August Strindberg, Self-Portrait, Gersau, 1886

În 1887-8, Strindberg a scris romanul autobiografic Le Plaidoyer d’un fou / The Defence of a Madman. De-a lungul vieții, însă, Strindberg a conturat mai multe autobiografii care săpau după o „anatomie psihologică”, fără să împărtășească un limbaj comun; ele evidențiază discontinuitatea lui Strindberg în „evoluția lui ca ființă umană”. Le Plaidoyer d’un fou a fost scris la persoana I, când se apropia de 40 de ani, în limba franceză și cu speranța că Parisul va fi receptiv la o formă de literatură „mai realistă decât cea a lui Flaubert și mai experimentală decât cea a lui Zola”. Romanul încapsula ambivalența celor treisprezece ani de pasiune ardentă pentru prima soție a lui Strindberg, Siri von Essen. În 1887-8, Strindberg citea lucrări despre patologia minții (Henry Maudsley, Théodule-Armand Ribot), despre capacitatea de a stăpâni mintea altcuiva (Hippolyte Bernheim) sau despre isterie (Freud, Jean-Martin Charcot), gânditori care se intersectează cu subiectul romanului lui: iubirea obsesivă.

Pagina 62/363 a manuscrisului original Le Plaidoyer d’un fou de August Strindberg, digitalizat de Biblioteca Națională a Norvegiei (www.nb.no)

Întrebarea care s-a pus a fost dacă Strindberg, în timpul celor șase luni cât i-a luat să scrie romanul, a fost răpus de demență. Strindberg însuși a spus că nu știe dacă a înnebunit. În același interval de timp, Strindberg l-a vizitat pe Knud Pontoppidan, un faimos „doctor al minții”, pentru a-i da certificatul că e sănătos mintal. Pontoppidan a refuzat să se pronunțe.

Le Plaidoyer d’un fou, „îngrijită” de Georges Loiseau pentru Albert Langen Editeur și publicată în 1893, a apărut într-o nouă ediție, în traducere englezească după manuscrisul original păstrat la Departamentul de Anatomie al Universității din Oslo. În 1896, Strindberg a vândut manuscrisul romanului la o licitație și nu s-a mai știut de urma lui aproape un secol (lumină: 1973). Traducerea englezească arată cât de trunghiată și „umblată” e ediția „originală” Langen (Strindberg și-a structurat romanul în patru capitole; Loiseau l-a ciopârțit într-o grămadă de mici capitole, rupând ritmul):

Manuscrisul original: “C’est le treize Mai 1875 à Stockholm. Je me voi d’ici à la Bibliothèque. . . L’immense pièce. . . s’ouvre sous mes pieds comme un gouffre, singeant avec les cents milles volumes qu’elle renferme un cerveau gigantesque où se rangement par cases les idées des générations passées”.

Ediția Langen: “C’était le 13 Mai 1875 à Stockholm. Je me vois encore à la Bibliothèque. . . L’immense hall. . . s’ouvre béant, ainsi qu’un gouffre, sous mes pieds, image, avec les cent milles volumes qu’il renferme, d’un cerveau gigantesque où les idées des générations disparues seraient rangées par cases”.

August Strindberg, The Defence of a Madman, Norvik Press, aprilie 2015. Traducere de Carol Sanders și Janet Garton

Strindberg a fost acuzat, printre altele, de misoginism, anti-semitism și nebunie. Strindberg și Munch au fost prieteni inseparabili în anul „Strigătului”. A purtat corespondență cu Gauguin și a întreținut o rivalitate distantă cu Ibsen (nu s-au întâlnit niciodată, dar știau prea bine unul de altul). Strindberg era un admirator al Fantomelor lui Ibsen, iar Ibsen a cumpărat un portret uriaș al lui Strindberg, pe care l-a agățat deasupra biroului lui, spunându-și: „Tu ești dușmanul meu de moarte, vei sta spânzurat de perete și te vei uita la mine cum scriu.” Până la despărțirea de prima lui soție, Siri, August Strindberg a fost un feminist înfocat, scriind chiar un manifest al drepturilor femeilor. După ce iubita lui, Siri, l-a părăsit pentru o altă femeie, a devenit virulent-misogin. Strindberg a mai avut, totuși, încă două soții, pe care le-a sprijinit în carierele dorite.

Toate trei soțiile l-au iubit.

August Strindberg, Jealousy Night, 1893, oil on canvas

——————————-

Manuscrisul original al romanului Le Plaidoyer d’un fou poate fi consultat aici.

Comentarii

comentarii