M-am înecat cu apă din părul tău.

După ce am murit, am început să te visez așa cum ar fi
trebuit să te visez de la început. Nimeni nu se învaţă cum
să visăm, nimeni nu deschide o școală de visat. O instituţie,
domnule, din care să iasă valori, adevărate valori, cineva care
să ne spună și nouă, celor mulţi, cum se visează. Cum trebuie
visat. Eram foarte mulţi, așa începea visul. Se făcea că eram
foarte mulţi și, din toată mulţimea aia, am ales o fată. Aveam
acest drept, din moment ce eram singurul care știa cum
trebuie visat, singurul care știa cum se construiește corect
un vis, unde trebuie să așezi ușa, de unde apar monștrii, cum
ne decidem asupra culorilor – chestii de fine tuning, mă lași.
Fata pe care am ales-o nu erai tu. Așa începe orice vis corect,
crede-mă. Trebuie să existe un pic de tensiune. Nu pot să te
visez din prima, să te și aleg, să avem și oareșce dialog și să
ţinem lumea cu răsuflarea la gură. Tu, prinsă în alt vis, probabil,
erai prea mică pentru visul meu. Deja începusem să visez
că mă gândesc că nu o să te visez niciodată. Mă hotărâsem
în vis să nu te visez. Și tu știi, doar, cât de corect visez când
visez. Visez de-a dreptul perfect. Sunt #visătorulperfect.

Am scos-o din mulţime și am plecat cu mașina, un Cadillac
DeVille cabrio, verde pal. Părul îi flutura violent, deși nu
mergeam cu viteză. Își lăsase capul puţin pe spate, într-o
postură ușor teatrală, crezusem la început. De fapt, adormise.
Așteptase extrem de mult să o scoată cineva din visul
ăla cu oameni foarte mulţi. Obosise. Ciudat, eu n-am obosit
niciodată visând. Trecusem de câteva minute bune de
Palm Valley și ne îndreptam către St. Augustine, pe Coastal
Highway. Pe partea stângă a drumului erau, în realitate, căsoaiele
industriașilor de Florida, dar eu le înlocuisem în vis cu
rezervaţii de hamace, restaurante de plajă cu terase imense
de lemn. Mirosea a alge putrede, dar am schimbat mirosul
de ocean cu unul neutru, de nisip de Năvodari. Ea oricum nu
avea de unde să știe cum miroase nisipul de Năvodari. Chiar
înainte de St. Augustine am tras pe dreapta, la un motel – deja
mă plictisisem de cât de obosită era. Am ales special motelul
ăla dărăpănat, pustiu, ca să mi se pară femeia și mașina mai
frumoase. Mă simţeam special într-un loc atât de urât.

Tipa de la recepţie, plină de vânătăi pe gât și pieptul expus
cu nerușinare, ne-a privit suspect, ca și cum se întreba I
wonder who the fuck might be these half dead, creepy, son of
a bitch guys, busting into my motel, dar eu eram #visătorulperfect,
stăpânul tuturor viselor, așa că i-am tras două palme
peste botul ăla ascuţit de femeie acră, imposibilă pentru
toată lumea din jurul ei, mi-a făcut viaţa un coșmar, frate, la
un moment dat mă gândisem chiar să o dau afară complet
din visul meu, o așteaptă atâtea ș-atâtea vise în care poate
să fie bitchy, proasta dracului, dar până la urmă a fost ok, nu
s-a lăsat cu poliţie & shit, ne-a dat o cameră destul de bună,
am zis thank you și am schimbat imediat camera cu cea
mai bună cameră, cu un pat de trei ori mai mare decât orice
cameră din motelul ăla deși părea la fel de mic, dar asta se
poate întămpla mereu dacă ai un vis ca la carte. Or, eu sunt
#visătorulperfect.

M-am sufocat cu trecutul tău nenorocit și am murit din nou.
După ce am murit din nou, mașina dispăruse. Eram teribil de
furios (îmi place extrem de mult să mă înfurii rău de tot în
vis), nici n-am putut să mă spăl pe dinţi, n-am mai băut apă,
n-am mai trecut pe la recepţie, n-am mai plătit, n-am mai verificat
dacă mai era sau nu fata cu mine, începusem să nu mai
cred în principii, simţeam că nu mai e nimic de salvat, nimic
de urât, nimic de discutat, nimic de salivat, de sângerat, de
futut, nu, asta nu se poate, sunt bărbat și sunt #visătorulperfect,
mereu e ceva de făcut/futut în visele mele, atunci m-am
gândit că poate e mai bine să nu mă mai întorc la motelul
ăsta, am făcut cale întoarsă către Palm Valley cu o mașină
furată, am străbătut tot bulevardul Ponte Vedra fără să scot
o vorbă, deși eu vorbeam tot timpul pentru că îmi povesteam
dinainte ceea ce voiam să visez, nu eram deloc atent la ce
se întâmpla pe drum pentru tocmai îmi adusesem aminte de o
scenă din #DeathProof, dar era din ce în ce mai dificil pentru
mine să fiu atent pe atâtea planuri, așa că am dat peste un el și-o
ea, se ţineau de mână, i-am lovit mortal, dar s-au ridicat imediat,
i-am văzut în retrovizoare cum gesticulează și mă înjură.

Și apoi te-am visat, în sfârșit, crescuseși, erai îmbrăcată în
niște pantaloni scurţi și foarte largi, păreai fugită de-acasă
deși mă asigurasem înainte de te visa că ai un echilibru
familial extrem de solid, erai transparentă, vedeam soarele
prin tine, începeam să mă întreb dacă așa doream să te visez,
cu pantalonii ăia scurţi, roz, cu un tricou ud pe care scriseseși
ceva cu un marker – în vis uitasem ce scria pe tricoul tău,
ceva porcos, probabil – ne-am oprit la una dintre vilele de
pe ţărmul oceanului, ai tras de clopotul de la poartă, ne-au
întrebat who’s there, ai răspuns we’re out of gas and we’re
kinda very very thirsty ma’am, n-am crezut că o să ţină, totuși
cucoana ne-a deschis, am visat-o mai scundă decât era în
realitate, până i-am mulţumit tu te-ai repezit să bei apă direct
din piscină, ţi se prinseseră niște frunze în păr, lasă-mă să ţi
le iau, dar ai fugit, ai găsit intrarea dinspre bucătărie și te-ai
dus într-unul dintre dormitoare, ai înșfăcat ce ţi-a picat în
mână, niște blugi mai scurţi decât pantalonii ăia roz, dar am
avut grijă să fie mai strâmţi, un crucifix cât casa pe care nu
știu cum dracu’ te-ai decis să ţi-l pui la gât, și apoi ţi-am visat
pentru prima dată pielea albă, plutind pe apa din piscina
cucoanei, șocată de buricul tău bombat în jurul căruia se
adunseră toate frunzele. Am mulţumit frumos, ai sărutat-o pe
femeie pe gură, apăsat, făcând-o brusc să pară mai înaltă. I-ai
lăsat numărul de mobil și i-ai dat adresa ta de gmail.

Eu, #visătorulperfect, eram uimit de cât de frumoasă te visam,
începuseși să sugi din crucifixul ăla, apoi ai luat pistolul
din torpedou, cine l-a pus acolo, intram în Palm Valley exact
când mă împușcai în inimă, ne-am oprit să vedem cum moare
inima, apoi ne-am cocoţat pe un ponton părăsit și ne-am
înmuiat picioarele în apa sărată a oceanului, apa urca prin
tine, așa te și visasem, sugeai din crucifixul ăla, apa îţi ajunsese
până la bărbie, mi-ai spus că blugii sunt cam strâmţi,
i-ai dat jos, și tricoul, apoi m-ai ţinut de mână până te-ai
umplut toată cu apă. Am visat că mă întorc la femeia cu vila
de pe ţărm, who’s there/it’s me, I forgot what I was dreaming
about/c’mon in, te-am găsit aplecată peste bordura piscinei
încercând din răsputeri să mă scoţi din mulţime.

Pe mine, #visătorulperfect.

Am visat că plecam spre Key West, și asta doar pentru că era
suficient de aproape. Convenabil. La radio ascultam o știre
despre o fată înecată pe pontonul părăsit de la Palm Valley.
Cu mine, lucrurile au stat puţin altfel.

—————

Visătorul perfect este Rareș Petrișor.

Foto (c) George Șerban/The Chronicle.

Comentarii

comentarii