România 4×4
William Totok, Richard Wagner, Helmuth Frauendorfer, Herta Muller. Acum, prim-planul nu este al lui William, ci al Hertei Muller. Nobel pentru literatură. “Herta Müller a fost total copleşită şi a început să rîdă într-un mod cu totul minunat”, spune Peter Eglund, secretarul Academiei Suedeze, care decernează premiul Nobel. Cred că era rîsul libertăţii adevărate şi al împlinirii. Pentru Herta, pentru William, Richard, Helmuth. Dar şi pentru românii care au trăit în cadrele interioare definite de laureata Nobel: “Cred că dictatura este o dimensiune care ne-a format, lipsa libertăţii si un fel de răspundere pe care o ai faţă de tine, să nu te compromiţi, sa rămîi integru”. De asta sîntem fericiţi, unii dintre noi, pentru premiul Hertei Muller. Pentru că am trăit (aproape) la fel ca ea, (aproape) la fel ca ei. Fără libertate, dar cu răspunderea de a nu ne compromite. De asta premiul ei este şi al lor, al prietenilor Herthei, dar şi al nostru, cei care, i-adevărat, am fost doar spectatori tăcuţi, dar cinstiţi. Ei erau ai noştri, aşa îi simţeam atunci. Iar Herta este martorul nostru, acum. Şi sîntem fericiţi că, prin martorul nostru, am fost înţeleşi, noi cei tăcuţi, şi am avut acces, cu adevărul nefericirii noastre responsabile, la istorie, adică la recunoaşterea celorlalţi şi la înţelegerea realităţii în care am trăit. Rareş Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu, Cosmin Hăceanu. Popescu, Schuch, Buricea, Csepreghi. Nimeni nu prea ştie cum. Csepreghi era cu spatele în pioneze şi n-a jucat în campionat în ultimele meciuri. Buricea, din cauza accidentărilor, intra sporadic în teren. La fiecare intrare sporadică, înscria în poarta celor mai aroganţi handbalişti din lume. Schuch a dat cele mai multe goluri ale Constanţei. Popescu e rezerva lui Rudi Stănescu (un zeu al Constanţei) în poarta HCM-ului, dar intervenţiile lui uluitoare au dat meciul peste cap, iar antrenorul Zortan Kurtes l-a lăsat acolo, nu s-a mai complicat. Trei ţesături secrete ale acestor individualităţi au dus la reuşite aproape de neimaginat pentru România. Au scos maximum din foarte puţin, bazîndu-se pe forţa interioară, pe apartenenţa la un grup cu valori autentice şi pe un efort extraordinar. Băsescu, Oprescu, Antonescu, Geoană. Pentru prima dată în istorie, avem patru concurenţi cu şanse reale în alegeri. Cum fructificăm acest moment de graţie al unei concurenţe (reale) fără precedent? Cum scoatem maximum din puţinul ce ni se oferă? Ce alegeţi? Comentarii |