Catherine Millet a dorit să înţelegem că astăzi nu mai putem construi un discurs despre sexualitate fără a fi obsceni şi licenţioşi. Sade, idolul generaţiei New Age, a fost un vizionar al limbajului erotic, de negândit, nici măcar în fantezie; cu greu, limbajul lui Sade va deveni firesc peste trei sute de ani; adică cam pe-acum. Sade, putem spune, nu a avut urmaşi, a fost un lepros al literaturii; motiv pentru care e şi printre foarte puţinii scriitori care au deţinut adevărul absolut. Acum ne lovim de o nouă disfuncţie. Pe lângă că umbra lui Shakespeare ne dictează încă structura şi forma limbajului erotic, ne confruntăm şi cu ipostaze anormale în discursul legat de partea cu reproductivităţile blocate ale fiinţelor (cel mai la-ndemână a se vedea articole din presă): de ce, când cineva se hotărăşte, odată pentru totdeauna, să vorbească deschis despre sexualitate, nu are nimic altceva de spus decât că e homosexual? Un argument găsim în aceste versuri scrise de Shelley, în timp ce culegea flori pe un câmp, la Enna:

Tu, care hrăneşti cu norii
Tăi de rouă-aceste flori

Comentarii

comentarii