Viaţa la ţară, în 1896. În Elveţia, la ţară

În anul primei ediţii moderne a Jocurilor Olimpice, al primului accident de maşină – în New York, al brevetării radioului de către Marconi, al premierei piesei Ubu Roi a lui Alfred Jarry, sătenii elveţieni îşi vedeau demult, în pace şi nestingheriţi de ale lor: pajişti, oolariooooo, ciocolată, vaci şi ceasuri. Primele bănci private apăruseră cu două secole în urmă şi mergeau deja ceas. Nu cunosc vreo Istorie a Iubirii Elveţiene, dar presupun că nu se poate ieşi din schema: pajişti, iarbă, văcuţe, ciocolată, bani, ceasuri, oolariiiioooo!

Ambasada Elveţiei în România şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român ne aşteaptă joi, 10 martie 2011, de la ora 18:00, în sala Irina Nicolau, la vernisajul expoziţiei de fotografie Viaţa unui sat elveţian la 1896.

Expoziţia aduce în atenţia publicului imagini reprezentând aşezări tradiţionale din cantoanele elveţiene între care se disting interioarele locuinţelor din Montbovon, Stanz precum şi ecourile Renaşterii târzii ale Casei Chalamala.

Acestora li se alătură imagini ale aşezărilor temporare din zona alpină, ale bisericilor săteşti dar şi ale fermelor de prelucrare a laptelui, ocupaţie omniprezentă în satele elveţiene. Fotografiile ilustrează activităţile diverse din mediul rural, reprezentând industriile casnice elveţiene – ţesutul în Valais, prelucrarea firelor de borangic în Gersau, olăritul în centrul Heimberg. Atmosfera este completată de locuitori ai satelor îmbrăcaţi în costume de lucru sau de sărbătoare, remarcabile prin eleganţă, precum cele din St. Gallois sau Lucerna.

Expoziţia, cuprinzând şaizeci de imagini sepia – 45/30 – puse la dispoziţia muzeului de cercetătorul etnolog Radu Octavian Maier, marchează colaborarea Muzeului Naţional al Ţăranului Român cu instituţii reprezentative din Elveţia şi este premergătoare proiectelor comune ce se vor materializa în acest an prin deschiderea la Bucureşti, în luna septembrie, a expoziţiei L’air du temps în colaborare cu Muzeul de Etnografie din Geneva.

Expoziţia va putea fi vizitată la sala Irina Nicolau, până pe 3 aprilie, de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00. Luni este închis.

Intrarea este liberă.

Comentarii

comentarii

Scroll to top