Tricoul meu are 2GHz, rezoluţie HD şi îşi schimbă designul la comandă

Bine, nu are, dar ar putea avea în prezent vreo 300 MHz și rezoluție VGA.

Încă de câțiva ani s-au realizat progrese remarcabile în domeniul nanocircuitelor, circuite electronice de dimensiuni nanometrice.
În prezent tehnologia s-a rafinat în asemenea masură încât se pot crea tranzistori compuși din nanotuburi de carbon de grosimi sub 20 nanometri (peste 1000 ori mai subțiri decât un fir de păr).

Manipularea acestor nanotuburi pentru a crea structurile dorite a fost până recent foarte complicată și neviabilă pentru producția pe scară largă de nanocircuite.

Situația s-a schimbat odată cu dezvoltarea unei tehnologii de printare a circuitelor nanometrice similară tehnologiei de printare ink-jet pe hârtie. Această tehnologie permite printarea nanocircuitelor pe materiale cu proprietați variate (de exemplu folii flexibile transparente din plastic), utile pentru multe categorii de aplicații și producerea pe scară largă a acestora.

Luna aceasta, cercetatori de la Universitatea din Tokio au realizat combinarea nanotuburilor de carbon cu un material elastic care permite crearea de circuite electronice nu numai flexibile dar care se pot întinde mai mult de două ori dimensiunea inițială. Aceiași cercetatori au aplicat, tot cu o tehnologie de printare, LED-uri organice (OLED) pe acest material semiconductor elastic realizând astfel un ecran care se poate întinde și poate fi aplicat pe suprafețe oricât de neregulate.

Faptul că pot fi cu ușurință produse pe scară largă mă face să mă întreb dacă am suficientă imaginație pentru a prezice ce gadgeturi minunate vor ieși pe piață în următorii ani, având la bază circuite electronice nanometrice flexibile.

Comentarii

comentarii

Scroll to top