Ne aflam in mijlocul unei perioade dificile pentru sport si pentru cei care ii iubesc metaforele. Recesiune, criza, contractie financiara si, peste toate, o nestavilita inflatie a indiferentei. Sportul sufera inecat in nestiinta si ratacit in pamflete. Pentru ca figurile de stil au o particularitate periculoasa; explica, insa si mai mult ascund.

Peste tot in lume, fratele aliat al sportului, jurnalismul sportiv, se bucura de o recunoastere “generoasa” in societate; este numit animalul de casa al showbiz-ului sau raionul de jucarii al mass-media; un oxymoron privit prin perdeaua antica a sintagmei piine si circ. De ce nu este jurnalismul sportiv un oxymoron? Raspunsul este simplu si l-au dat altii, aflati, din pacate, foarte departe de Dimbovita. Jurnalismul sportiv este ideologic si reflecta relatiile de putere din societate. Sau asa stau lucrurile in lumea buna. Acolo unde este un business mai voluminos decit cinematografia sau industria de automobile. Folosit ca instrument de marketing politic, sportul este desigur, foarte eficient. Insa ce primeste sportul in schimb? In orasul lui Bucur atletii profesionisti par a fi transformati in marfa sezoniera la cerere, iar antrenorii in ingrijitori de jucatori fara drept la replica. Ce este sportul asadar si care sunt valorile lui? Avem un conflict intre simbolurile venite din interior si finantele venite din afara? Care este ordinea si de ce este atit de greu ca aceste doua tipuri de valori sa se ingaduie reciproc?

Comentarii

comentarii