The Art of Tim Burton

The Art of Tim Burton adună, pentru prima dată într-un volum, patru decenii de creaţie burtonescă, de la concepte pentru film, la arhive personale. Cele 434 de pagini sunt grupate în treisprezece capitole care examinează obsesiile lui Burton, legate de clovni, monştri neînţeleşi şi alte ciudăţenii omeneşti. Mulţi dintre prietenii şi colaboratorii lui Burton îşi exprimă în acest volum gândurile despre stilul şi maniera lui Burton de a se raporta la lume. În The Art of Tim Burton pot fi găsite ilustraţiile care au stat la baza filmelor: Alice in Wonderland (2010), Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street (2007), Charlie and the Chocolate Factory and Corpse Bride (both 2005), Big Fish (2003), Planet of the Apes (2001), Sleepy Hollow, (1999), Mars Attacks! (1996), Ed Wood (1994), The Nightmare Before Christmas (1993), Batman Returns (1992), Edward Scissorhands (1990), Family Dog (1987), Batman (1989), Beetlejuice (1988), Pee-Wee’s Big Adventure (1985), Frankenweenie (1984), Vincent (1982) şi Hansel & Gretel (1982). De asemenea, sunt incluse desene nepublicate din volumul ilustrat de poezie The Melancholy Death of Oyster Boy & Other Stories (1997) şi The World of Stainboy web shorts (2000). The Art of Tim Burton vine însoţit de o litografie semnată de Burton, într-o ediţie limitată de 2000 de exemplare.

Unul dintre textele personale din volum este semnat, desigur, de Helena Bonham Carter. Doar nu credeaţi că veţi scăpa de ea sau de Johnny Depp.

În spaţiul european, The Art of Tim Burton poate fi comandată de aici.

Comentarii

comentarii

Scroll to top