Acum mai bine de zece ani căscam gura în fața unui showroom Rolls-Royce, în Londra. Mă hotărăsc să intru. Eram îmbrăcat cam cum sunt îmbrăcați majoritatea bărbaților londonezi care ies de la lucru: costum, pantalonii un pic șifonați, cravata un pic deranjată. Vânzătorul îmi zâmbește atât de cald, încât începem o mică discuție. Mă lasă apoi să savurez capodoperele. Spre final, mânat de curiozitate, arăt din bărbie către un model și întreb cât costă.

– Niciun client care dorește cu adevărat să cumpere un Rolls-Royce nu întreabă prețul, îmi spune, zâmbind la fel de amabil, vânzătorul.

Nu cred că a vrut să fie mitocan. Nici nu am tratat replica în sensul ăsta. Am învățat, în câteva secunde, că există ceva mult mai subtil în relația bani-lux-caracter decât simpla posesie a banilor din care rezultă o vânzare-cumpărare.

O experiență unică în pernele pufoase ale imaginației nu se poate termina cu întrebarea și, cât a costat? Costul e securea rece a plăcerilor. Poate de aceea prețurile camerelor la Le Negresco, sau ale mâncărurilor gourmet, sau ale serviciilor auxiliare nu sunt importante. Matematica luxului e singura din lume care are prea multe necunoscute.

Mă întâmpină în lobbyul hotelului, în această călătorie destul de rară pentru un jurnalist român, domnul Mortimer Gillot, sales manager Le Negresco. Ținută impecabilă, ton deloc agresiv, amabilitate măsurată și exersată. “Prin tot ce facem aici încercăm să păstrăm atât spiritul celui care l-a construit, Henri Negresco, cât și dorința celor care administrează astăzi hotelul, în frunte cu doamna Jeanne Augier, de a conserva această perlă”.

Pentru cei care (încă) nu știu, Henri Negrescu, fiul unei hangițe și al unui violonist țigan, a venit pe Coasta de Azur la vârsta de 15 ani. A muncit, a ajuns să fie respectat în industria ospitalieră și a reușit să-și vadă visul cu ochii, inaugurând în 1912, după planurile arhitectului olandez Edouard Niermans, palatul care avea să-i poarte numele pentru totdeauna, situat în Nisa, pe țărmul Mediteranei, la numărul 37, pe Promenade des Anglais.

A fost în vogă încă de la început. Probabil că nu există cap încoronat, politician de prim rang, star de cinema, muzician, scriitor sau artist faimos care să fi poposit în Nisa și să nu fi tras la Le Negresco. “Ultimul star care a locuit recent la noi a fost Enrique Iglesias”, îmi mărturisește dl.Gillot, dar să nu-i uităm pe Elton John, Montserrat Caballé, The Beatles, regi, prinți, regine și prințese, președintele Rusiei (Medvedev) sau al Chinei (Hu). Helmut Newton, răsfățatul manechinelor, realiza multe ședințe foto în acest hotel.

“Vin foarte mulți români”, spune dl.Gillot și-mi caută expresia. Nu sunt mirat deloc.

Discutând, ajungem în impresionantul Salon Royal, dominat de un candelabru cu peste 16.000 de piese de cristal Baccarat și de portretele capetelor încoronate ale Franței. Oriunde te uiți, piesele de artă fac din experiența vizitei un amestec de emoție și curiozitate. Covoarele sunt opera unor designeri renumiți (Yvaral, Moretti, printre alții); etajele poartă fiecare altă amprentă artistică – etajul Napoleonian, etajul Louis XV, etajul contemporan. “La etajul 6, apartamentul și biroul doamnei Augier”, îmi explică gazda.

Restaurantul principal, Le Chantecler, este singurul din Nisa care are două stele Michelin. “Nu, vă rog nu fotografiați asta”, mă oprește dl.Gillot, fără să înțeleg de ce. Restaurantul nu e pregătit încă pentru clienți, mesele sunt goale și nearanjate. Furat de stucaturile realizate în 1751, nici nu mi-am dat seama. Promit că voi publica doar detalii.

Braseria La Rotonde, în schimb, este gata mereu pentru clienți. Cu o terasă deschisă spre mare, plină de oameni veseli (normal!) care încă par copilărind în decorul un pic surprinzător: un carusel de căluți din lemn.

Singura cameră disponibilă, un apartament ce dă spre mare, nu te asfixiază cu opulență. Dimpotrivă, e mai degrabă simplă, vastă, ți se potrivește ca un tricou comod. Perdelele zburdă din cauza curentului. Ți se potrivesc și ferestrele prin care se vede Mediterana. Azurie, cum altfel.

Pe hol ne întâlnim cu trei angajați. Nu au nimic împotrivă în a fi fotografiați. Dimpotrivă, sunt chiar mândri. Tot personalul este extrem de cald și de discret. Uneori pari singur, ca într-un muzeu, dar de fiecare dată când ai nevoie de ceva, cineva apare. Pare simplu, nu?

Nu e chiar atât de simplu. Pentru renovare, Le Negresco a fost închis și redeschis în 2010. Echipe întregi de specialiști particulari, cei mai buni – după cum îmi confirmă dl.Gillot, de la electricieni la tapiseri, au muncit zi și noapte pentru a reface strălucirea imobilului, declarat monument istoric al Franței în 1974. Ne-am încheiat discuția și vizita în barul hotelului, unde se cântă jazz live seară de seară, spre profunda nepăsare a pisicii Carmen, mascota hotelului, care doarme pe un fotoliu.

Mulțumim conducerii hotelui și în mod special domnului Mortimer Gillot pentru faptul că ne-au permis această vizită inedită pentru a împărtăși cititorilor The Chronicle povestea de ieri și de azi a acestui loc unic.

Astăzi, Le Negresco, simbolul arhitectural al Nisei și poate al întregii Coaste de Azur, strălucește ca niciodată în ziduri albe și turle roz, așa cum l-a visat și ridicat un român acum 100 de ani.

Le Negresco inedit:

Henri Negrescu a venit în Franța la vârsta de 15 ani. Naturalizat Negresco, a imaginat hotelul, a obținut finanțare și l-a inaugurat în 1912. Presa epocii nu mai continua să laude ceea ce era fără îndoială “cel mai frumos hotel din lume”.

Războiul l-a obligat pe Negresco să transforme hotelul în spital militar, ceea ce avea să-l afunde în probleme financiare. Henri Negresco avea să plătească din proprii bani întreținerea clădirii și a celor 100 de paturi. După moartea proprietarului, în 1920 hotelul e cumpărat de un grup belgian care nu a investit în el aceeași pasiune. Deși puțin decăzut, Le Negresco nu-și pierde din atractivitate.

În 1957, un accident determină familia Mesnage (soții Mesnage și fiica lor, Jeanne – actuala doamna Augier) să cumpere hotelul pentru faptul că avea un lift încăpător și extrem de accesibil. Doamna Mesnage suferise o paralizie din cauza unei greșeli de diagnostic, prin urmare avea nevoie de un asemenea lift.

Le Negresco adăpostește, în primul și-n primul rând datorită pasiunii doamnei Jeanne Augier, sute de opere de artă, tapiserii, picturi, covoare, sculpturi, gravuri, a căror valoare este inestimabilă.

În hotel, în salonul Versailles, se află portretul în mărime naturală al Regelui Soare Ludovic al XIV-lea realizat de Hyacinthe Rigaud. Pictorul a realizat trei asemenea tablouri: al doilea este la Paris, al treilea la Versailles.

Liftul pe care îl folosea doamna Mesnage este încă funcțional.

În hotel exista o tapiserie Aubusson de 400 de metri pătrați. A fost împachetată și depozitată, fiind extrem de dificilă atât întreținerea, cât și înlăturarea ei la fiecare eveniment privat.

În pivnițele restaurantului Le Chantecler sunt peste 15.000 de sticle cu vin rar.

Vitraliile ce acoperă Salonul Royal sunt realizate de Gustave Eiffel.

Renovarea Le Negresco din 2010 a costat peste 10 milioane de euro. A fost parțial suportată de doamna Jeanne Augier.

Candelabrul de cristal Baccarat din Salonul Royal are 16.309 piese și a fost comandat de Țarul Nicolae al II-lea. Nu a mai apucat să-l vadă, din cauza Revoluției din Octombrie (1917).

După Primul Război Mondial care i-a adus și falimentul, Henri Negresco a fost decorat de statul francez cu ordinul Legiunea de Onoare, în grad de Cavaler. A murit la 52 de ani, în 1920.

Doamna Jeanne Augier a primit și încă primește oferte pentru vânzarea hotelului, inclusiv cecuri în alb. Nu a intenționat niciodată să-l vândă. Pentru că nu are urmași, doamna Augier a decis să lase hotelul în gestiunea unei fundații care s-a angajat să păstreze nealterate spiritul hotelului și colecția sa de artă pe termen nedeterminat.

Vizitați și site-ul oficial Le Negresco.

foto ©Rareș Petrișor

Legende:

1. Hotelul Le Negresco, vedere de pe Promenade des Anglais.

2. Regina Marie Lesczynska, Regina Franței între 1725-1768, portret din Salonul Royal.

3. Vitraliile Salonului Royal realizate de Gustave Eiffel, detaliu.

4. Salonul Royal, vedere de ansamblu și candelabrul din cristal Baccarat comandat de Țarul Nicolae al II-lea.

5. Intrarea în restaurantul Le Chantecler.

6. Chafing-dish din restaurantul Le Chantecler.

7. Braseria La Rotonde.

8, 9. Junior Suite, Le Negresco.

10. Fotografie de grup cu câțiva angajați Le Negresco.

11. Carmen, tolănită pe fotoliile barului Le Negresco.

12. Barul Le Negresco, vedere de ansamblu.

13. Ascensorul principal, detaliu.

14. Etajul “contemporan”, vedere de ansamblu.

15. Portretul în mărime naturală al Regelui Soare Ludovic al XIV-lea realizat de Hyacinthe Rigaud.

16. Etajul “Napoleonian”, vedere generală.

Comentarii

comentarii