„Suntem anti-experimentalism”, ne avertizează mastermindul These New Puritans, Jack Barnett. Prin asta înţelegându-se că nimic din muzica lor nu este întâmplător, contingent sau arbitrar. Ortodocşi prin severitatea cu care intenţionează să urmeze propriul canon, These New Puritans se află, astăzi, în fruntea avangardei muzicale. La momentul debutului (Now Pluvial), încă nu aveau vârsta legală pentru a consuma alcool. Un detaliu minor şi major, dat fiind că fuseseră curând cooptaţi de Hedi Slimane, pentru a-i compune sound-ul ultimei sale (cred) prezentări de modă pentru Dior. Elipticul Beat Pyramid, dublu-lansat prin Angular Records şi Domino Records în 2008, a surprins prin exigenţa cu care s-au angajat să trateze ideea de muzică. Atât Beat Pyramid, cât şi secundul Hidden, au arătat limpede că aşteptările generale privind posibilităţile în muzică sunt, mai degrabă, extrem de joase. În diverse interviuri, Jack Barnett va deplânge oribila calitate a înregistrărilor simfonice, precum şi „învelişul” scabros, cu care acestea sunt scoase pe piaţă (nimic mai adevărat, căci nu poate să nu te năpădească ruşinea când cumperi un CD de Schubert, având ca şi copertă un copac scos la imprimantă, după o preaistovitoare căutare via Google Images). Hidden este, în fapt, o operă simfonică ultra-modernă, evidenţiată, mai ales, de instrumente de suflat (fagot, contra-fagot, clarinet ş.a.), tobe Taiko (instrument tradiţional din Japonia) sau mbira (instrument tradiţional din Zimbabwe). Instrumentele se interpun cu chitări, tenori, soprane, coruri de copii, prelucrare electronică şi sample-uri extrem de fine (varii sunete produse de cuţite, de lanţuri sau de zdrobirea imitată a unui craniu). Hidden nu a apărut, totuşi, de nicăieri. Influenţele acestei grandioase opere ar putea şoca: ele pornesc de la compozitorul de muzică clasică Benjamin Britten, continuă cu Steve Reich, Wu Tang Clan, şi se opresc la, păzea, Britney Spears (al cărei album, Blackout, a constituit, declara Jack Barnett, o influenţă pentru Hidden, în ceea ce priveşte texturile). Deşi a fost denumit iniţial Attack Music, Hidden păstrează mult din semnificaţiile primei sale titulaturi, având, per ansamblu, un pronunţat caracter marţial (piesa We Want War este mai mult decât ilustrativă). Construit cu precizie matematică, Hidden este un act de terorism, intimidând până la plânset. Este total atemporal. Superior şi înălţător. Scurt rezumat, Hidden „sună foarte mult a anii ’70, dar şi a 1610, 1950, 1979, 1989, 2005 şi 2070” (The Guardian). După prima audiţie, Hidden te poate constrânge să încalci toate cele zece porunci, începând cu „Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei în afară de mine”. Şi nu poate să nu te cuprindă spaima că labirinticele cuvinte cu care se încheie Hidden, cu aura lor oraculară, sunt pe cale să se adeverească:

„All the trees started to walk and all the rivers started to talk,
but only through digital manipulation.”

Comentarii

comentarii