De vreo trei decenii încoace, modul de viaţă japonez a intrat pe calea dezindustrializării/ desincronizării activităţilor umane. În special în conurbaţii, oamenii dorm cînd au timp, iar nu cînd sună stingerea. Cele mai multe magazine, agenţiile şi instituţiile continuă însă să menţină orarele tradiţionale. Te trezeşti că nu ai aia şi aia, iar magazinul e închis. Nişa temporală de consum a fost repede umplută de reţelele de combini. Sunt magazine deschise 24/7/365. Le găseşti uşor noaptea, deoarece sunt iluminate a giorno. Dacă sunt situate în locurile mai puţin aglomerate, găseşti şi spaţiu de parcare în vecinătatea lor. Aria interioară a unui combini arareori depăşeşte 200mp. Însă densitatea de produse şi servicii pe metrul pătrat este impresionantă, fără însă a da senzaţia de sufocare. După niţică terminologie, vă propun să desfacem briceagul.

Combini vine de la convenience store. Cum japoneza nu are fricativul v, iar, în scris, nici “silaba” m *), prescurtarea a devenit konbini, eufonizat kombini. Adică, mai pe româneşte, combini.

Briceagul elveţian al uitucilor

Dacă ţi-e poftă de îngheţată în miez de noapte, poţi da o fugă la combini şi alege din 35 de feluri. Dacă, la ora 2 noaptea, hard-diskul îţi dă semne de oboseală, poţi cumpăra de la combini cîteva DVD-uri, de backup. Mîine fiul tău are serbare la şcoală, iar tu nu ai nicio casetă video liberă? Nicio problemă! La combini poţi găsi tot ce ai nevoie. Soţia a fost prea ocupată şi nu ţi-a pus merinde pentru serviciu? Nu-i nimic. În pauza de prînz poţi cumpăra ce merinde pofteşti, încălzite pe loc, şi însoţite de orez proaspăt fiert. Ai nevoie să trimiţi un fax? Îl poţi trimite de la combini. Ai de căutat uneltele de pescuit în debara, dar tocmai ţi s-a ars becul? Găseşti unul nou-nouţ la combini în raft. Ţi-au rămas prietenii la taclale peste noapte şi ţi s-a terminat berea? Dai o fugă la combini şi cumperi bere rece. Vrei ziarul? La combini! Eşti într-un oraş străin şi nu ştii unde e parcul**) să poţi face un pipi în tihnă? Intri în primul combini şi ştii că acolo găseşti un WC curat. Înainte de a ieşi, poţi cumpăra şi harta oraşului. Ai rămas fără bani gheaţă? La combini ai şi ATM-ul aferent. Porţi de o săptămînă factura de gaze în geantă şi nu-ţi găseşti timp s-o achiţi? Hm!, aproape că uitaseşi de ea. Mergi la tejgheaua din combini, iar vînzătorul îţi pune scanerul de bare pe ea. Îţi ia banii (fără niciun fel de comision) şi te scoate din impas. Tocmai te-ai mutat dintr-o casă nouă şi, cînd ai făcut curăţenia în locuinţa veche, ai descoperit că mai ai cîteva obiecte netrimise cu camionul? Le împachetezi la ora 23, sau cînd le-ai descoperit, şi mergi cu ele la combini, de unde le poţi trimite prin poştă. În funcţie de reţeaua de combini, ai de ales între Poşta Japoneză sau una din multele companii poştale private. Îţi trebuie cîteva fotocopii după acte? La combini le poţi face chiar şi în culori. Nu ai originalele la tine, dar ai un stick cu fişierele .jpg? Îl înfigi în corpul imprimantei şi obţii fotocopiile. Eşti de modă veche şi vrei să-i dai amicului pozele făcute împreună cînd l-ai vizitat în oraşul lui? La combini, ai şi “aparatul de mărit”. Bagi CF-ul în calculator, selectezi pozele şi le imprimi. Dacă ai nevoie de poze de paşaport, poţi alege din meniu, formatul recomandat. Dacă nu ai nici fişierul cu augustu-ţi chip, intri în cabina de poze, şi-ţi faci poze de paşaport. Eşti de modă şi mai veche şi umbli cu un aparat foto analogic? La combini poţi încredinţa filmul spre developare. Ai primit o bucată de slană şi vrei o ceapă la ea? O găseşti sigur la combini. Ţi s-a stricat congelatorul şi vrei să bei acasă ceva cu gheaţă? Tot la combini găseşti şi gheaţa. Ai aflat că vine în oraşul tău trupa preferată? Cauţi scriptul de rezervare online şi nu-l găseşti? Poţi rezerva locuri la maşinăria din combini. Ţi s-a umplut calculatorul de viruşi? Poţi cumpăra softul potrivit de la combini. Tocmai ţi s-a adjudecat un obiect scos la licitaţie online. E ora 4 dimineaţă şi tu vrei sau trebuie să trimiţi coletul. Clichezi opţiunea “trimite”, plăteşti contravaloarea online (sau nu), iar cu numărul obţinut şi cu coletul în braţe, mergi la maşinăria cu pricina (de la care altminteri poţi cumpăra şi biletele la concert) ce-ţi imprimă în combini şi eticheta coletului poştal.

E caniculă. Cauţi un loc răcoros, altul decît cel alocat de Oprescu pe bani publici. Îl găseşti la combini, unde poţi toca niţel timpul, citind una din revistele din raft. Ai încasat de la cineva mai mult de 30.000 yen. Nu ai timbrul fiscal (de 300 yen) obligatoriu pentru ca chitanţa să fie valabilă legal. Aşa cum aţi intuit deja, la combini sunt şi timbre fiscale de vînzare. Şi chiar şi timbre poştale. Eşti fumător, dar nu ai cartela Taspo***) pentru a putea cumpăra ţigări de la automat. Intri în combini şi-i ceri vînzătorului ţigările preferate. Ai acasă o imprimantă proastă şi cam uscată. Poţi încredinţa la combini imprimarea felicitărilor de Crăciun, la preţuri mai mici decît dacă ai fi folosit din an în Paşti imprimanta de acasă. Concepi doar modelul, sau alegi din catalog, apoi dai comanda. Poţi comanda şi flori, şi torturi şi chiar cadouri, trimise direct prin poştă. Ai uitat să bagi bani în contul legat de nuş’ ce carte de credit? Nu-i nimic. În patru zile, primeşti acasă para mălăiaţă, factura, pe care o poţi plăti la combini.

Războiul licuricilor

Numărul unităţilor combini era în 2007 de 46.991 (circa 36,8 la 100.000 de locuitori). Cele mai multe reţele au acoperire regională, sau chiar numai prefecturală. Una din marile reţele, FamilyMart, e bine reprezentată în Kanto, Kinki, Hokuriku (toate în jumătatea de est a Japoniei) dar, pînă acum cinci ani, deloc extinsă în vest. În 2005, FamilyMart a intrat în forţă şi pe teritoriul altor reţele din vest. În Chuugoku şi Kyushu în special. FamilyMart, Lawson Station şi Seven-Eleven tind în prezent să depăşească numeric reţeaua locală Popura (de la poplar – plop) ****) din Hiroşima. Cum ar veni, la Hiroşima plopul are şi pere. De vînzare.

Războiul este în toi. Cu ochiul liber poţi vedea cum se amenajează, se mută şi dispar aproape lunar unităţi combini, în căutarea vadurilor de supravieţuire comercială. Pe o rază de 500m în jurul prăvăliei mele, din 8 unităţi, trei sunt Popura. Pe o rază de 1Km în jurul casei, atît numărul cît şi raportul sunt cam aceleaşi. Dar nici Popura nu stă pe loc. Are în judeţ cam 800 de unităţi. După ce acum un deceniu şi-a fixat un cap de pod în Tokio, în prezent se extinde în prefecturi şi mai îndepărtate.

Guvernul privat

Preţurile bunurilor de uz curent sunt ceva mai mari decît la magazinele diurne, mergînd de la 1 (poate 1,1) la: lactate, pîine, merinde, prezervative etc., pînă la 3, şi chiar 4, la: legume şi fructe proaspete, sau la dischete, de pildă. Încasările per client-eveniment sunt în medie de 750 yen (exprimate în lei, circa un pol de fiecare client-eveniment). Aşadar, nu prea mari. Cînd, prin natura afacerii, încasările unitare sunt mici, creşterea lor nu se poate face decît prin creşterea frecvenţei. Cum poţi ridica frecvenţa? Prin diversificarea briceag-elveţiană a ofertei. Astfel, cel mai nou serviciu oferit (deocamdată experimental) de trei reţele din trei prefecturi situate în trei regiuni diferite, este cel de obţinere a actelor de identificare a persoanei. La combini (agent economic privat) se poate obţine pentru prima dată în istoria Statelor Lumii, un act administrativ, în alte condiţii, monopolul administraţiei de stat. Actul se cheamă juuminhyou (literal: tabloul populaţiei. În fapt, o adeverinţă de domiciliu) şi poate fi folosit ca act de identitate. Te duci la combini cu o cartelă dedicată, o bagi în maşinăria de bilete de concert şi îţi iese la imprimantă juuminhyou. Faţă de privatizarea ghişeului de primărie, opinia oamenilor este diversă. De la obiecţii, precum cea că de prea puţine ori în viaţă ai nevoie să te legitimezi cu juuminhyou, pînă la entuziasmul necondiţionat, trecînd prin îngrijorarea că o entitate privată poate avea acces la o bază de date personale, din custodia Statului.

Să desfacem mecanismul

Ce face ca, servicii pentru care, în România, eşti nevoit să suporţi ifose de funcţionar supercompetent, cu mîna-i înştampilată fluturînd ameninţător – fie că e vorba de casierul de la Electrica sau de “civilul” de la Evidenţa populaţiei – să se rezolve doar prin două piuituri de scaner? Aţi ghicit. Informatizarea. În fiecare combini se află un server (cu un modest Celeron la 700MHz) dar foarte descurcăreţ cînd e pus a naviga prin baze de date. Infrastructura informatică face ca stocurile să fie mici, termenele de expirare a produselor, atent monitorizate, comenzile de completare a stocurilor să se facă aproape de la sine. Intermedierea plăţilor nu ar fi posibilă cu productivitate (şi simplitate) atît de mare, şi cu costuri atît de mici, dacă nu ar exista reţelele de informaţii.

Modelul de afacere nu este mult diferit de la companie la companie. Există o oarecare monotonie a structurii. Pînă şi salariile orare ale vînzătorilor sunt cam aceleaşi. Între 650 şi 900 yeni, în funcţie de regiunea administrativă şi programul de muncă (noaptea, salariul orar e cu vreo 15% mai mare). Cu toate acestea, fiecare companie are politica sa de iniţiere şi dezvoltare a afacerii. Pentru a porni o afacere în franciză, după modelul reţelei A, e nevoie să ai un capital circulant de circa 10 milioane de yeni. Dacă alegi ca “senior” reţeaua B, e suficient să pui la bătaie numai terenul şi localul. Creditarea pentru pornire ţi-o poate face chiar francizorul. Din acest punct de vedere, companiile de combini au ceva în comun cu băncile.

De altfel, 7i-Holdings, ce a dezvoltat reţeaua Seven Eleven, e şi proprietarul ATM-urilor din reţea, sub numele de Seven-ginko (Banca Şapte). Francizarea de felul combini este un hibrid între ierarhia corporatistă şi orizontala cooperatistă. Dar, să revenim. Cum ziceam, stocuri mici înseamnă costuri şi mai mici cu spaţiul comercial. Simplitatea operaţiilor oferă opţiunea angajării oamenilor slab calificaţi. Forţa de muncă e puternic fluctuantă. Majoritatea covîrşitoare sunt zilieri. Nu puţine reţele permit chiar şi angajarea imigranţilor. Chinezii sunt preferaţi pentru că învaţă mai repede să citească ideogramele. Şi, chiar de nu ştiu a le citi, recunosc mai uşor semnificaţia lor.

Diversitatea însă, uneori, se întoarce împotriva proprietarilor. Concurenţa este acerbă. Un yen în minus la un articol sau serviciu te poate aduce la poarta falimentului. Criza face şi ca virtualul consumator să se gîndească de două ori înainte de a plăti 20 de yeni în plus pe un săpun la combini. Furtişagurile, la modă în rîndul puberilor dornici de “thrill”, sporesc pagubele. Uneori, grupuri de tineri, cumpără în fapt de seară ra-men instant (un soi de paste făinoase ce se reconstituie în apă clocotită) şi merinde. Le mănîncă, uneori gălăgios, chiar în faţa combini. Lasă gunoiul pe caldarîm şi îndepărtează alţi virtuali clienţi, chiar dacă tinerii nu sunt violenţi, şi nu pot fi agăţaţi pentru vreo contravenţie gravă. Nu sunt puţine cazurile cînd, din cauzele enumerate mai sus, în oraşe mai mici (cam de mărimea Sinaiei) cu vaduri puchinoase, combini îşi închid obloanele. Marja de profit este uneori atît de mică, încît afacerea nu poate continua. Apar în schimb alte şi alte tentative.

Pe de altă parte însă, reţelele de combini pot da o speranţă şi tinerilor porniţi în explorare, în căutarea visurilor. Cînd un tînăr de la ţară, pornit să se facă actor să zicem, migrează într-o conurbaţie, poate pleca fără prea mari pregătiri. Ştie că va găsi la combini un loc de muncă în flextime, pînă cînd va prinde ceva rădăcini. Dacă dă chix, prea mult nu pierde.

Flash back

1995, decembrie cenuşiu. Sunt în Bucureşti, împreună cu cea care va deveni mai tîrziu soţia mea. Căutăm un kilogram de carne de porc. Pentru curry. Muierea de la Alimentara (privatizată între timp) zice răstit că nu poate tăia din bucata de două kilograme pe care i-o indicasem. Ieşim nervoşi. Îi zic: “mai e niţel pînă cînd românii vor învăţa să facă comerţ.” Arătînd către zăbrelele chioşcurilor deschise 2/7/365 zic: “vezi?, astea sunt ouă de combini. Cîndva vor ecloza.” N-a fost să fie. Barele chioşcurilor au căzut rînd pe rînd sub loviturile codurilor de bare din supermarket. A urmat ofensiva carrefouribundă a companiilor mamut care au industrializat comerţul în spaţii de neam-prost, cu casieriţe nervoase şi megacampanii publicitare. Iar românii continuă să piardă anual cîte 74 de ore la ghişee pentru a hrăni, cu timpul lor, o birocraţie urîtă.” -Alo, tovarăşu’! Aici e coada!”

Moment poetic

Basu ga nai
Konbini mo nai
Kuma ga deru.

[Acolo] Nu e autobuz
Nici combini.
Iese ursul.

În haiku-ul de mai sus, autobuzul şi combini de o parte, şi ursul de cealaltă, ilustrează limita dintre spaţiul civilizat şi sălbăticie.

—————————————-
*) Sunetul n este considerat vocală în fonetica japoneză. Toate celelalte consoane trebuie însoţite de vocale pentru a putea fi pronunţate.
**) Pipi în parc nu înseamnă pipi la rădăcina tufei. Toate parcurile sunt dotate cu WC public (gratuit).
***) Taspo este o cartelă prin care se face dovada în faţa automatului de ţigări că persoana care a băgat banii are peste 20 de ani. Iniţiativa nu a trezit mare interes. Unii se tem că, din cauza cartelei Taspo, companiile de asigurări ar putea afla cît fumează ei. Lucru ce ar scădea cota de asigurare în cazul în care clientul facturează un tratament legat de modul său de viaţă. Rezultatul a fost scăderea dramatică a vînzărilor de ţigări “maşină-la-mînă” şi, corespunzător, dublarea vînzărilor “mînă-la-mînă”, în combini.
****) Să nu credeţi că Hiroşima are păduri de plop. Un singur plop a existat. În lunca rîului Ota. A fost doborît de taifunul 16/#19, în 2004.

Ps: Combini 7-11din imagine e mic, aşezat pe colţ, în zona centrală a oraşului, la vreo 200m de prăvălia mea, vizavi de o boxă de poliţie. A apărut acum vreo doi ani.

Pe colţul cu Billy the Kid, acum vreo 5 ani a fost o crimă. Nişte mafioţi au ucis un militar american cu focuri de pistol. La ora la care am tras poza, luminile localului de pachinko (un fel de cazino pentru oamenii de rînd) erau stinse. Pachinko nu are voie să ţină deschis dupa ora 23. După colţul din dreapta este şi un local deocheat, rulat de mafioţi, ceea ce explică într-un fel şi violenţa din zonă.

Foto © Marius Delaepicentru

Comentarii

comentarii