Dacă ar fi să înşirui numele celor care au cutremurat muzica ultimilor ani, britanicul James Blake s-ar afla cu siguranţă pe lista finală. Cunoscut mai bine pentru cover-ul piesei Limit To Your Love (despre care chiar Feist, compozitoarea cântecului, mărturisise că depăşeşte originalul), James Blake este un om care şi-a dobândit libertatea în muzică. La 23 de ani, deţine deja o nominalizare Mercury Prize, pentru cel mai bun album al anului. Este unanim considerat un „wunderkind” şi un uimitor manipulator al sunetului ca formă şi structură. Pentru albumul său de debut s-au luptat mari titani ai industriei muzicale, printre care şi Universal Music (oferte pe care, de altfel, le-a şi refuzat). Cel mai recent material al său este un EP de şase piese, iar titlul său, Enough Thunder, marchează o stare post-conflictuală. Rădăcinile sale dub-step (=preconcepţii), dar, paradoxal, şi vocea, prost receptată, i-au creat destule bătăi de cap. Având, într-adevăr, o voce neobişnuită vârstei, ţării, rasei, sistemului solar ş.a.m.d., mulţi s-au îmbulzit să îl „încununeze” cu o etichetă pe post de lipitoare – James Blake este „soul”. Sub ce argumentaţie? Că ar avea vocea unui „negru” (sau, mă rog, „african-american”, ultima fiţă în materie de corectitudine politică). Dar a spune că James Blake este „soul”, este ca şi cum ai pretinde că Stănescu este modern. Enough Thunder este opera unui artist dub-step, în aceeaşi măsură în care ultimul Godard, Film-Socialism, este nouvelle-vague. Anticipând aceste deducţii absente de logica elementară (şi nimeni nu ar trebui să ceară mai mult!), cele mai multe compoziţii ale sale (Air and Lack Thereof, Pembroke – în colaborare cu Airhead, CMYK, Klavierwerke şi Pen/Order) nu au făcut uz de glasul său „defăimat”, dezvăluit doar pe albumul de debut şi pe acest Enough Thunder. EP-ul se bucură, în primul rând, de contribuţia neaşteptată, dar imaginată şi dorită, a lui Bon Iver, pe Fall Creek Boys Choir – la pièce de résistance a lui Enough Thunder. Reputaţia de mare rang pe care Bon Iver şi James Blake o au în ceea ce priveşte falsetto-ul, face ca acest „duet” să fie unul aproape „istoric”. În ultimă instanţă, Enough Thunder dovedeşte trei lucruri esenţiale:

1. că studiile de pian ale lui James Blake şi-au găsit, într-un final, climaxul.
2. că James Blake poate să susţină un masterclass despre „designul sunetului” în faţa oricui.
3. că James Blake este un om învins.

Comentarii

comentarii