E cam deplasat să vorbeşti de lux când priveşti spre piaţa românească: recent, un „târg al luxului” s-a desfăşurat în piaţa publică, la intersecţia bulevardelor centrale. Ironic parcă, în pofida produselor expuse în corturi şi minimului interes arătat de „cumpărători” (mai curând vizitatori), de deasupra tuturor, impunător şi arogant, Palatul Parlamentului vorbea de la sine de singurul lux pe care şi-l permite România:

să aibă o infrastructură uriaşă dedicată unei mâini de oameni, în timp ce celelalte 20 de milioane dau la propriu în gropi şi-şi plâng în pumni sărăcia.

„Cumpărătorii de lux consumă mai puţin, călătoresc mai puţin şi se simt mai puţin siguri de banii lor”, cam aşa s-ar traduce în emoţii şi reacţii analiza experţilor pe piaţa luxului. Ostentaţia pare să rămână de modă veche, deşi dacă e să ne uităm pe stradă, în România pare mai vie ca oricând.

La fel de vie pe cât de vii sunt şi opiniile celor care susţin nu scăderea pieţei ci, dimpotrivă, rezistenţa ei în faţa crizei economice. În lume se fac încă vânzări serioase de diamante, bijuterii, artă, antichităţi, avioane private, Rolls-Royce şi chiar de reşedinţe exotice (mai ales la preţ).

Într-un recent articol din Financial Times, semnatarul semnala că, de fapt, asistăm la o revenire în piaţa, tocmai pentru că „creşte din nou încrederea consumatorilor în lux”. Nu-ţi cumperi visele la supermarket, asta e clar! Dar visele românilor nu pot fi cumpărate la supermarket nu pentru că vor lux, ci pentru că nu pot ajunge la el din cauza drumurilor proaste.

Comentarii

comentarii