O scurtă punere în temă – toţi profesorii mei de religie au ajuns preoţi. Previzibil: te gândeşti că ambiţia filosofului e să-şi creeze un sistem şi deduci că absolventul de teologie caută să-şi construiască o biserică, unde să-i vină băşinoasele cu pensia la tăiat păcate. Să-i iertăm, au rămas singurii obligaţi să studieze limbile clasice ca medium al meseriei lor, limbi fără de care nu poţi atinge excelenţă în frazare şi control al minţii. Gramatica limbii latine, de exemplu, te învaţă să transmiţi o cantitate covârşitoare de informaţie într-un număr extrem de redus de cuvinte. Latina, ca şi chineza, este o limbă intuitivă! Îmi pierdusem credinţa pentru că crescusem ca un habotnic. Câţi înţeleg că cel care a inventat femeia gonflabilă a avut parte de experienţe erotice care parcurgeau traseul unui cutremur din Haiti? Cu mici eforturi de implantare, o scândură îţi poate produce o slobozire, dormind încordat pe ea. Aveam şanse reale (şi aici vorbesc în termeni de concurenţă) să fiu predicator: conform ştiinţei astrologice, m-am născut din start cu handicapul de a nu-mi găsi persoana potrivită cu care să-mi împart viaţa; mi-e teamă în permanenţă, nu mă apăr când sunt atacat şi am un fel de sensibilitate japoneză care mă face din când în când să scriu – aud tăindu-se ceapă şi nimeni nu plânge. Şi, cel mai important, sunt născut în ziua structurii abstracte. Pot crea impresia că duc o viaţă într-un alt plan al existenţei, relaţii şi lumi ipotetice ş.a. De unde o propice confuzie care transpare prin nişte ochi crăpaţi de abţinere. Ştiu că trebuia să fiu ateu până în clipa morţii, ca Tolstoi, şi să dau pe-afară de ortodoxism în jurul vârstei de 80 de ani… Teama femeilor de pedeapsă are un dram de eligibilitate. Are legătură cu ceea ce presupun ele că le paşte la număratul lacrimilor. Bărbaţii comunităţii preferă, în schimb, să sape cartofii în plin soare şi să scuipe bocancul care deunăzi lovise cu furie nişte coastele egale şi drepte. Unul dintre profesorii mei de religie purta pulovere de lână, iar celălalt se îndrăgostise atât de devreme de lolitele pe care abia îndrăznisem să le ating pe umăr.

În orice caz, de postul Paştelui eram plecat de-acasă. Preotul mi-a sfinţit camera in absentia. Când am intrat în cameră am ochit, aşezată pe pernă, o icoană plasticată, printată la Monitorul Oficial…

Ca un soldat întors de la război, îmi găsisem patul înfierat cu urma unei mângâieri dezolate. Adică intact.

foto (c) Joana Nenu

Comentarii

comentarii