1954 a fost un an bun, ca să îi parafrazez pe cei de la The Who. Anul se deschide cu o critică tovărășească adusă comunismului de către Milovan Djilas, preşedintele Parlamentului iugoslav, Joe DiMaggio cere şi obţine mâna lui Marilyn Monroe, Elvis Presley înregistrează single-lul de debut, “That’s All Right”, cea mai bună naţională de fotbal din istoria Ungariei pierde într-un mod absurd finala campionatului mondial în faţa Germaniei cu 2 la 3, după ce cu o zi înainte îi administraseră un  8 la 3 red hot chili peppers, URSS îşi anunţă disponibilitatea de a intra în NATO, Franţa începe războiul din Algeria şi pierde Vietnamul, iese pe piaţă modelul Corvette 1954 la 2.774 de dolari, preţ de producător – un design fantastic, tutti naturale!, Hemingway primeşte premiul Nobel pentru literatură, la Théâtre de Babylone are loc reprezentaţia cu Amédée ou Comment s’en débarasser de Eugène Ionesco, în Pleiade apare Baudelaire. Oeuvres complètes, Simone de Beauvoir, cu Les Mandarins, cucereşte Prix Goncourt, Camus se îndreaptă spre premiul Nobel și moarte cu volumul de eseuri Été, iar lui Pierre Daninos îi apare Les Carnets du Major Thompson.

Unul dintre cei mai frumoşi şi mai nebuni poeţi francezi, Georges Brassens, lansează La mauvaise réputation – (Mais les braves gens n’aiment pas que l’on suive une autre route qu’eux) deşi mai erau doar câţiva ani până la oficializarea mişcării flower-power şi explozia revoluţiei sexuale.

În acelaşi an, la 15 martie 1954,
intră în viața literară
cu romanul Bonjour tristesse o tânără de 18 ani, Françoise Sagan, și, odată cu el, se prinde într-un puzzle bulversant din care rămâne cu eticheta de simbol al unei tinere generații stinse prea devreme.

Intră din plin în iubire și în metamorfozele ei.
Iar trupului îi aduce darnice ofrande. Are un coup de foudre pentru Annick Geille, editoarea revistei Playboy în Franţa, în timp ce deja avea o relaţie cu stilista Peggy Roche, dar şi cu scriitorul, căsătorit, Bernard Frank.

Se avântă în alcool, droguri şi cazinouri.
În 1990 este condamnată pentru consum de cocaină.

Intră în dulceața tenebrelor.
În 2002, încercând să intermedieze pe lângă președintele Mitterand o afacere cu petrol în Uzbekistan, primește mită de un milion de franci și este condamnată pentru fraudă fiscală.

Ia definitiv piciorul de pe accelerație în 2004, într-o cruntă sărăcie. Saganesque.

Cu 47 de ani mai devreme.

Intră din plin în jocul vitezei.
Aflată la volanul unui automobil Aston-Martin, pe care obișnuiește să îl conducă  pieds nus, Françoise Sagan își provoacă destinul. Din provocare iese contorsionată și cu puține șanse de supraviețuire. După trei luni în care, pentru a suporta durerile, i se administrează 875, un opioid de trei ori mai puternic ca morfina, administrat de obicei bolnavilor de cancer aflați în metastază, este internată pentru dezintoxicare.

Cea care va mărturisi că nu îi place să își revizuiască paginile și că nu îi place invenția în literatură nu se dezminte nici aici. Toxic, jurnalul dezintoxicării, publicat la Editura ART, este dovada unei scriituri à bout de souffle, concentrată asupra trăirilor și imaginii propriului corp și ce poți vedea și simți când apeși accelerația la maxim? Frânturi de chipuri și de viață, lipsite de poveste, non-epice, îmbrățișate de boală și schizofrenie.

Linii narative frânte. Nu întâmplător autoarea îl alege pe Bernard Buffet să îi ilustreze volumul. Pictor expresionist, membru al mişcării anti-abstracte L’homme Témoin, cu o cotă de piață fabuloasă în anii ’50, refuzat și ponegrit de elita intelectuală a Franței, considerându-l prea pe gustul și pofta maselor, Buffet alungă orice formă de erotism din desenele sale, iar de vină nu e vecinătatea cu celălalt discurs. Obsesiile lui Buffet: clovnii, nudurile și moartea.

Acum, iubirea i se pară fadă și dorește să poată fi cea de dinainte pentru a trăi numai pentru literatură. Pândindu-și propriul trup, refugiul și-l găsește în Proust – din care de altfel își luase și pseudonimul Sagan, Apollinaire și Céline – probabil D’un château l’autre, care apăruse chiar în luna ianuarie a acelui an. Năucită, ar dori să se ducă la Belleville, unde locuia acesta, pentru a-i înmâna un cec de o sută de mii de franci.

Câte o ploaie și brancardierul care aleargă năuc prin ea îi aduc aminte de copilărie și își pune întrebarea dacă să fugă, din clinică sau din viață. Și aleargă spre viață.

Françoise Sagan, Toxic,  trad. de Mădălin Roşioru, ilustraţii de Bernard Buffet, Editura ART, 2010

Comentarii

comentarii