Reality

Inventar idilic de animale

Dintotdeauna am avut o predispoziție spre crimă. Nu știu cine a spus-o, poate chiar eu însumi, e un miracol că sunt(eți) în viață. De cum am învățat să vorbesc, iar nu să gândesc, mi-a plăcut, în sensul în care să

Cercelul din urechea stângă a lui Van Gogh şi alte (ne)credinţe de serviciu

Primul meu contact cu moartea biologică, aşa-zisa „moarte bună”, datează din 1993. Priveghiul îndepărtat al străbunicii, într-o cameră cu lumina, după datini, lăsată aprinsă. Rezemat de patul în care-i înţepenise corpul vidat şi netezit, o întrebasem copilăreşte, de ce eşti

Înainte de a te întoarce

Citesc Travesti, între cuvinte îmi cântă Nina Simone, Who Knows Where The Time Goes, de ce mă aflu aici, te întreb? Când altădată primeam scrisori în care îmi spuneai că „plouă”? Când altădată te gândeai că mi-ar fi plăcut să

Peştele de la cuţit se-mpute

Nu ştiu să vă zic cum vedea Eliade, adolescent, convenţiile înconjurătoare, dar pot să vă zic cum le văd eu (ce poate fi mai la-ndemână, mai îmbucurător?). Nu am realizat că-s miop decât foarte târziu; probasem, într-o doară, ochelarii unei

Păreri personale

Ieri, de Ziua Armatei Române, mi-a plâns un bărbat (nu „mi s-a plâns”). „A simţit” că am un „suflet bun”, nu altceva. Oamenii ăştia trebuie luaţi pe proprie răspundere când se lansează în oficiosul sufletesc. Aveam la bord treizeci de

De ce voi fi cea mai unică persoană născută între Adam şi Eva şi Apocalipsă

Aş scrie un text prost dacă aş începe cu Ce s-a întâmplat? sau ba? Realmente, ce mă preocupă mai mult e lanţul Carrefour care şchiopătează ca un câine bătut cu paru’ de la distanţă. Nu ştiu dacă aţi fost bătuţi

Diogene către Alexandru cel Mare

Dar, fiindcă Diogene, interesându-se foarte puţin de Alexandru, îşi petrecea timpul liniştit la Craneion, s’a dus Alexandru însuşi la el. L-a găsit însă întins la soare. Şi Diogene s-a ridicat puţin la sosirea atâtor oameni şi a privit pe Alexandru.

N-am fost nicicând un tip să mă dezbrac cu una cu două. O autobiografie ficționalizată

Nu, eu sunt atunci când nu se întâmplă nimic. Criticii gândesc că arareori pot să mă exprim, că-s de-al inexprimabilului. Dar, în fapt, sunt o versiune feminină a răsuflării, chiar dacă ceilalţi mă poreclesc „ochi de nebun”. Curiozitatea celor care

Toate problemele lumii dintr-o singură zi mă apasă

Cu câteva zile în urmă, eram mutat la altcineva acasă, că mie-mi expirase chiria. Pe la cinci dimineața, m-am învelit într-un cearșaf străin și am adormit încet, ca o buburuză, cu o stângace durere de cap, consoarta mea ticăloasă. Peste

Revizionismul e calu’ breaz care nu bea apă după turma de oi

un îndemn de propagat printr-o ideologie, la care m-aş afilia şi m-aş îndigui în uniforme, că poate o exista o lume punctiformă, aşa, mai opacă, că oricum nu văd bine, nu-s atent la detalii, văd doar spaţiul cosmic şi percep

Nu pot să pătrund în inima ta

Poate fi filmul porno? Un scenariu dezirabil ar fi cariera mea pozitivistă, care a început, fără acte, odată cu vizionarea unui film porno, alături de o prietenă sărbătorită de Florii, pe când eram, o, atât de fragili, o, atât de

Ce se află în poşeta unei femei, fiţi amabili?

Vă mai amintiţi emisiunile gelatinoase de la miezul nopţii, de pe la mijlocul anilor 2000, produse de antene încifrate, care ne dădeau bani să ghicim câte sute de milioane de triunghiuri de află într-o imagine? Mă mândresc că mi-am consumat

Maimuţele s-au gândit odată, ce-ar fi să ne apucăm de treabă = evoluţia umană (Engels contractat)

Mânca-l-ar mama pe Engels, cu numele lui de arhanghel proaspăt promovat, ce adânc se scaldă în înţelepciunea rumânească

România anului 2030. Educație și cercetare la nivel universitar și post-universitar

De-a lungul timpului am avut ocazia să cunosc îndeaproape sistemele educaționale și de cercetare la nivel universitar și post-universitar din mai multe țări, de pe diverse continente, precum și oamenii din aceste sisteme, atât studenți, cât și profesori sau cercetători,

Citeşte un e-book şi dă mai departe!

Cred că tocmai am citit cel mai frumos început de articol: Am cumpărat o carte despre viitorul cărţilor. Aşa îşi lansează Robert Moor investigaţia Bones of the Book, din numărul 12 al publicaţiei n + 1. Cartea de care discută