Ar fi trebuit să ajung vineri. Vineri a fost sălbaticul care mi-a pătruns pe insulă, mi-a jucat în picioare planurile, le-a făcut nisip, praf şi pulbere. Vineri întrebările au rămas în aer. Aş fi dorit să îl întreb pe Mitoş Micleuşanu cât de mult l-a rescris pe Creangă în interpretarea sa. Dacă îl vom mai recunoaşte pe Creangă. Dacă s-a folosit de chitară, tobe şi orgă. Dacă avem un Creangă absurd şi suprarealist. Dacă a reuşit să îl desprăfuiască. Dacă a trebuit să moară pentru a-l reînvia pe Creangă. Dacă e actual. Dacă, dacă.

Şi m-am refugiat în sâmbătă. Am ajuns totuşi la timp pentru a prinde lansarea casetei aniversare Humanitas 20 de ani.
Gabriel Liiceanu: O selecţie din cele 2200 de titluri. Repere de umanitate şi de cultură. Repere de ordin istoric, Cioran alături de Elisabeta Rizea.

Cărţile se simţeau în largul lor. La standul Humanitas Sorin Lavric prezenta cartea Despre Cioran şi fascinaţia nebuniei a lui Dan C. Mihăilescu. Compromisul acestuia din urmă făcut în anii ’90 când se punea din nou pe tapet trecutul marelui stilist. Spaţiile dintre standuri creau senzaţia unor insule. Navigam lejer între ele.

Peste 20 de minute.

Domnul Djuvara despre cererea lui Gabriel Liiceanu de a scrie Istoria: O carte de istorie? Păi numai pentru notele de subsol mi-ar trebui 10 ani.
Domnul Liiceanu: Fără note de subsol!

Începuse evenimentul lansării casetei aniversare Humanitas – “20 de ani în 20 de cărţi”, iar Neagu Djuvara începuse să povestească despre scrierea Istoriei (mai exact: O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri). Pe când fratele meu murea de cancer la Paris, la patul lui, în tren, în metrou, scriam această scurtă istorie a românilor.

Magnet. Standul Humanitas devenise neîncăpător.

O istorie scrisă la îndemnul Irinei Nicolau – l-au scos doar pe Ceauşescu din manualele de istorie, în rest aceeaşi limbă de lemn, searbădă şi neinteresantă pentru copii.

În faţa mea, o fetiţă ţinând în mână audiobookul lui Neagu Djuvara. E fericită, fotografiază, oare a împlinit 15 ani?

Există în continuare la istoricii români o mentalitate, înainte să inventeze americanii politically correct, sunt lucruri care se pot spune şi sunt lucruri din istorie care nu se pot spune. Eu zic că nu e nimic care să nu se spună. Numai aşa va fi cunoscută istoria românilor în străinătate. Când vom spune tot ce este trăit, adevărat şi autentic.

Neagu Djuvara îi mulţumeşte, pentru a doua oară, tinerei Anca Dumitru, cea care l-a convins să scoată acest audiobook.

Gabriel Liiceanu: E foarte greu să combini onestitatea intelectuală, să speli istoria aşa cum era ea înainte de 1989 şi să o scrii cu atâta simplitate astfel încât această carte să devină un best seller. Datorită acestei cărţi, ţara asta va arăta altfel în următorii zeci de ani.

Mărturisirea de acum câţiva ani a domnului Djuvara făcută domnului Liiceanu: Dragul meu, fratele meu a trăit până la vârsta de 85 de ani, mama mea până la 95 de ani, Eu am acum 88 de ani, m-am hotărât să mă ghidez după vârsta mamei, deci mai am 7 ani şi-am venit la tine în birou ca să-ţi dau lista cu cele 7 titluri pe care vreau să le mai scriu. În fiecare an un titlu. Şi mi s-a părut corect ca să îţi las lista ca să ştii ce te aşteaptă timp de 7 ani.

Gabriel Liiceanu: Au început să treacă anii şi să curgă cărţile. Anul şi cartea. Anul şi cartea. Şi asta e o formă de splendoare. Alţii, de pe la şaizeci de ani încep să se vaite, că îşi văd sfârşitul, cum e cu viaţa, vai de noi! Domnul Djuvara cred că o să depăşească cu mult 95 de ani, încă mai face genuflexiuni când râde, adică râde şi face genuflexiuni.

Gabriel Liiceanu îşi îndoaie genunchii şi se loveşte cu mâinile de picioare, încercând să reproducă mişcările lui Neagu Djuvara. Complet diferit de acel Gabriel Liiceanu, pătimaş şi grav, din emisiunile lui cu Andrei Pleşu, vă mai amintiţi de ele? Această faţă, complet necunoscută de mulţi, descoperită la lansarea volumului Fiinţă şi Timp, la Facultatea de Filozofie.

Ioana Pârvulescu, un discurs cald şi emoţionant despre toţi autorii cuprinşi în caseta aniversară. Toţi au har şi toţi sunt de nivel european. Au avut ghinion, vorba lui Eugen Ionescu, că s-au născut în limba română.
Despre Andrei Pleşu: Te învaţă seriozitatea râsului. La Andrei Pleşu râsul e cel mai serios lucru. La Gabriel Liiceanu, râsul nu poate fi despărţit de tragic, de autenticitate.
Despre Mircea Cărtărescu: unui scriitor trebuie să îi expodeze din când în când creierul.  El m-a învăţat că nu pot să scrii numai controlat, doar dus de condei în molcomitatea acestuia.

Înainte de final, ultima replică a domnului Liiceanu a fost referitoare la romanul lui Radu Paraschivescu, Cu inima smulsă din piept: Îmi doresc să ajungă scenariu pentru un film la Hollywood.
Radu Paraschivescu: Luni dimineaţă, domnul Liiceanu va avea o listă cu 45 de titluri pe care doresc să le scriu.

Shakespeare tăcea neînţeles până atunci într-un colţ, se pregătea să ne vorbească desluşit şi clar, aşa ne avertiza Ion Bogdan Lefter.

Lângă ieşire, de-a valma, un teanc de cărţi aruncate, alături scria 2 lei.

Nu am îndrăznit să mă duc şi să îi declar doamnei Antoaneta Ralian că de multă vreme, chiar înainte de a declara într-un interviu că toată marea literatură a lumii este erotică, că de foarte multă vreme mă gândesc la domnia sa şi că o iubesc.

Comentarii

comentarii