corespondenţă din Irlanda

Cînd am aflat acum cîţiva ani că urmează să locuim Irlanda chiar în capitala ei, imaginea mea despre Dublin era vagă şi romantică. Dacă citeşti Oscar Wilde, te uiţi la dvd-uri cu Michael Flatley şi un videoclip pe youtube cu stînci verzi şi ape înspumate este cam la fel de obiectiv ca şi Ciocoii vechi şi noi în combinaţie cu un Tezaur folcloric (Sîrba, Hora, Caluşarii – avem şi noi dansuri!) şi un “promo” realizat de Ministerul Turismului cu Delta, Mănăstirile din Moldova şi soarele apunînd peste Palatul Poporului. Pe scurt, am fost dezorientată şi aproape dezamăgită.

Niciodată în viaţa mea nu m-am pierdut de atîtea ori într-un an, într-un singur cartier, deşi nu sînt o persoană care se pierde uşor, decît cu firea din cînd în cînd. Ca orice om cu simţul orientării, ştiu să reperez nordul sau estul, în padure caut muşchi, urme de animale, în oraşe un turn sau o stradă largă, dar în Dublin mi-a fost imposibil, străzile au unghiuri neaşteptate, casele seamănă teribil între ele. Imaginează-ţi magistrale întregi cu rînduri – rînduri de case roşii cu o grădiniţă minusculă în faţă, cu uşi cu lei de aur cu un inel în gură şi maşini parcate incredibil de aproape una de alta – tot timpul mă întreb din cîte manevre reuşeşti să scoţi un Micra galben dintre o Yaris argintie şi un K roşu.

În plus, termenul de Avenue îşi pierde orice conotaţie de grandoare bulevardieră cum îl ştiam eu din manuale şi oraşele familiare, Bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi este de o importanţă vitală culturală, istorică, mondenă, religioasă chiar, în Dublin, una din străzile cele mai populare şi remarcabile (din motive istorice, dar, ca să fim contemporani, mai ales din cauza magazinelor) se cheama O’Connell Street. Iar Avenue are trei case pline de chiriaşi rău platinici. De altfel, termenii de stradă, bulevard, parc, castel sînt folosite la libera inspiraţie a funcţionarilor Primăriei, de exemplu, eu locuiesc pe strada E… Park, lîngă strada E… Avenue, la stînga de strada E…Terrace, la cîteva case de strada E… Meadow. În schimb, ce mi se pare frumos este că poţi să-ţi botezi casa cum vrei, nimeni nu te opreşte să locuieşti în “The Haunted Castle”, deşi nu are decît două camere şi nici o fantomă. Cu conditia să nu fie deja luat numele, pentru că atunci avem o problemă, locuieşti în Castelul bîntuit de pe strada Cutare sau de pe strada cutare?

În Dublin există străzi cu acelaşi nume. Acum cîţiva ani, cînd nu aveam voie să profesez ca nimic, nefiind europeană, dădeam meditaţii la franceză pe coclauri, unul din copii locuia pe strada Shankhill; pe hartă am reperat adresa undeva în nordul oraşului, am plecat cu vreo 3 ore înainte, am schimbat doua autobuze, am traversat un cimitir şi trei parcuri, am sunat la uşă, mi-a răspuns o doamnă în vîrstă, foarte amabilă dar care, din păcate, nu dorea să înveţe franceza. Începusem să mă simt cumva obosită şi cumva în zona crepusculară, dumneaei mi-a oferit telefonul, să-mi sun elevul sau mai bine zis pe mama lui, i-am comunicat că stau în faţa unui imobil pe strada ei şi nu văd nici un copil, nici un BMW din douămii, nici o pădure în stînga! Am spus că sînt aproape de aeroport dar vai, trebuie să fie o greşeală, casa ei este în partea opusă, în sud de tot, într-un estate proaspăt construit, de aceea nici nu se află pe harta mea depăşită şi nici nu a ştiut că numele străzii ei nu este unicat! M-am prăbuşit într-un taxi şi m-am dus acasă unde am dormit buştean pînă a doua zi, cînd am plecat cu 4 ore mai devreme să-mi găsesc elevul!

Comentarii

comentarii