Am zis că mă duc la culcare, dar am stat să cos un goblen cu garoafe roşii. Sătul de desfăcut noduri, sătul de viaţa asta înnodată. Am zis apoi să împletesc sârmă colorată pe sticlă, dar la cât de prost plătite-s lucrurile făcute manual, mai bine am băut din sticlă. Să fiu modest, am zis că fac, dar n-am mai făcut. Să nu fiu modest, am zis că fac, dar am batjocorit, ferice! N-am mai întâlnit la alţii jindul ăsta, însă de pe la 14 ani, să zic (cam pe când am învăţat să citesc, dracu’, n-am citit aproape nimic, pentru că ceea ce se află în capul meu e arhisuficient; mai ales că am devenit anti-lectură, căci m-am păcălit şi eu, ca toţi de altfel, că lectura te maturizează, de fapt timpul şi de-alea, ţeapa lui Steiner), mi s-o năzărit, m-am gândit eu aşa, că nu sunt suficient de pur şi curat, în sens metafizic, obligatoriu, simţeam atunci că am nevoie de suplimente de purificare, în parelel, ducându-mi şi lupta, ca Sfântul Gheorghe, cu balaurii imbecilităţii mele. Mi-au dat să citesc Arsenie Boca, le-am dat să citească Lacrimi şi sfinţi. M-au păcălit la rest. Teologia lui Boca, acest teatru în versuri al secolului al XXI-lea.

La bază e penurie. Vedea-m-aş tărâţe. Uit pe zi ce trece sensul cuvintelor (sau cuvintele îşi pierd sensul). Pentru că ajunsesem să urăsc într-un final aceste cuvinte trădătoare, pe la 17 ani, după trei ani de la obsesia impurităţii, cu ce fler, am imaginat un testamentar în cuvânt, în patru părţi de vorbire, o viaţă fără cuvinte. De acum încolo, aveam să gândesc, ca sculptorii, cu mâinile. A doua literă a cuvântului e improbabilă (ce titlu frumos de carte ar fi ăsta, mă rog, je suis un petit soldat). Ştiai că cel mai lung cuvânt din opera lui Shakespeare este honorificabilitudinitatibus? Ştiai că numele proteinei titin, responsabilă pentru elasticitatea pasivă a muşchilor, conţine aproape două sute de mii de litere? Dacă rostim împreună aceleaşi cuvinte, de ce nu ne gândim unul la celălalt? Cuvintele trădează. Din când în când, se cade să faci câte-o măsurătoare. Ce-am înfăţişat în toţi anii ăştia, destăinuire paginilor? Când scriu – Am învăţat să adormim cu lumina stinsă – tu nu te gândeşti la mine. Îţi transmit aceste cuvinte, apărute de nicăieri, despre care nu şti nimic exact.

Pentru tine am căutat pe Google secretul Sfântului Graal; nu există nici un secret, nici un graal. Nu pot să mă dau bătut. Cine îţi va lua apărarea, cine te va aştepta la judecata minţilor?

foto (c) Rareş Petrişor

Comentarii

comentarii