În ultimele zile am trăit cîteva extazuri sportive extraordinare. Am văzut poeţi mîncînd pămîntul în meciul Chelsea-Liverpool (4-4), din sferturile Uefa Champions League, jucîndu-se cu jocul, cu focul, împingînd mingea înspre limitele unei ontologii a fotbalului. Fotbalul a căpătat formă şi fiinţă în acest meci de cinematecă. Am mai văzut, apoi, un alt meci de fotbal, Real Madrid-Barcelona (2-6), şi mă gîndesc că lui Parmenide i-ar fi plăcut şi această nebunie, în care limitele jocului au fost duse, din nou, departe, către un foarte aproape. Generator de extaz a fost şi golul (de 0-2 al) lui Cristiano Ronaldo în Arsenal-Manchester (prima semifinală a UCL).

Dar despre bijuteria lui Essien (Chelsea), care a prins viaţă în vinclul porţii lui Valdez (Barcelona), ce cuvinte ar trebui să foloseşti pentru a o descrie?! Limbajul rămîne, de multe ori, în urma realităţii, incapabil să o numească. Tot în matricea extazului locuieşte şi surprinzătoarea răsturnare de situaţie, cînd Barcelona a egalat-o, în ultimele momente, pe Chelsea, şi s-a calificat în finala Uefa Champions League.

Am lăsat la sfîrşit meciul de box (din dimineaţa zilei de 2 mai, ora Bucureştiului) dintre Ricky Hatton şi Manny Pacquiao. Cu o săptămînă înainte, avusesem o discuţie cu prietenul meu Mitoş despre acest meci, m-a întrebat cine cred că va cîştiga, i-am zis că Hatton nu are nici o şansă, văzusem prea multe meciuri de-ale lui Pacquiao (celebre sînt cele cu Marquez, Barrera, Morales, Oscar De la Hoya), pentru a mai avea vreo îndoială. Manny Pacquiao este un boxer extraordinar, boxul şi-a găsit în acest filipinez, care pare reîncarnarea lui Bruce Lee, un mare poet.

Hatton a fost trimis de trei ori la podea încă din prima rundă. Knockout-ul a venit în finalul rundei a doua, mult prea devreme pentru gustul meu, recunosc, mi-aş fi dorit să văd un meci mai lung, dacă tot mă trezisem cu noaptea-n cap. Chiar şi aşa, extazul a fost, încă o dată, la locul lui.

Comentarii

comentarii