pierd cumpătul şi o mut din loc. Trebuie să adopt o atitudine agresivă pentru a obţine reacţia celuilalt. Însă o fac doar pentru a obţine acest efect. Niciodată nu mă pierd cu firea faţă de o persoană care face altceva. Care nu face ceea ce fac eu.

Penthouse: Unii nu pot accepta că eforturile dvs. sunt sincere. Nu vă înţeleg şi vă întreabă: „Care vă este jocul, de fapt?”

Jodorowsky: Atunci când m-am apucat de artă eram nevrotic. La universitate am dobândit licenţe în filosofie, matematică şi fizică. La Universitatea din Santiago. Însă am fost grozav de leneş – nu-mi plăcea decât să mă duc la cinematograf, să urmăresc filme, să vizitez expoziţii de pictură şi să citesc poezie. Multă distracţie, studiu deloc. În două zile mă pregăteam pentru toate examenele. Primeam calificative mari, apoi uitam tot. Într-o zi mi-am spus că nu mai vreau să studiez în termenii ăştia. Am pus „nu”. Voiam să mă dedic marionetelor, păpuşilor. Şi m-am apucat să confecţionez păpuşi de circ şi de teatru. Însă, ca de obicei, a intervenit orgoliul meu şi am încercat să devin faimos. Şi ştii ce? Atunci am realizat că sunt muritor. Că voi muri. Nu aveam nici un răspuns la problema asta. Aşa că am decis să devin celebru în spaţiul meu sud-american. Să realizez o operă pentru a rămâne nemuritor în istorie. Nu? Acesta a fost jocul meu la început. Încetul cu încetul, în Fando şi Lis, iar apoi şi mai nuanţat în El Topo, am început să accept moartea întru totul şi asta mă face să mă simt foarte bine. Am început să lucrez la El Topo absolut impasibil. Spre finalul filmului am devenit mai deschis faţă de această problemă umană. Iar în acest film, Muntele sacru, dau treptat uitării problemele celebrităţii şi profitului. Uit totul, singurul joc pe care-l joc acum este realizarea filmului. Însă, în realizarea filmului, mă implic în mod absolut, cu toată viaţa mea obiectivă. Pentru mine, acum, nu există nici o diferenţă între film şi viaţă. De asemenea, pentru mine cel mai important lucru este turnarea filmului, nu filmul în sine. Acesta îmi este jocul acum. Este un mod special de a te deschide, de a progresa, de a fi mai aproape de omul complet.

Penthouse: Ne puteţi spune câte ceva despre succesiunea de evenimente din Muntele sacru?

Jodorowsky: Filmul evoluează de la basm la realitate, nu? Tema este foarte simplă. Maestrul adună nouă persoane, alcătuind un sistem solar, promiţându-le nemurirea. În toate tradiţiile există un munte sacru. Iar în vârful muntelui trăiesc întotdeauna nemuritorii, olimpicii. Apoi maestrul spune: „Trebuie să furăm de la ei secretul nemuririi. Alţii îşi adună forţele pentru a fura bani, pentru a fura din bănci. Noi de ce nu ne-am aduna forţele pentru a fura secretul nemuririi? Nemuritorii sunt fiinţe înţelepte, fiinţe iluminate. Pentru a lupta cu ele trebuie să devenim înţelepţi şi iluminaţi. Apoi va trebui să călătorim şi să fim puternici în înţelepciunea noastră pentru a lupta cu nemuritorii.” Ajungem pe vârful muntelui şi – dar nu, nu vă pot spune ce se petrece în film. Îl închei, însă, într-un mod surprinzător.

Penthouse: Vorbiţi adeseori despre simboluri. Dacă, însă, ni se oferă prea multe, nu devin supărătoare?

Jodorowsky: Există mai multe modalităţi de a vorbi. Te poţi răsti la om sau îi poţi vorbi cu blândeţe. În mod normal, un film se adresează unor componente bine delimitate ale fiinţei umane. Facem o distincţie între partea atletico-musculară a fiinţei umane şi viaţă sa sexuală, mentală şi emoţională. Eu nu mă adresez nici unuia dintre aceste centre. Vorbesc din propriu-mi inconştient inconştientului vostru. Este un alt tip de limbaj. Încerc să transpun visele în realitate şi nu realitatea în vis. Atunci când stai alături de mine şi urmăreşti filmul, ceea ce fac este să-ţi transpun simbolurile în realitate. Fiecare dintre noi poartă în inconştient simboluri. Totul se găseşte în mintea ta. Omul nu este un creator. Însă omul descoperă în permanenţă. Ceea ce încerc să realizez atunci când folosesc simboluri este să trezesc o reacţie în inconştientul vostru. Sunt foarte atent la imaginile pe care le folosesc pentru că simbolurile pot fi extrem de periculoase. Atunci când utilizam limbajul normal ne putem apăra pentru că societatea noastră este o societate lingvistică, o societate semantică. Dar atunci când începi să nu mai vorbeşti prin cuvinte, ci numai în imagini, oamenii nu se mai pot apăra. De aceea, nu poţi decât să iubeşti sau să urăşti un film de genul ăsta. Nu poţi rămâne indiferent. În fiecare scenă introduc animale. Am început să studiez semnificaţiile animalelor. Purtăm semnificaţiile animalelor în noi pentru că avem o memorie colectivă. Să luăm, de pildă, hipopotamul. Hipopotamul era o zeitate pentru egipteni. El este greutatea pământului. Atunci când introduc un hipopotam într-un cadru, ştiu exact cum va fi perceput de inconştientul unei persoane.

Penthouse: S-a discutat mult despre violenţa din El Topo. Există multă vărsare de sânge în Muntele sacru, sau ceva similar?

Jodorowsky: Nu foarte multă.

Penthouse: Spuneţi-ne câte ceva despre metoda de instruire Arica, folosită pentru actorii din filmul dvs.

Jodorowsky: A, da. Căutam nişte maeştri, pentru că în filmul meu vorbesc despre maeştri. Şi atunci am plecat să întâlnesc câţiva maeştri hinduşi, practicanţi de yoga clasic. De asemenea, eu am practicat timp de doi ani meditaţia zen sub supravegherea unui maestru. Şi, înainte de a realiza acest film, am participat împreună cu soţia la un antrenament condus de acest maestru, care a constat în şapte zile de veghe neîntreruptă. Odată încheiat acest antrenament, – după suferinţe intense – am practicat timp de o luna antrenamentul Arica. Antrenamentul Arica conţine câteva exerciţii de origine hindusă, câteva de origine japoneză, câteva de origine egipteană. Foarte eclectic. Secretul antrenamentui constă în acest amestec; am întâlnit şi cu această ocazie un maestru, pe creatorul acestui sistem, pe care l-am studiat pentru a-mi juca rolul de maestru. Simt că, graţie lui, am dobândit un fel de iniţiere şi că interpretez un maestru real, nu un maestru din basme.

Penthouse: Spuneaţi că aţi studiat cu un maestru până ce v-aţi dat seama că nu poţi învăţa cu adevărat de la un maestru.

Jodorowsky: Da, singurul lucru pe care-l poţi culege de la un maestru este să afli despre tine însuţi. Nu există secrete. Există doar tehnici de auto-trezire. Există câteva tehnici de masaj. Există câteva tehnici de respiraţie etc. Nu? Aşa încât, ofer întregului grup care a participat la producerea filmului o luna de antrenament Arica. O altă lună o petrecem apoi împreună. Nu ieşim în oraş. Dormim doar patru ore pe noapte.

Penthouse: Şi au avut toate acestea vreun efect asupra lor?

Jodorowsky: Când eşti nevoit să trăieşti timp de patru luni într-un grup, orice tip de antrenament este util. Înveţi ceva şi se schimbă multe. Îl ştii pe DeBono, scriitorul englez? A scris Gândirea laterală. Cred că este un individ fantastic. El spunea ca omul este dispus să aloce atât de mult timp învăţării golfului, bunăoară, însă atât de puţin timp antrenării propriei minţi. Ei au impresia că o pot face deja şi că singurul lucru de care ar avea nevoie ar fi să afle un secret. Nu este aşa. Atunci când un grup începe să lucreze, indiferent de antrenament, efectele sunt pozitive. Antrenamentul creează grupul, îi apropie pe oameni. Ne-am simţit ca nişte fraţi. Vei observa asta în film.

Penthouse: Ce se întâmplă cu conceptul de erou individual?

Jodorowsky: În Muntele sacru am decis să abandonez eroul individual, deoarece o consider o invenţie a Hollywood-ului. Eroul individual contra societăţii. Eu am în vedere omul colectiv. Omul este umanitatea. În Muntele sacru aduc în prim-plan eroul colectiv. Există douăsprezece persoane. Zece dintre ele reprezintă sistemul solar. Împreună cu celelalte două alcătuiesc zodiacul. Şi atunci pornim în aventura completă ca un grup, ca un colectiv. Nu suntem în căutarea crezului nostru interior. Ceea ce căutam este umanitatea din noi înşine. Pot explica aceste lucruri într-un mod mai clar făcând o comparaţie între Freud şi Jung. Freud căuta conştiinţa individuală, în timp ce Jung căuta inconştientul colectiv. Eu am adoptat o poziţie jungiană, o poziţie reichiană. Reich consideră că, pentru a asigura sănătatea individului, trebuie mai întâi să asigurăm sănătatea societăţii.

Penthouse: Sunt sigur că va trebui să nuanţăm într-un fel cele afirmate mai sus, pentru că dvs., Alejandro Jodorowsky, sunteţi, fără doar şi poate, un individualist.

Jodorowsky: Sunt de acord, suntem cu toţii nişte indivizi. Însă toate doctrinele secrete, toate societăţile ezoterice sunt în căutarea omului obiectiv şi nu a omului subiectiv. A existat o epocă în care Proust şi diverşi scriitori, precum Kafka, diverşi artişti căutau arta subiectivă. Eu caut arta obiectivă. Dacă subiectivitatea mea a fost redusă la tăcere, atunci pot spune că a fost vorba de împlinirea căutării din Muntele sacru. Uciderea subiectivităţii. Regăsirea de sine ca om complet sau universal.

Penthouse: V-aţi lăsat transformat în vas comunicant, în instrument.

Jodorowsky: Da, asemenea tuturor poeţilor şi misticilor din lume. Nu? Nu te opui voinţei universale. Nu te opui ţie însuţi. Laşi lucrurile să vină şi să plece. Nu?

Penthouse: Una din sursele de suferinţă ale omului modern este sentimentul singurătăţii. Ce poate face în această privinţă ideea dvs. de „om colectiv”?

Jodorowsky: Când un om spune, „sunt singur”, asta se datorează faptului că nu ştie să fie împreună cu sine. Când vorbesc despre omul colectiv nu mă refer la faptul de a fi în compania mai multor oameni. Mă refer la un om care simte în sine întreaga umanitate. Dacă eşti un optimist poţi spune, „Universul este o construcţie”. Putem lucra la construcţia Universului, la construcţia fiinţei umane sau putem ataca Universul şi ne putem uni eforturile pentru a distruge fiinţa umană. Dacă alegi să lucrezi pentru Univers, începi să lucrezi pentru tine. Pentru a deveni un om colectiv trebuie să faci un sacrificiu. Siguranţa propriei vieţi, siguranţa propriei familii. Omul colectiv este omul care lucrează pentru omenire, chiar singur fiind. Fără să ceară nimic în schimb. Există două tipuri de rugăciune. Rugăciunea prin care ceri ceva şi rugăciunea prin care mulţumeşti pentru tot ceea ce ai. Această ultimă rugaciune este cea a omului universal. Omul universal nu se poate simţi vinovat. Trecutul este încheiat. Vine un moment în care poţi spune karmei tale: „Te iubesc. Toate greşelile pe care le-am făcut vreodată au avut menirea de a mă aduce în acest punct. Dacă nu am făcut ceea ce ar fi trebuit să fac, a fost pentru că nu eram ceea ce sunt acum. Am învăţat, am luptat, m-am înălţat. Nu mă pot simţi vinovat. Tot ceea ce pot face este să nu repet aceeaşi greşeală. Dacă aş repeta aceeaşi greşeală, atunci aş fi vinovat.”

Trebuie să te transformi dintr-un om bolnav într-un om sănătos. Pentru că trebuie, într-adevăr, să vindecăm bolile societăţii noastre. Există războaie, poluare, ne ucidem planeta, atât de mulţi nu au nimic de mâncare. Aşa că, într-un fel, suntem asemenea samurailor. Învingem sau murim. Cred că acum trăim un moment fantastic, pentru că luptăm pentru noi toţi, pentru viaţa noastră. Acum este timpul să ne trezim sau să murim. Nu suntem singuri.

Penthouse: Cât de importantă este familia în raport cu filmele dvs.?

Jodorowsky: Cred că tot ceea ce faci în viaţă este la fel de important. Nu? Filmul există. Şi familia există, la alt nivel, în altă situaţie. Nu ştiu, poate că Valerie este în măsură să răspundă la această întrebare. Singurul lucru pe care vreau să-l dăruiesc fiilor mei este fericirea. Nimic mai mult. Mărul nu vrea să dăruiască fructelor sale fericire. El doar produce merele. În familie, mă limitez la a-mi întreţine familia. În film, mă limitez la a face filmul. În cazul unui film, trebuie să te confrunţi cu atâtea probleme pe care nu le întâlneşti într-o familie. Aici sunt doar trei, patru sau cinci persoane. Nu mai mult. La un film lucrează zece mii, cinci mii de persoane. Este mai dificil. Însă cred că mai dificil decât a face un film sau de a întreţine o familie este să te realizezi. Pentru mine, acesta este cel mai dificil de atins lucru. Să porţi o bătălie cu tine însuţi. Este o muncă într-adevăr teribilă. Nu ştiu, poate pentru că sunt artist am atâtea orgolii, fac atâtea greseli, cad în atâtea depresii. În timpul turnării unui film, sistemul meu nervos este extrem de sensibil. Sistemul meu nervos este de-a dreptul bolnav. Actorii îşi joacă doar rolul şi pleacă. Însă eu petrec nopţi albe, gândindu-mă la ceea ce urmează să fac a doua zi, creând şi inventând situaţii, căutând obiectele de care am nevoie sau ideile pe care doresc să le exprim; este teribil de dificil. Nu? Este greu să câştigi bătălia cu tine însuţi, pentru că în societate există un procent ridicat de autodistrugere. Thanatos. În om există 50% eros (creaţie) şi 50% thanatos (distrugere). Principiul autodistrugerii este atât de puternic, încât trebuie să lupt în fiecare zi pentru a avea încredere în mine, pentru a nu fi excesiv de autocritic, pentru a găsi simpla plăcere. Mă supraveghez constant, văzând că nu sunt trezit, că nu sunt iluminat, că, în anumite privinţe, mă comport ca un puştan. Când citesc despre ceea ce a fost Buddha, despre ceea ce înseamnă să fii un călugăr zen, mă simt atât de umilit de faptul că mă lupt cu mine însumi! Îmi vine să plâng. Pentru că am dificultăţi în a mă controla în prezenţa altor persoane. Pentru că mă lupt încontinuu să nu fiu afectat de ziare. Ziarele mă insultă în fiecare zi. În fiecare zi am o nouă problemă cu societatea. E dificil să fii un om adevărat şi complet. Aşadar, pentru mine este mai uşor să-mi fac o familie. Să mă construiesc este teribil de greu. A-mi întreţine familia este mai puţin dificil.

Penthouse: Ce fel de tată sunteţi?

Jodorowsky: Valerie vă poate spune ce fel de tată sunt, sau ce fel de soţ.

Valerie: Nu ştiu dacă este cu adevărat un tată. Petrece foarte puţin timp cu copiii. Dar în momentele pe care le petrece cu ei este 100% acolo. În timpul filmărilor îi vede de două ori pe săptămână, timp de cincisprezece minute, o jumătate de oră. Iar copiii adoră asta. Pentru că se poartă cu ei ca un copil. Nu încearcă să fie tatăl dominant care-şi educă copiii. Reacţionează la nevoile lor de moment. Dacă au anumite întrebări, Alejandro le răspunde.

Jodorowsky: Am terminat-o cu ideea de mamă şi tată. Copiii ne strigă Alejandro şi Valerie. Am terminat-o cu autoritatea. Pot să se îmbrace cum doresc. Pot să-şi aleagă şcolile pe care şi le doresc. Dacă nu doresc să-şi iubească tatăl, sunt liberi să nu-l iubească. Nu există taţi şi mame. Nu există fii. Nu există fiice. Există omenirea care oferă ajutor omenirii. Nimic mai mult. Copilului trebuie să-i oferi oportunitatea de a creşte şi de a fi el însuşi. Mie nu-mi plac taţii care spun: „Acesta este copilul meu.” E necesar să avem un ego? Este – ego-ul este asemenea unui ou. Coaja oului trebuie să fie puternică pentru ca pasărea să supravieţuiască. Ego-ul copilului trebuie să fie foarte puternic, pentru ca mai târziu acelaşi ego să se poată debarasa de sine.

Valerie: Dacă ei nu sunt de acord cu ceea ce facem noi, organizăm o reuniune de familie, iar ei îşi prezintă obiecţiile. Într-o zi, am reacţionat furioasă şi l-am lovit pe Axel. Acesta s-a dus la Alejandro şi i-a spus că am fost nedreaptă. La reuniunea de familie am hotărât ca Axel să mă lovească.

Jodorowsky: Eu am hotărât asta. Pot să-şi lovească chiar şi tatăl. Nu numai mama, nu sunt un mascul şovin.

Valerie: Axel este foarte interesat de situaţiile cu caracter sexual.

Jodorowsky: Are şapte ani. Curiozitatea lui a început să se manifeste de foarte timpuriu, de la vârsta de cinci ani. Una dintre cărţile lui preferate este Poziţii sexuale – în care un cuplu de tineri fac dragoste în toate poziţiile. Într-o zi se uită-n cartea asta şi zice: „Uite, am o erecţie.” Cred că a fost fantastic. Dacă are anumite curiozităţi în ceea ce priveşte sexul, îi dau materialele de care are nevoie pentru a înţelege ce este sexul. Într-o zi făceam dragoste cu Valerie, iar Axel ne pândea prin crăpătura uşii. Mi-am dat seama că ne privea. Nu am făcut nimic, iar deodată am spus: „Păi, bine, Axel, de ce ne priveşti? Ce doreşti să ştii?” I-am spus să intre în cameră, iar noi îi vom arăta toate poziţiile. Am făcut una, am făcut alta şi aşa mai departe. Unde e misterul? Suntem goi tot timpul. Nu e nici o problemă. Dacă au o erecţie, asta e, treaba lor. Nu se ruşinează atunci când au erecţii. Câteodată glumesc cu Brontis despre masturbare. Şi râdem. Pentru că ştie că nimic nu este păcat. Nu există mistere, nu există păcate. Câteodată le spun lui Brontis şi Axel să iasă din cameră pentru că vreau să fac dragoste cu Valerie. Atunci ei înţeleg şi pleacă. Nu le spun minciuni, în genul „du-te la culcare, etc.” Realitatea e realitate.

Penthouse: Vă vedeţi mai des cu copiii dvs. atunci când vă aflaţi aici, la New York, şi nu turnaţi un film?

Jodorowsky: Aici lucrez de la zece dimineaţa până la opt seara. Copiii mă aşteaptă şi ne petrecem timpul în fiecare zi, de la opt seara la ora unu dimineaţa. Când vin la New York, îmi aduc întotdeauna soţia, cei trei copii, pisica şi, în plus, port cu mine şi toate cărţile din biblioteca mea, sute şi sute de cărţi. Călătoresc cu toţi aceşti oameni, cu toate aceste obiecte. Călătoresc ca un ţigan.

Penthouse: Un moment! Odată aţi afirmat că v-aţi distrus toate cărţile. Vorbeaţi la modul figurat?

Jodorowsky: Da, vorbeam la modul figurat. Este o veche tradiţie din budismul japonez. Atunci când obţii iluminarea, distrugi cele zece mii de cărţi. Însă nu le distrugi la modul fizic. Se pune întrebarea: „Bine, dar ce poţi găsi într-o carte?” Iar eu aş răspunde: „Dar ce poţi găsi într-o floare?” Este imposibil să nu găseşti nimic într-o floare. Iar pentru mine, cărţile sunt asemenea florilor. Găsesc o enormă plăcere în lectură. Probabil că nu am nevoie de cărţi pentru a trăi. Însă nici de flori nu am nevoie pentru a trăi.

Penthouse: Aţi făcut cunoştinţă cu sexul la o vârstă fragedă?

Jodorowsky: Da, am trăit într-un mic orăşel, iar când soseau marinarii locul se umplea de prostituate. Am avut o copilărie puternic sexualizată. Am început să ne masturbăm pe la patru sau cinci ani. Toţi, împreună. Pe la şapte sau nouă ani băieţii făceau dragoste cu micuţele prostituate. Într-o zi, un prieten, în vârsta de vreo opt ani, a venit cu o găleata în care se găsea o pulă. El era prieten cu fiica unei prostituate. Prostituatele au ucis un marinar, i-au tăiat pula, iar el ne-a arătat-o. A fost extrem de straniu. Ne-am dus într-un cimitir, am săpat o mică groapă şi am îngropat pula. De asemenea, într-o zi am văzut o piatra mare, o piatra enormă, plutind pe mare. Piatra a fost depusă de valuri pe ţărm.

Penthouse: O piatră plutitoare?

Jodorowsky: Da, şi nu am reuşit s-o urnim din loc. Nimeni nu ne-a crezut. Eram urmărit de o albină, o albină aurie. Albina aurie m-a urmărit zi de zi, timp de trei ani.

Penthouse: Spuneaţi cândva că ceilalţi copii vă persecutau pentru că eraţi singurul alb din grup.

Jodorowsky: Mă persecutau din două motive: pentru că eram alb şi pentru că pula mea avea formă de ciupercă. Ne masturbam împreună, iar pula celorlalţi băieţi era ascuţită.

Penthouse: Aţi fost circumcis?

Jodorowsky: Circumcis? Nu ştiu. În orice caz, arăta ca o ciupercă iar ei nu mă plăceau. Nu am avut prieteni. Nu am putut niciodată să mă duc cu ei la prostituate. Nu am fumat niciodată marijuana cu ei. Nu am violat niciodată pisici.

Penthouse: Poftim?

Jodorowski: Pisici. Obişnuiau să violeze pisici şi, uneori, căţele. Nu am putut să fac aşa ceva. Le plăcea, de asemenea, să bea lapte de căţea. Omorau puii, iar şase dintre prietenii mei obişnuiau să bea laptele căţelei. Se îmbătau cu el. Asta mi-a fost copilăria.

Penthouse: În cartea El Topo povesteaţi despre cum făceaţi dragoste în nisip, iar nisipul vă pătrundea în sex, provocându-vă iritaţii îngrozitoare.

Jodorowsky: Ei, bine?

Penthouse: Ei bine, de ce ar face cineva aşa ceva?

Jodorowsky: Pentru că trebuie să faci dragoste pretutindeni. În fiecare loc, dragostea este altfel. Căutam permanent locuri noi.

Penthouse: Să revenim la ego. Sunt americanii dependenţi de ego? Vor preda vreodată şcolile publice meditaţia, yoga, golirea minţii?

Jodorowski: Cred că da. Asta se va întâmpla pentru că într-o zi tânărul va fi bătrân. Într-o zi va fi maestru și va propune acest lucru. Acum vorbesc despre iluminare, despre nivele, centri și chakre. De exemplu, când vorbesc despre chakre o fac la modul poetic. Trebuie să creezi acești centri în corp, pentru că sunt abstracți. În realitate, nu am flori în corp. Trebuie să le inventez, să fac poezie. Nivelul acestui exerciţiu este vizualizarea. În procesul de vizualizare depui o scrisoare în propriu-ți cap. Apoi devii acea scrisoare cu întregul tău corp. Iar dacă întreaga ta minte este o scrisoare, atunci mâine poți să fii tigru, om, înger. Poți să fii plastic. De aceea îmi place atât de mult omul de plastic din seria de benzi desenate Cei patru fantastici, produsă de Marvel Comics. Cum era? Se căsătorește cu Fata Invizibilă. Cu Omul de Plastic și Femeia Invizibilă s-ar putea face pornografie de înaltă clasă. Omul de Plastic o fute pe Femeia Invizibilă, iar pula lui devine foarte, foarte subțire, pătrunde într-o venă, iar de acolo pula își croiește drum spre inima femeii. Acum poate ejacula în centrul inimii femeii. Fantastic! Fantastic!

Penthouse: Sunteți un om magnetic. Atrageți discipoli. E necesar să reușești? Contează dacă eșuezi?

Jodorowsky: Pentru a fi cineva trebuie să faci ceva. Pe planeta asta trebuie să-ți câștigi pâinea cu sudoarea frunții. Ce este pâinea? Pâinea este omul complet. Trebuie să-ți găsești o ocupație. Orice. Să faci pantofi. Să faci filme. Să faci minunate sculpturi de căcat. Dacă ești tânăr, vei găsi o cale. Trebuie să-ți găsești ceva de făcut. Tu ți-ai găsit ceva de făcut, faci un interviu. Probabil că poți face interviuri fantastice. Când descoperi ceva de făcut și o faci bine, te ajuți pe tine, ajuți omenirea, te autorealizezi. Dar să nu faci nimic… Este imposibil să nu faci nimic – poate doar dacă te întinzi pe un pat și nu te mai miști timp de douăzeci de ani.

Penthouse: Oamenii din jurul dvs. sunt într-atât de fascinați de personalitatea dvs., încât omit să vă contrazică chiar și atunci când faceți declarații contradictorii.

Jodorowsky: Nu-mi pasă. Nu încerc să demonstrez nimic. Încerc să trăiesc o clipă frumoasă cu persoana de lângă mine. Vreau ca acea persoană să trăiască o clipă frumoasă. Un moment de pace. Să învețe ceva. Să facă ceva. Însă nu încerc să demonstrez nici un fel de doctrină. Cred că semnificația unei întâlniri între două persoane are semnificaţia ceremoniei ceaiului. Există stăpânul casei și vizitatorul. Stăpânul casei îl asigură pe vizitator de cea mai frumoasă casă, în felul lui. Chiar dacă locuința sa este sărăcăcioasă, este foarte curată, foarte frumoasă. Face cel mai bun ceai pe care se pricepe să-l facă. Îi arată un tablou, cel mai frumos pe care îl are. Vizitatorul bea ceaiul și privește tabloul cu cea mai mare plăcere și îndrăgește casa. Iar atunci când sunt împreună, dau uitării tot restul lumii. Simt că sunt o eternitate. Beau ceaiul. Nu sunt prizonieri. Își spun la revedere. Se îndreaptă spre o altă casă. Experiența este încheiată. Nu? Este o clipă frumoasă și nimic mai mult.

Penthouse: Se spune că meditaţia ar fi o metodă de a ocoli confruntarea propriilor probleme.

Jodorowski: Nu am probleme. Nimeni nu are nici o problemă.

Penthouse: Chiar dacă oamenii simt că ar avea?

Jodorowski: O clipă! Întregul Univers este o enormă soluţie. Dacă cineva îmi spune că are o problemă, eu încerc să-i arăt că nu are nici o problemă. Nu încerc să-i spun că nu are nici o problemă. Nu sunt un guru. Nu sunt un maestru. Sunt un cineast şi nimic mai mult. Însă, dacă cineva vine la mine cu o problemă, asta încerc să-i arăt.

Penthouse: Aşadar, cineva se poate folosi de dvs. ca de un remediu magic personal?

Jodorowsky: Da. O persoană creativă nu se gândeşte niciodată să se folosească de ceva. Toate se folosesc de el. Sunt foarte fericit pentru că totul se slujeşte de mine. Şi toate se slujesc de tine. Întreaga galaxie se slujeşte de tine. Pentru un anumit scop. Nu ştiu care ar putea fi acela. Nu ştiu, însă probabil copacii sunt folosiţi de această planetă pentru a absorbi căldura Soarelui şi a coace un fel de prăjituri. Iar apoi tu mănânci aceste prăjituri ale Soarelui. Le numeşti „fructe”. Mănânci Soarele. Eşti folosit ca radio.

Penthouse: Ca aparat de receptare?

Jodorowsky: Da.

Penthouse: Ceea ce spuneţi este foarte poetic, însă, în toată nebunia realizării unui film, nu aţi avut niciodată o problemă?

Jodorowsky: Nu am nici un fel de problemă. Pot avea dificultăţi. Poate fi extrem de dificil să termin un film sau să realizez orice altceva. Sau pot fi bolnav. Dar asta nu este o problemă. Acestea sunt lucruri normale, parte a marii soluţii. Cred că boala are o semnificaţie magică. Ai nevoie de boala asta pentru a crea ceva în viitor. Nu trebuie să lupţi împotriva bolii. Trebuie să o primeşti ca pe un prieten şi să înţelegi de ce eşti bolnav.

Penthouse: Cum poţi realiza asta?

Jodorowsky: Atunci când eşti bolnav, trebuie să depui anumite eforturi pentru a depăşi boala. În acel moment, eşti despărţit de societate şi de propriu ego. Trebuie să te concentrezi şi să creezi anticorpi împotriva bacteriilor. După ce boala a trecut, după acea perioada de concentrare, ai mai mult suflet. Dai vieţii o semnificaţie minunată. Guşti viaţa ca pe o apa imaginară. Ştii că ai avut o problemă, dar acum ai depăşit-o. Boala este un simptom de slăbiciune. Când societatea este slabă, se naşte boala. Asta e bine pentru societate. Şi aici e raţiunea oricărui război. Societatea trebuie să ajungă la Mesia, să fie iluminată şi să aibă un suflet colectiv. Societatea nu funcţionează în felul ăsta, iar războiul vine să demonstreze acest simptom de slăbiciune. Pentru a pune capăt răboaielor, societatea trebuie sa fie iluminată. Am suferit atât de mult. Toată viaţa mea. Din cauza mai multor probleme. Viaţa mea era plină de probleme. Până când, într-o zi, am auzit cuvintele lui Marcel Duchamp. Nu există soluţii pentru că nu există probleme. Atunci am înţeles. A înţelege lumea ca o problemă este doar o activitate umană. Însă Universul este o enormă soluţie.

Penthouse: În cartea El Topo spuneaţi că scopul tuturor acţiunilor umane este iluminarea. Acum spuneţi că nu acesta este scopul.

Jodorowsky: Acum nu este momentul potrivit pentru a căuta iluminarea. Acum este momentul să deschid gura. Dacă-mi vine să spun o poezie, spun o poezie. Dacă îmi vine să râgâi, râgâi. Căutam iluminarea ca un nebun. Maestrul, gurul, zicea: „Trebuie să dobândeşti iluminarea pentru că eşti adormit.” Şi, dintr-odată, am terminat-o cu maeştrii. La ce bun să ai astfel de maeştri?

Penthouse: Ce anume v-a făcut să înţelegeţi asta?

Jodorowsky: Dacă ai un maestru, suferi… Suferi atât de mult şi nu ştii de ce. Nu? Şi doreşti să obţii ce ştiu eu ce… cai verzi pe pereţi? Dar, brusc, realizezi că nu există cai verzi pe pereţi. Ai dobândit iluminarea! Ai dobândit-o! Ai dobândit-o! Iluminarea de la maeştri nu este cu adevărat iluminarea ta. Maestrul trebuie să te instruiască să înveţi de la tine. El te poate ajuta, însă viaţa ta îţi aparţine. Nu exista alte posibilităţi.

Penthouse: Deci nimeni nu are nevoie să se adreseze unui maestru?

Jodorowsky: Maeştrii noştri sunt animalele şi copiii. Copiii sunt atât de minunaţi. Şi ce fac ei? Se joacă. Ei bine, trebuie să ne jucăm. Jocuri fantastice. Jocul iluminării. Jocul de a vorbi lui Dumnezeu. Jocul de a călători prin întregul Univers poate fi atât de minunat. Voiajul astral poate fi un joc foarte frumos. Reîncarnarea – ce joc! Să te reîncarnezi în diverse lucruri. Fantastic! Jocul de a muri. Jocul de a avea copii. Jocul de fi bolnav. Jocul de a avea cancer. Jocul de a ucide un om în război. Toate jocurile. Toate mişcările noastre sunt un vis.

Penthouse: Cum putem deprinde capacitatea de a percepe viaţa ca pe o serie de jocuri?

Jodorowsky: Începeţi cu propriul corp. Simţiţi-vă confortabil. Soluţia constă în a avea curajul de a vă cunoaşte propriul ego; realitatea aşa cum este. Şi vă spuneţi: Maya, Maya (iluzie, iluzie) – şi vă puneţi deoparte toate problemele. Dar trebuie să vă cunoaşteţi problemele pentru a le putea pune deoparte. Întrerupeţi reflexul condiţionat. Ucideţi trecutul, schimbaţi-vă numele, schimbaţi-vă mişcările. Purificaţi-vă mintea. Purificaţi-vă inima. Purificaţi-vă sexul. Faceţi ordine în viaţa voastră sexuală, afectivă, mentală. Deveniţi un om nou. Schimbaţi-vă toate obiceiurile. Cred că fiecare dintre noi poartă în inconştient ideea perfecţiunii sale. Acest corp nu este corpul meu pentru că nu eu am creat acest corp. Am primit acest corp. Mi-am primit viaţa. Nu mi-am creat viaţa. Viaţa mea nu este cu adevărat viaţa mea. Este un dar. Acest corp este încărcat cu înţelepciune universală. Cheia tuturor simbolurilor este corpul uman. Acesta conţine totul. Inconştientul nostru este infinit de înţelept. El cunoaşte perfecţiunea noastră. Putem fi perfecţi. Putem fi oameni totali. Cred că în această civilizaţie nu suntem ceea ce suntem de fapt. Trăim sub posibilităţile noastre. Sub posibilităţi. Însă învăţăm, asemenea copiilor. Sunt foarte optimist. Însă această societate îţi oferă o percepţie falsă asupra propriului corp.

Penthouse: În ce sens oferă societatea o percepţie falsă?

Jodorowsky: Reflectează asupra ta când te afli faţă în faţă cu un prieten sau cu o femeie, sau cu tatăl tău, şi-ţi vei simţi corpul în mod diferit în fiecare dintre aceste situaţii. Îţi simţi corpul în moduri diferite, în funcţie de circumstanţe. În Africa, poţi umbla gol prin sat. Sau copilul Hopi care se acuplează cu propria mamă pentru (a obţine) energie sexuală. Fiecare societate are propria ei concepţie despre corp. „Corpul este al tău.” Chiar dacă nu-l construieşti tu însuţi. Însă niciodată societatea nu-ţi oferă o concepţie maşinistă, navo-spaţialo-temporală a corpului, care te-ar ajuta să treci dinspre finit spre infinit. Nimeni nu te învaţă că nu ai un corp individual. Cred asta – că avem un corp social. Dacă există o boală în lume – eu însumi sunt bolnavul. Dacă există o crimă în lume, eu însumi sunt criminalul. Dacă există o valoare în lume, eu deţin acea valoare. Evreii aşteaptă un Mesia – un Dumnezeu-om care va aduce lumii dreptate. Însă adevăratul Mesia este o zi – ziua în care omenirea va dobândi înţelepciune. Va fi ziua corpului colectiv şi a sufletului unic.

Penthouse: Aşadar trebuie să scapi de concepţiile despre sine impuse de societate. Însă cum?

Jodorowsky: Totul începe atunci când eşti copil. Pentru că te învaţă cum să mănânci. Chiar dacă te învaţă să mănânci aşa cum te taie capul, tot îţi inoculează anumite concepţii despre tine însuţi. Cei din tânăra generaţie care caută iluminarea sunt persoane de treabă, însă au orgolii nemăsurate. Familia, şcoala, chiar şi ţara ta îţi oferă aceste concepţii. Şi apoi propria-ţi minte oferă concepţii despre tine însuţi. Apoi vine un moment, momentul oportun, când trebuie să distrugi aceste concepţii asupra sinelui, pentru că sunt concepţii ale minţii. Tu nu eşti adevărat în felul ăsta. Trebuie să cauţi o cale. Fiecare persoană are nevoie de un anumit antrenament, meditaţie. Însă meditaţia este atât de dificilă.

Penthouse: Ce părere aveţi despre consumul de droguri şi alcool?

Jodorowsky: Nu beau niciodată şi nu iau droguri. Nu sunt împotriva nici unui mijloc pe care-l folosesc fiinţele umane pentru a-şi atinge plenitudinea. Drogurile pot facilita anumite experienţe. Însă, sunt împotriva consumului de droguri de dragul distracţiei. Asta îţi ruinează sănătatea.

Penthouse: Este marijuana mai periculoasă decât alcoolul?

Jodorowsky: Lumea trece de la alcool la marijuana. Asta-i bine. Marijuana este mai bună decât alcoolul. Magia este mai bună decât lectura. Nu ştiu ce citiţi în Statele Unite. Poveşti de dragoste? Poveşti de război? Tâmpenii. Magia se potriveşte bine cu marijuana. Te pregăteşte cu adevărat pentru o magie nouă şi reală. Soluţia reală este omul lipsit de orice dependenţe. Adevărata cucerire a omului complet. Acum suntem nişte copii care se joacă.

Penthouse: Staţi puţin. Mai devreme spuneaţi că trebuie să ne jucăm.

Jodorowsky: Da, acum ne jucăm. Însă, în curând va trebui să învăţăm să dansăm. Muzica sistemului solar este un dans. Viaţa nu este un joc, este un dans. Lumea a fost creată pentru dans.

Penthouse: Vorbeaţi despre faptul de a ne juca asemenea copiilor – jocul cancerului, jocul războiului.

Jodorowsky: Da. Acum ne jucăm, însă trebuie să învăţăm să dansăm. L-am văzut pe fiul meu de trei ani, Teo, în pat, dormind. Era într-o complicată postură de meditaţie. O postură de Buddha, naturală. Copilul ştie ceea ce noi uităm. Nu se juca. Nu era vorba de jocuri aici. El dansa.

Penthouse: Parcă aş discuta cu Marshall McLuhan. L-aţi întâlnit vreodată pe McLuhan?

Jodorowsky: Nu, însă mi-aş dori asta. Vrei să ştii pe cine aş mai dori să întâlnesc?

Penthouse: Da.

Jodorowsky: Aş dori să-i întâlnesc pe R. D. Laing şi pe Buckminster Fuller şi pe poetul Ginsberg şi pe Betty Middler.

Penthouse: Pe cine?

Jodorowski: Pe Betty Middler. Este o cântăreaţă extraordinară, pe care am văzut-o la New York. De asemenea, pe Allan Watts şi Carlos Castaneda. Îl ştii pe Castaneda? Fantastic! Poveştile lui despre Don Juan?

Penthouse: Un critic afirma că i-a plăcut Castaneda, dar că nu va fi convins de existenţa lui Don Juan până nu-l va vedea la un talk-show televizat.

Jodorowsky: Dar nu contează dacă Don Juan există sau nu. Cred că trebuie să percepem aceste cărţi ca pe o poezie fantastică. Citeşte cărţile ca pe nişte romane. Cred că, în câţiva ani, Don Juan va deveni o mostră de literatură clasică.

Penthouse: Să revenim la marijuana. Ce părere aveţi despre tinerii de 12 sau 13 ani? Este indicat ca ei să o consume?

Jodorowsky: In religia iudaică, la 13 ani eşti considerat bărbat. Oare de ce societatea noastră îi consideră copii pe tinerii de 13 ani? Pentru că ar fi periculos pentru clasa politică să acorde drept de vot unor tineri de 13 ani. Statul încearcă să frâneze dezvoltarea tuturor cetăţenilor săi. Omul are mai multe nivele. În primii şapte ani de viaţă, omul trebuie să-şi dezvolte corpul şi sentimentele. Dacă nu, este un retardat. De la 7 la 14 ani, trebuie să-şi dezvolte mintea. Dacă nu, este un înapoiat mintal. Şi, pentru tot restul vieţii sale, trebuie să-şi dezvolte sufletul. Gurdjieff a spus-o limpede: „Venim pe lume cu o sămânţă de suflet. Noi trebuie să o creştem.” Dezvoltarea sufletului este cu adevărat un instinct al omului. Dacă societatea nu-i oferă omului posibilitatea de a-şi urma acest instinct, omul se plictiseşte. Şi dacă se plictiseşte, începe să ia droguri. Este normal ca un adolescent de 13 ani să fumeze iarbă, pentru că începe să se plictisească. Nu sunt niciodată împotriva simptomelor, ci întotdeauna împotriva bolii. Trebuie să încetăm să ne mai gândim la marijuana ca la o problemă şi să începem să ne gândim la dezvoltarea sufletului.

Penthouse: Sunteţi fascinant pentru marea majoritate a oamenilor din anturajul dvs. Aţi tânjit vreodată după un mentor? Propriul dvs. Alejandro Jodorowsky?

Jodorowsky: Dar am aşa ceva! Am. Port conversaţii fantastice cu oameni creativi. Port o conversaţie fantastică cu tine. Mă distrez de minune. Un spectacol grozav. O fiinţă umană în carne şi oase se află aici pentru amuzamentul meu. Ce dar. Nu? Să ne înregistrăm vocile acolo, în aparatul acela micuţ. Îţi dai seama ce este vocea? E cel mai subtil lucru din Univers. Ceea ce vorbeşti vine direct din sistemul tău nervos. Din creierul tău. Este rezultatul întregului tău corp. Întregul tău corp se regăseşte în vocea ta. Suntem iluminaţi cu toţii, suntem cele mai frumoase fiinţe din galaxie. Acum vom deveni ceva pentru că suntem fantastici, vom crea opere fantastice. Nu vom re-crea această lume construită de oameni suferinzi. Întreaga societate a fost construită de oameni care au suferit pentru că nu au fost liberi. Au avut religii, partide politice, morală. Toate rahaturile astea. Putem construi oraşe atât de frumoase. Un oraş poate fi un lucru sfânt şi fantastic.

Penthouse: Vă mulţumesc, domnule Jodorowsky.

+++++++++++++++++++++++
+++++++++++++++++++++++
+++++++++++++++++++++++

Interviul parcurs a fost publicat în Penthouse, Vol. 4, No. 10, iunie 1973, ediţia americană. Interviul a fost tradus de Dragoş Drăgoiu, iar traducerea a fost ulterior redactată de Chronicle. Interviul apare pentru prima dată în limba română.

La danza de la realidad este ultimul film semnat de Alejandro Jodorowsky.

Comentarii

comentarii