Totul a început când, copil fiind, a văzut într-un ziar parizian o schită a viitorilor gemeni WTC, a căror constructie era prevestită ca o minune a tehnicii moderne. A desenat în joacă o linie, unind cele două turnuri. Era un pusti, dar a stiut ce trebuie să facă: va traversa pe această linie golul dintre cele două turnuri. Viata sa a fost simplă apoi: a asteptat ca americanii să ridice clădirile uriase, iar el a învătat să meargă pe sârmă.

A fost celebrată ca fiind „infractiunea artistică a secolului”.
Documentarul lui James Marsh povesteste, în ritmul unui film politist, această infractiune. Are aerul unui policier care te bucură că nu a încăput pe mâna lui Guy Ritchie.

90 de minute despre nebunia unor francezi care îsi întind frânghia hippie prin marile orase ale lumii. O întreprindere dadaistă care-i lasă pe trecători si politisti cu gurile căscate. Au început cu Notre Dame, apoi Sidney si si-au încheiat aventura si prietenia la New York . Pentru că în viată este bine să nu te repeti, spune Philippe, singurul care râde la finalul acestui film. Ceilalti, băieti si fete deopotrivă, scapă o lacrimă cu inimă frântă dupa iubirea vietii lor.

Balansând în aerul tremurat al marilor orase, Philippe Petit se amuză. Este întrebat insistent de reporterii americani în logica meseriei: DE CE PHILIPPE? DE CE AI FĂCUT-O?
Răspunsul francezului, mereu amuzat: Nu există WHY.

Frânghia lui Philippe sau o alta nu vor mai putea fi întinse între cele două turnuri. Istoria a vrut ca acest why să rămână unic. Privit de jos, Philippe era urias. Privită de sus, multimea de curiosi e o sumă de why oarecare.

Unde si cine ar putea întinde o astfel de frânghie în România?

Comentarii

comentarii