Sunt tânăr, Doamnă!

coperta-mare
Mi-ar fi plăcut să ştiu cum arăta o zi din vieaţa unui bucureştean din 1459. Cîţi aveau bunici veniţi din Oltenia, din Moldova ori Ardeal. Cîţi unguri erau în Bucureştii anului 1459? Dar turci, bulgari, sîrbi, ruşi ori chinezi? Căror jocuri se dedau copii şi cîtor risipe i se deda florarul? Dar maturii? Erau calzi, ospitalieri, vorbeau limbi străine cu uşurinţă? Cum arăta ciuma, rata la bancă, metroul?

Cîte mărturii avem? Rîsul, moartea şi iubirea apar tîrziu în cronici. Trecuseră doar patru ani de la Biblia lui Gutenberg, iar pînă la scrisoarea lui Neacşu aveau să mai treacă 22 de recolte de vin, de porumb, de grîu, de retrageri în păduri şi de ţuică. În aşteptarea zilei în care întrebările noastre vor pieri pentru totdeauna, mîine, 11 noiembrie 2009, la ora 19.00, va avea loc la Sala ArCuB lansarea volumului aniversar Bucureşti – 550 de ani de la prima atestare documentară, album coordonat şi îngrijit de Radu Oltean, editat de Centrul de proiecte culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Albumul conţine 400 de gravuri, acuarele şi fotografii vechi din colecţiile mai multor muzee, ale Arhivelor Naţionale şi din Cabinetul de Stampe al Academiei Române şi sunt îmbogăţite de articolele istoricilor Constantin Rezachevici, Adrian Silvan Ionescu, Emanuel Bădescu şi Cezara Mucenic.

„E greu, dacă nu chiar imposibil, să descrii în imagini o istorie de cinci secole şi jumătate de existenţă a Capitalei, din simplul motiv că nu există desene, picturi sau gravuri mai vechi de veacul al XVIII-lea”, declară Radu Oltean.

Sunt tînăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost!

Comentarii

comentarii

Scroll to top