Clești de tortură 7×2

By The Chronicle / 20 November 2014 / Blogging

Se pot concepe alte genuri de „alfabetizări”, care nu au nimic de-a face cu alfabetul? Pereții pulsează ușor în ritmul muzicii care vine dintr-un amplificator apropiat. Pereții tremură dacă îți lipești urechea de ei, sau dacă îi atingi, aproape optsprezece ore pe zi, uneori douăzeci și patru. Ritmul este pur și simplu neîntrerupt. Nu prea contează dacă e muzică pop, clasică, rock sau electronică. Ceea ce conteză este pulsația care pătrunde pretutindeni și care a devenit confuză din cauza combustiei grozave a timbrului electronic. Un segment larg al populației, cu vârsta cuprinsă între treisprezece și, să spunem, douăzeci și cinci de ani, trăiește acum cufundat în această vibrație constantă. Ciocăniturile rockului și ale popului creează un spațiu care te învăluie. Activități ca lectura, scrisul, comunicarea personală, învățatul, care se desfășurau mai înainte într-un cadru liniștit, au loc acum într-o atmosferă de vibrato strident. Asta înseamnă că s-a alterat caracterul eminamente lingvistic al acestor preocupări; ele reprezintă vestigii ale vechii „logici”.

Noua sferă sonoră este globală. Ea se răspândește în valuri, cu viteză mare, fără să țină cont de limbi, ideologii, frontiere și rase. Terțetul care te bombardează într-o noapte de iarnă în Nord-Estul Statelor Unite foarte probabil reverberează în aceeași clipă într-o sală de dans din Bogota, dintr-un tranzistor din Narvik, dintr-un tonomat din Kiev, dintr-o chitară electrică din Benghazi; deja toată societatea de masă a devenit camera ei de rezonanță. Economia acestui esperanto muzical este cutremurătoare. Rockul și popul antrenează lumile concentrice ale modei, scenei și stilului personal de viață. Muzica accesibilă maselor a adus cu sine sociologii ale modului privat și public, ale solidarității de grup. Politica Edenului în varianta zgomotoasă. Nu există nici un precedent care să ne arate cum se maturizează și cum se comportă formele de viață la un nivel de zgomot organizat, apropiat de cel care ne invadează astăzi pe timp de zi și în nopțile pline de lumină.

Sunetul reduce lumea exterioară la niște suprafețe acustice. Avem de-a face, fără doar și poate, cu o alfabetizare, având coduri de recunoaștere atât de răspândite și dinamice, încât constituie o „metacultură”. Muzica sau muzicile pop își au semantica lor, teoria lor asupra genurilor, competițiile lor proprii, complicate, ezoterice, în contrast cu tipurile canonice. Își au propriii maeștri și rebeli, propriii trădători și înalți preoți. La fel ca în alfabetizarea clasică, există, în lumea jazzului sau a rock’n’rollului, grade de inițiere care merg de la empatiile vagi ale începătorului până la erudiția acidă a comentatorului. Vocabularele, tiparele de comportament ale muzicii compun un „dialect universal”. În multe case componentele hi-fi și etajera cu discuri ocupă spațiul rezervat bibliotecii. Deprinderile bibliofilului au fost înlocuite de cele ale colecționarului de discuri și înregistrări. „Muzicalizarea” culturii noastre, trecerea conștiinței istorice dinspre ochi spre ureche este destul de evidentă.

Muzica fiind considerată „o cultură în afara sferei cuvântului”, ne mai rămâne de anunțat sentința: cu toate că suntem într-un noiembrie trecut de prima tinerețe, decidem că Bestial Burden este experiența, monstruozitatea sonoră, viscerală și intimidantă a anului. Este al doilea album despre care se poate spune că „sună foarte mult a anii ’70, dar şi a 1610, 1950, 1979, 1989, 2005 şi 2070”. Cu atât mai penetrant, cu cât, ascultându-l, ai în minte fetele îmbrăcate vulgar în fuste ridicole, care fac publicitate și propun un surâs comercial și fluturași pentru televizoare și mașini de spălat cu 24 de programe. Despre „Germania zidită” se spunea că a fost replica unui „iad din care nu se poate ieși”; la antipod, pentru mexicanii săraci, Statele Unite se înfățișează astăzi ca un „rai în care nu se poate intra”. Bestial Burden ar fi forța distructivă gata să se ridice dintre „iadul din care nu se poate ieși” și „raiul în care nu se poate intra”. Despică-ți sternul și umblă.