Despre „Torest-tăbou”, minunile din magazinul moscovit Gum şi moromeţianul „Încetişor, Vintilică, încetişor!”.

În aşteptarea lansării, ce va avea loc la sfârşitul acestei luni, vă oferim a doua parte conţinând câteva fragmente din Prima mea călătorie în străinătate. Confesiunile de azi sunt semnate de Iulian Comănescu, Ana-Maria Caia şi Vintilă Mihăilescu.

Iulian Comănescu

Budapesta şi Ungaria, alea din 1990, sunt pentru mine mai mult drumul către ele. Trenul CFR cu canapele maro de muşama, lipicioase şi mirosind a un fel de lasagna de smoală. Chestia aia chimică, care te îmbia s-o mesteci când erai mic, sub formă de copertă la caietul de istorie, de-ţi luai câte una după ceafă de la învăţătoare. Zgomotul roţilor când treceau peste îmbinările dintre şine, cred că pe vremea aceea erau mai multe şuruburi şi mai puţină sudură, iar stejarul pătat cu păcură şi mâncat de anotimpuri încă se tolănea pe sub roţi mai des decât netexturatul beton. Da, zgomotul, despre care am decis la o vârstă destul de fragedă că e „Torest, tăbou”. Voi cum îi ziceţi? Dacă aveai opt ani şi te târai o zi cu trenul, torest-tăbou, torest-tăbou, seara, înainte de a adormi, aveai senzaţia că patul se leagănă în continuare în ritmul cu pricina. Ca şi atunci când te dădeai prea mult în scrânciob.

Ana-Maria Caia

Şi Moscova s-a arătat. Frumoasă nespus în Piaţa Roşie, cu furnicar de lume, amestecată cu poliţişti cu şepci impunătoare. Şi Vasili Blajenîi, colorată, veselă, îşi ridica turnurile lângă mausoleul lui Lenin (pe care nu l-am vizitat). Şi magazinul Gum, care arăta ca un muzeu pentru mine, o fetiţă venită din România. Rafturile erau pline cu tot felul de minuni. Şi prada mea a fost pe măsură: un căţel mare-mare, de pluş, cu blana lungă, şi un purcel roz şi drăguţ, de mărimea unui nou-născut. Jucării pe care le-am îndrăgit atât de mult, încât n-am îndrăznit să le fac nici o stricăciune.
Au urmat muzeul Puşkin şi uimirea mea în faţa unei pânze de-a lui Van Gogh, care mi-a provocat o pasiune durabilă pentru impresionişti şi postimpresionişti. De aici au rămas în mintea mea nişte fantome în formă de statui de marmură şi poate mumii sau sfincşi egipteni, care mă fac să tresar uneori când sunt în alte mari muzee ale lumii. Istoria zice că am fost foarte receptivă la icoanele lui Rubliov de la Galeria Tretiakov.

Vintilă Mihăilescu

„Încetişor, Vintilică, încetişor!” – se auzea tot mai pierdut bunicul meu, care luase, preventiv, toate conservele în braţe. După vreun sfert de oră, congestionat tot, tata a trecut şi de camionul din faţa convoiului, în uralele armatei române. Peste încă cinci minute, a tras pe dreapta ca să sărbătorim prima depăşire din viaţa noastră şi să ne revenim cu toţii.
În ritmul acesta, am ajuns după vreo două zile la graniţa cu Ungaria. Venise clipa cea mare. Noi, copiii, amuţiserăm de emoţie, nerăbdători să descoperim ce se află dincolo. Ne uitam în zare, peste bariera frontierei, încercând să întrevedem mai devreme acea lume care ne aştepta la orizont.

Cel de-al cincilea volum din seria Prima dată este coordonată de Bogdan Iancu, antropolog cultural și în el semnează 30 de autori:  Ana-Maria Caia, Marius Chivu, Ionuţ Codreanu, Iulian Comănescu, Alina Constantinesu, Marius Cosmeanu, Ionuţ Dulămiţă, Florin Dumitrescu, Vasile Ernu, Şerban Foarţă, Adela Greceanu, Bogdan Iancu, Vera Ion, Eugen Istodor, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Vintilă Mihăilescu, Viorel Moţoc, Victoria Pătraşcu, Matei Pleşu, Cosmin Popan, Iaromira Popovici, Antoaneta Ralian, Dan Sociu, Ionuţ Sociu, Bogdan Alexandru Stănescu, Jean-Lorin Sterian, Robert Şerban, Luiza Vasiliu, Nadine Vlădescu.

Comentarii

comentarii