Întâi, am urmărit-o câteva zile la rând. Nu-i văzusem niciodată chipul, pentru că mă temeam de o intersectare nepotrivită. Apoi, am stat de vorbă cu ea; se uita la mine ca într-un abis. M-a întrebat de ce scriu despre moarte. Ea se temea teribil de moarte. Avea nevoie de nişte bani, dar eu eram şi mai pârlit ca ea. Cum poate un bărbat să suporte asta? Să suporte viaţa în care femeia iubită trebuie să apeleze la prostituţie în căutare de bani? Eu eram bărbat, ea era femeie; pentru ea, era mai greu. Cred că bărbaţii se temeau de frumuseţea ei. Le era pur şi simplu jenă să facă asta. Ea era o femeie care plângea la moartea Ioanei. Nu puteau să-i reziste. O terminau repede şi plecau. Odată am văzut un documentar despre bărbaţi – evul mediu – prostituţie – eros – flăcări – copii, şi acolo zicea că bărbaţii se nasc cu chestia asta, ca după ce se masturbează sau după ce fac sex, să simtă un fel de stinghereală sufletească, cumva, care face ravagii în ceea ce se comportă drept existenţă. E ceva foarte greu de transpus în cuvinte. Dă-i dracului de bărbaţi, ar spune orice colegă de-a ei de serviciu. Eu le respect şi pe ele, nu-mi place să le zic prostituate, dar nici să vorbesc despre. Ei îi plăcea foarte mult să danseze, deşi nu mi-a dansat niciodată. Nu am înţeles niciodată de ce nu a ales asta. Ea acum, probabil, se plimbă pe străzile Parisului, aşteptând să o scape cineva de datoria vieţii.

—————————-

Anna Karina în rolul Nanei Kleinfrankenheim, din Vivre sa vie, 1962; capturi.

Comentarii

comentarii