Ce mama dracului faceţi toată ziua, Herr Direktor?

Niciodată nu e spaţiu decât de bisilabicul „bine”. Oamenii au de regulă astfel de curiozităţi. Cu cine te-ai mai injectat, câte rate ţi-ai mai făcut la bancă. Dă bine în societate. În fapt, ce să fac, contractez timpul. Ăsta e job-ul meu. Îs singurul contractant al timpului din Ţara Românească, cum s-ar spune, mă aflu în subordinea timpului însuşi; umblu prin structuri temporale şi pândesc cum nopţile virtuale stau să crape în dimineţi orientale. O meserie decentă, dacă iau seamă de această diferenţă şi mutaţie survenită la nivelul sistemului meu nervos: nu percep în nici un fel puterea. Când unul dintre profesorii mei de istorie antică m-a întrebat, dacă aş fi fost Alexandru cel Mare, care avea cârma primului imperiu universal, ce aş fi schimbat în ordinea lumii?, i-am zis, nu pot. Faptul că nu sunt un conductor de putere, înseamnă că atunci când vorbeşti cu mine nu eşti altceva decât un copil. Când Scott Anderson de la NYT se întreabă de ce Greg Ousley, care la 14 ani şi-a omorât tatăl şi mama, crede că ar merita să scape de închisoare, eu îl întreb, despre ce vorbeşti, omule?, eşti un copil. Când Nixon face pe preşedintele şi oratoreşte, let us begin by committing ourselves to the truth to see it like it is, and tell it like it is, to find the truth, to speak the truth, and to live the truth, eu îl întreb, despre ce vorbeşti, omule?, eşti un copil. În sensul ăsta. Oarecum, toţi sunteţi nişte copii, dar dintr-ăia cu agendă, cu secretare şi cu 39 + la pantof. Asta face ca viaţa să fie foarte hilară. Să vezi cum cineva se zbate pentru a lua cuvântul, cum se umflă de calorii-putere sau se chinuie să îşi sălească creierii, în speranţa de a procrea mai multă sămânţă progresistă. Seriozitatea şi încrederea oamenilor în ei înşişi mă îngrozeşte.

În rest, mă mai întreb, hm, cam cât de organică a fost şaorma pe care am servit-o în această după-masă? Iar, în paralel, meditez la noi concepte şi la noi căi de a maltrata limba română. Verificabil prin faptul că, în prezent, sunt Herr Direktor la Şcoala Naţională de Maltratare a Literaturii Române (SNMLR). Dar încă de pe vremea când eu însumi mă şcoleam aici, făceam pe antreprenorul, în sensul că eram un fel de Petre Ispirescu. În final, am izbăvit. Una dintre cele mai strălucite eleve (păstraţi acest detaliu, elevă) ale acestei şcoli, sub îndrumarea mea, a creat aceste clasice defragmentări ale limbii (în următoarele transcrieri nu există nici o greşeală neintenţionată):

1. Ce putoare de om poţi fi
Tu nu-ţi dai sama?
Hah?
Chiar nu-ţi sâmţi putoarea
?

2. Aş vrea băsana din gâtlan
Pentru a mă vindeca
De mirosu’ parfumului de chiloaţă
A lu’ Kalman
.

3. Port o bombă de ciclu pe floci
Dar din păcate e roz, amestecată
Cu puţin acid seminal de pe boaşe
Ele fiind scuipate flâş-flâş.

4. Ce hârcă de loess mi-a rămas pe glandele materne!

5. Şi la gât ţ-am pus cordonu’
Cu care te bătea tat’to
hai, tu
bea odat’ (…) că mai ai şi de la vearză
moare stricată
şi vezi că eşti roşu pe tampon
(…)

Aceste documente de arhivă le păstrez în cufere de aur. Cu asta mă ocupam în adolescenţă, nu făceam bine, îi învăţam pe alţi adolescenţi să gândească în termeni exacţi libertatea şi să intimideze orice geniu pustiu, şi alte copilării de tipul ăsta. Faptul că sunt director la SNMLR, nu înseamnă că mai sunt responsabil în vreun fel de această instituţie a maltratării lingvistice, semiotice şi semantice. Înseamnă că sunt un fel de preşedinte al Germaniei, şi trag numai cifre în cont. M-am spetit destul. Nu mai sunt resposabil: nu cunosc uşurare mai mare, drept să vă spun. De fapt, v-am spus, puterea nu există în câmpul meu magnetic. Lucru care îmi cauzează nerezolvabile probleme sistemice, de exemplu, sunt incapabil de teoretizare (unde a teoretiza = a împroşca putere). Am vrut să merg mai departe, să las şcolile şi să gândesc dincolo de o libertate a gândirii; să-mi depăşesc elevii care, la un moment dat, mă depăşiseră (dovada în punctele 1, 2, 3, 4, 5); am creat o poezie demonstrativă în acest curent literar fără nume, produs prin recombinare cromozomială:

webcamera
pula

Cred că acest poem e prea mult pentru orice literatură a lumii, dacă e să nu păcătuim. Pe lângă, încerc să menţin cât de bine pot echilibrul în natură. Herr Direktor vă urează noapte bună.

Comentarii

comentarii

Scroll to top