Rapoartele se fac, de obicei, după trecerea în nefiinţă, la capăt de drum, la sfârşit de an. Noi îl facem în august şi, ca să fie treaba serioasă şi obiectivă, nu am ales zece bloguri, ci unsprezece. Autorii blogurilor calificate au crescut în medii diferite, au preocupări în sfere diferite, au limbajuri diferite, au identităţi diferite. Nici unul nu seamănă cu un altul, decât prin coincidenţa că toţi unsprezece sunt cei mai buni autori români din blogosferă. Am găsit necesară alcătuirea acestui raport (ca atac împotriva blasfemiilor democratice de la roblogfest). Dar şi din cauza persistenţei unei superiorităţi intelectuale a print-ului în faţa spaţiului virtual. Calitatea conţinutului pe care îl regăsim în ediţiile print se cam inundă. În timp ce, jos, virtualul se îndeseşte amazonian. Marele scop al acestui raport este de a încuraja şi de a scoate în faţă munca lor, precum şi de a le confirma că ceea ce fac schimbă lucrurile şi proporţiile. Ceea ce îi diferenţiază de restul, e şi faptul că ei au învăţat, întâi, meseria de scriitor şi abia apoi s-au apucat să scrie. Preferăm să petrecem timpul citindu-i decât scriind despre ei. După fiecare prezentare, am extras câte un titlu şi câte o frază ilustrativă de pe blogul fiecăruia (fraza nu este extrasă din titlul menţionat). Aşadar, ne-am rezumat la:

Comănescu: comunicare, comunităţi, conţinut:

Când vreau să am de-a face cu profanităţi – vorbim, deci, de realităţile din mass-media (se întâmplă rar, dar se întâmplă; şi, când se întâmplă, mă desprind cu greu), îl citesc pe Comănescu. He knows the drill. Când vezi ce-i poate mintea lui Comănescu, te întrebi, numele Comănescu nu ascunde cumva vreo cinci mii de angajați brainstormişti, ghidaţi de un manager care le-a pus niște „brățări de argint” pe gândire? O mai veni ziua în care să nu se întâmple nimic (suspendarea presei)? M-aș declara mulţumit şi dacă ar apărea un articol de primă pagină, „Astăzi nu s-a întâmplat nimic.” Însă, sunt sceptic fericit: nu cred aproape în nimic și mă amuză teribil lucrurile în care nu cred. Cert e că ni se întâmplă lucruri (dacă n-ați sesizat). O femeie găsise o interdependenţă între numărul redus de sinucideri printre ruşi şi sintaxa limbii ruse. Gălăgie, nu? De când cu apariţia presei, dar mai ales a cotidianelor, ne-a înghiţit acest model de conservare, din gâtul nespălat până-n călcâiele murdare, adâncit ca o rădăcină – perpetuare prin evenimenţialitate, dar şi o nouă particularitate, cea a efemerităţii valorii – ceea ce producem urmează destinul benzilor desenate din anii 1930, aruncate la coşul de gunoi odată ce au fost reproduse în ziar. Comănescu își ocupă analizeze cu lucruri pe care noi, outsider-ii, le înjurăm secundă de secundă, și este înjurat la rândul lui de insider-i, pentru că nu se lasă nici cum păcălit. Pentru Comănescu, nu există lucruri opace. De-asta, mulţi fac cum zice Comănescu sau se gândesc ce ar zice Comănescu dacă el ar face-o. Vorbim de aglomerata piaţă a mass-mediei!

Titlu de aur, pur şi simplu genial: „De ce crapă structura de print a lui Vîntu”
Frază de aur, pur şi simplu genială: „Am fost acuzat că sunt vândut la PRO. Reiese că ceea ce fac are un anume grad de relevanţă.”

Voroncas: a matter of catharsis:

Fact: o iubesc pe Voroncas (hai, citiți mai departe, nu vă opriți aici, că n-am nici un buchet de flori în mână), în identitatea ei virtuală, la fel de mult ca pe Houellebecq. Adică, ce vreți mai mult de la vieața mea bătută cu paru’? Eu și Voroncas purtăm pecețile unui destin similar (& tragic). Ne asemănăm în radicalitatea judecăților. Mediocritatea (o titulatură prea generoasă în număr de cuvinte, care îi adună pe cei care te întreabă „cine te crezi tu să… ”) nu pricepe că unii își pot permite să arcuiască cuvântul compus „pizdă-mărie” lângă un Slavici sau lângă un Festival de Film European. Una e să pronunțe simpatica Cristina Bazavan cuvântul „căcat” (îmi imaginez), și alta e să-l pronunțe Voroncas (o știu). O ador pe Voroncas pentru că și-a câștigat dreptul să facă cocaină ieftină din instituții (persoane fizice și juridice), după chef și temperatura ceaiului din cana de porțelan, o vânez pentru durerile ei în cot și inteligența ei fără unitate de măsură – un fel de favourite worst nightmare. Și pentru autoritatea ei de Papa Benedict al XVI-lea. Dacă Voroncas zice că-s un impotent, trebuie să o credeți. Eu și Voroncas suntem niște lingviști care, fără 1200 de RON, refuză să deschidă ochii dimineața. Pe principiul, noi nu ne vindem ţara, deci lasă-ne, vere, să dormim cu sacul nostru de bani scoşi la imprimanta Lexmark. Am muncit o vieaţă de câne… Şi, în fine, mă mai gândesc că aș putea face schimb de locuri (de sex) cu Voroncas. E singura persoană în care m-aș acomoda din prima zi. Și, probabil, n-aș mai pleca. OK, mă opresc, că n-am de unde să vă dau bani pentru pastile care să vă curme greața de superlative voroncasiene.

Titlu de aur, pur şi simplu genial: „Mândru că sunt sclav la Cărtureşti”
Frază de aur, pur şi simplu genială: „Deci a fost mare futere azi la Bookfest cu Houellebecq; (…) Da, recunosc că v(r)oiam ca Hbq să-şi lase slobozii pe ochelarii mei, dar n-am ştiut cum să-i spun asta în franceză.”

Trashinrx:

Blogul Trashinrx, pe care îl recitesc cu frecvenţa psalmilor, este obscur, ca tot ce există, de altfel. Eu împart lumea astfel: lucruri care există și lucruri care se prefac că există (îs ardelean). Pentru mine, o punga de plastic din sertarul cu pâine, punga care, înainte de taxă, o primeai gratis (vă zic, nu mai avem bani de pâine, pentru că banii îi dăm pe pungi ecologice; ecologismul, acest hai să respirăm aer curat leşinaţi de foame) există. La fel, un șobolan uscat și flecit de asfalt (era să calc pe el zilele trecute) există (nici maţe nu mai avea, să se prefacă măcar că putrezeşte; atât de tare exista). În schimb, despre tuta de secretară a decanului de la Istorie, care mi-a zis odată să vin mâine, şi mâine mi-a zis să vin poimâine, cred că doar se preface că există. M-a făcut mama mizantrop? M-a crescut bunica în aşa fel încât am ajuns să o urăsc? Stai, că asta era dintr-alt film indian (sunt schizofrenic? – ştiţi, e bine să te întrebi dacă nu cumva eşti bolnav psihic; cică, după psihologi, dacă te întrebi, nu eşti; WOW, m-am autosalvat; sau autosinucis – să citez din cineva căruia îi vreau binele suprem). Ca să vă stric surpriza (!) de pe-acum, aşa cum îmi place mie să o fac, cu anunţ, nu fără bun simţ (de genul, vedeţi că vă fut party-ul), Trashinrx este blogul (obscur al) lui Ionuţ Chiva. Pe Ionuţ Chiva, scriitorul, l-am descoperit într-o fază (să o spun pe şleau?) tristă a vieţii mele. Până şi oamenii cu bani suferă de tristeţe. Nu am găsit pe nimeni care să-mi facă o traducere legalizată a tristeţii mele; umblu, ca un agent de asigurări, cu ea în buzunar. Cine să o înţeleagă?! Şi eu şi Chiva suntem peşti şi trăim din insomnii. Deci, avem destule probleme pe cap. Aşa că, urmaţi drumul Trashinrx. Intrările pe blog sunt ca nişte flori de cactus. Rare de fel, apar peste noapte şi, când apar, stai şi te miri până dispar. Numai că ele nu dispar.

Titlu de aur, pur şi simplu genial: „lx atacă din toate părţile, trage din orice poziţie”
Frază de aur, pur şi simplu genială: „(…) mi-am dat seama că de la o bere încolo lucrurile, pentru mine, devin morale.”

Masa pustie: Îl aşteptam pe un prieten Richard:

Aşezat la masa pustie a lui Cristian, nu mă simt niciodată în largul meu (deşi la masa lui îmi iau prânzul). Mă stinghereşte eleganţa şi greutatea cuvintelor lui. Citindu-l, mă simt prost îmbrăcat, mă uit dacă am unghiile curate. Citindu-l, îmi reglez respiraţia şi îmi controlez ticurile nervoase. Îmi amputez, spre binele meu, piciorul stâng, ca să-l citesc, ca să mă las ţinut cât mai mult aici. Lecturile sale (prea) timpurii din Freud, spune el cu o anumită gravitate, i-au provocat o raportare particulară față de ceilalți. Discursul său, șlefuit ca o piatră de diamant, mereu îmi pune în față un personaj dintr-o carte de dialoguri din Evul Mediu. Un personaj dintr-o carte de dialoguri din Evul Mediu, care lucrează într-o multinațională. Pentru cei nefamiliarizaţi cu Masa pustie, amintesc doar că, în timpuri imemoriale, a.l.ş. (Alex. Leo Şerban – francofil şi el) era un obişnuit al discuţiilor de la adăpostul virtual al lui Cristian. Decideţi voi dacă acesta e un barometru sau nu. De fapt, haideţi să ne decidem de pe-acum: este. Pentru a vă facilita acomodarea la Masa pustie a lui Cristian, recitiţi Plotin, amestecându-l, la foc mocnit, cu Joyce şi Proust.

Titlu de aur, pur şi simplu genial: „Sentimentul imponderabil al telefonului”
Frază de aur, pur şi simplu genială: „Aș plăti, uneori, ca să nu mai fiu gândit de alții.”

Ora25:

Ora25 e de basm! Ora25 este o prinţesă care, cine ar fi crezut, scrie în limba română. Dar ea nu s-a născut aici sau deodată cu noi. Ora25 se defineşte printr-o sfântă treime de cuvinte: imaginație, imaginație, imaginație. Ora25 este un blog literar curat şi frumos; îţi vine să-l mănânci pe pâine (Ora25 se serveşte cel mai bine cu miere de salcâm). Şi ce imaginar găsim aici! Bufniţe, păsări exotice, femei-libelulă, maşini de cusut, inimi cusute, zebre, corbi împăiaţi cu perle, bulgăraşi-de-zăpadă. Înainte de a mă pune să dorm, îmi rezerv timpul pentru a citi câte o povestire de pe Ora25. Dar, de când cu Ora25, nici nu mai contează dacă sari gardul orelor de somn.

Titlu de aur, pur şi simplu genial: „Peristaltismul tău de orologiu”
Frază de aur, pur şi simplu genială: „Mă vedeai din tramvaiul nr. dus-întors, încetinise înainte de staţie, eram în faţa brutăriei, singura unde coceau câte-o singură felie, puteam cumpăra exact câte felii doream, nimic nu era lăsat la voia întâmplării, la voia vreunui cuţit.”

Tristeţea pământului: bovarisme, ratări, laşităţi:

Tristeţea pământului: bovarisme, ratări, laşităţi. Cine nu ar vrea să citească o carte cu titlul ăsta? Câteva din capitolele aceastei cărţi nesemnate şi imateriale – pe care mi-o doresc în bibliotecă mai mult ca urma urmelor paşilor lui Buddha pe nisip: „n-am cu cine să dansez”, „cărţile mă omoară”, „viaţa pe care n-o trăiesc”, „prietenii pe care nu-i preţuiesc îndeajuns”. Nu aş vrea să uit niciodată de Tristeţea pământului (dar cine-mi va avea grijă de biologie?). Tristeţea pământului a făcut riduri din pricina anului 1937, a lui Alexandru Dragomir, a melcilor şi a Sfântului Augustin. Tristeţea pământului mi-a spus că, printr-un delete nechibzuit, şi-a pierdut doi ani de viaţă din trei. După cum am spus, dacă biologia de peste ani va face să o uit pe Tristeţea pământului, nu mi-o voi ierta niciodată. Şi, drept răsplată, s-ar putea să nici nu mă mai căiesc în faţa cui îmi va pricinui asta. Ştim cu toţii cine ar putea fi.

Titlu de aur, pur şi simplu genial: „Am treabă”
Frază de aur, pur şi simplu genială: „Pentru că merit, am primit poruncă să mă duc la dracu-n praznic, Doamne iartă-mă, la Târgul Lăpuş să-nţeleg lucruri. (…) A fost foarte frumos. Nespus de frumos. Puteam să văd toate astea şi la televizor.”

Koaie grele:

Cine ar fi crezut că-l voi întâlni în persoană pe von blaremberg a.k.a. Koaie grele? V. mi-a spus, „trebuie să vă întâlniţi, că amândoi sunteţi nişte ciudaţi”; că etc., că aşa şi pe dincolo. Dar atunci când individualitatea mea s-a intersectat cu individualitatea lui von blaremberg, probabil că nu ne-a fost dat, până atunci, să ne confruntăm cu o normalitate mai crasă ca a noastră. Ce vreţi să vă zic despre von blaremberg şi Koaie grele? Cât de mult vreţi să profitaţi de mine (am şi eu o limită dată de Cenzor)? von blaremberg ştie toate shivele şi toate tantrele, toate societăţile secrete, şi poate fi atacat doar spiritual. von blaremberg ţine la spiritualitate. Dacă vă ţine, mergeţi la el cu o tartă cu mere. Şi ceva interzis. von blaremberg studiază, cu precădere, lumina din picturile germane; îi place să mediteze cu ochii închişi şi are nişte ochi care îi sclipesc cam cum, se zice, sclipeau ochii cu rubine ai lui Picasso; şi, cel mai important, von blaremberg este bărbat. Una peste alta, internetul e o mană cerească. Gândiţi-vă numai cât aparat de cenzură a existat în literatură. Şi aici nu mă refer la literă, ci la individ. Săă ştiee. Câtă literatură ratată! După ce citiţi blogul Koaie grele, o să vă sară de pe limbă, ca o broască din tufişuri, întrebarea: cum morţii ei von blaremberg nu este vândut în sute de milioane de exemplare? Şi cum de scriitura lui von blaremberg nu a devenit însuşi steag al României? Oare von blaremberg nu este român?! Cred că înainte de a fi bărbat, von blaremberg este capitalist. Ce să mai? Suflete comuniste.

Titlu de aur, pur şi simplu genial: „Mihai Oroveanu expus mort la MNAC”
Frază de aur, pur şi simplu genială: „Stau sub brad, întins, oare sunt mort? Moş Nicolae ninge. (…) Undeva mi-am zis că trebuie să rămân observator şi să adun putere. Nu-mi mai pot permite să pierd.”

Mind Porn: Free Your Mind… And Your Ass Will Follow:

Mind Porn e despre cărţi, filme, artă şi alte pornoşaguri fireşti. Apropo, văzusem ieri seară o filmare despre cele patruzeci de plăceri ale omului. Ghiciţi ce? Sexul nu e amintit. V-am zis i/o, Mircea. Revenind, pe Mind Porn puteţi citi, probabil, cele mai echilibrate recenzii de cărţi, filme, artă şi alte pornoşaguri fireşti de pe blogosfera românească. Mind Porn rupe faţa multor semnatari din publicaţiile care apar în print.

Titlu de aur, pur şi simplu genial: „Summa cum fraude”
Frază de aur, pur şi simplu genială: „Şi aşa vom afla noi că Pământul, şi tot ce înseamnă viaţă umană, a rezultat din faptul că un explorator Tralfamadorian, un robot, a rămas stranded on a planet, i s-a stricat nava spaţială şi avea nevoie de o componentă.”

Joc fecund: beletristică:

Pe Joc fecund, până şi tag-urile (etichetele) sunt bine periate. Pe „izbaşa pieptănându-se”, Ana Pauper, desenatoare de fetiţe cuminţi cu patru picioare, a etichetat-o: „ăsta a fost plagiat sau reconstrucție fenomenologică?” Ana Pauper este, prea puţin spus (îs nişte limitele linguale), cea mai amuzantă şi dragă fiinţă virtuală. Poeziile Anei Pauper îl fac pe Iv cel Naiv un impostor. „dansez din plăcerea obligației / dar nu o confund / cu obligația / plăcerii”; „totul se reduce la / trei principii foarte / simple: 1,2,3”; „aș scrie o poezie / dar mi-e foarte / somn”. Ana Pauper, m-ai secat de iubire cu jocul tău fecund!

Titlu de aur, pur şi simplu genial: „România plictisitoare”
Frază de aur, pur şi simplu genială: „Îmi plac strugurii. Îmi place toamna. Ce-i drept, ador și vara. Nici primăvara nu e de lepădat. Iarna o voi suporta eu cumva… Aș bea un coniac sau o vodcă, dar sînt în timpul serviciului.”

Scorchfield:

Without words.

Titlu de aur, pur şi simplu genial: „Ceva negru şi posibil feminin”
Frază de aur, pur şi simplu genială: „Într-una din zile m-am visat iapă. Era vorba despre un câmp infinit de flori galbene pe care eu, iapa, îl păşteam…”

Blog impersonal:

Dacă aţi şti, dragi cititori, cât de greu mi-a fost să sap după Blog impersonal. Blog impersonal este ultima (mea) revelaţie în materie de blogging. Ţine de logica miracolelor faptul că ştiu de existenţa lui. Autoarea Blogului impersonal face următoarea introducere: „Acesta este un alt blog impersonal pe care îl voi şterge la fel de repede ca pe celelalte treizeci de bloguri impersonale. Nu scriu nimic interesant. Pentru că puţin îmi pasă mie de noutăţile voastre, eu vin cu noutăţile mele, şi cu mine se petrece ceva, o viaţă de om.” Despre autoarea Blogului impersonal se spun vrute şi nevrute, printre care şi că e „cel mai mare scriitor contemporan”. Blogul impersonal, deschis din 2008, numără doar ~20 de însemnări. În nici o altă viaţă virtuală şi printată, nu am luat contact cu aşa ceva.

Titlu de aur, pur şi simplu genial: „Nici mama nu m-ar angaja pe mine”
Frază de aur, pur şi simplu genială: „Numai că mi s-au întâmplat căcături foarte multe în viaţă concretă. Multe şi rele, şi sper să nu mai am parte de aşa ceva niciodată, nici eu, nici familia mea şi nici prietenii, nici ăia de pe facebook şi nici vecinii, hai că deja am scris refrenul la ultima manea.”

————————-

NOTĂ 0: Ordinea în care apar blogurile este aleatorie.
NOTĂ 1: Blogurile personale ale autorilor care se semnează în The Chronicle nu au fost luate în considerare. Vorbim, totuşi, de Jurnalul domnului Inginer, Pushthebutton, Delaepicentru ş.a.
NOTĂ 2: Au fost luate în considerare doar blogurile în viaţă. Pentru cele mai bune bloguri moarte, se cade a fi făcut un alt raport.
NOTĂ 3: În afară de von blaremberg, nici în autobuz nu am dat ochi în ochi cu autorii blogurilor alese. Aşa că, feriţi-vă să mă acuzaţi că mă ocup cu strategia USL pe 2013. I-am lăudat cât se poate de mult pe fiecare autor. Iar cât se poate de mult e cât se poate de puţin.
NOTĂ 4: Dacă vă întrebaţi, nu cumva aţi uitat să treceţi în raport blogul X, răspunsul este nu.
NOTĂ 5: Autorii de bloguri (în marea lor cantitate şi majoritate) au fost descalificaţi, odată ce am depistat că: 1) Nu au învăţat să călărească Misterul şi 2) Nu s-au deprins cu decenţa suficienţei.

foto © Rareș Petrișor

Comentarii

comentarii