Capta-o cine-o vrea acest semnal transfug și „trăit”. În numărul-Mila Kunis al Esquire România (pe care l-am răsfoit acasă la „ma frend” Jack, să se știe, există ciăl puțin 2 cititori d-ocazie Esquire România) [băi, să vă zic ceva despre Esquire România, acum un secol a fost „organizată” o întâlnire cu un jurnalist de la Esquire, și era prezentat ca un fel de Elvis Presley, „mirați-vă, fraților, absorbiți-l, că scrie în Esquire!”, gen, și eu pe-atunci eram foarte nepăsător, dar mărinimos {acum -s foarte mărinimos, dar nepăsător} și, vă vine să credeți sau nu, ăsta ne-o zis că a scris ceva articol (pentru Esquire, fraților, să ne-nțelegem!) și i l-au refuzat sau cenzurat, nu mai rețin, pentru că în text apărea cuvântul „BUNĂCIUNE”, mă lași…], există un dosar despre barurile românești, un fel de cikalakacikicea, și se numește, în mod imprevizibil, „La bar”.

Pentru orașul Cluj-Napoca se recomandă barul Insomnia, normal. Mai departe o să mă obosesc să extrag și să comentez cum știu eu mai bine punctele forte asumate de Esquire în privința barului și voi folosi ghilimele pentru asta (pentru a le separa de „gândurile mele asumate” și etc.).

Insomnia, așadar:

1. „Locul în care au apărut hipsterii în România, înainte ca termenul să existe”. Dacă n-ați înțeles, Neal Cassady și Jack Kerouac au fost clujeni (deci mai erau și fani „Woody Allen”).

2. „Locul în care s-au înfiripat căsnicii și s-au serbat divorțuri”. Da, asta se întâmplă în crâșme, gen. Se bea, după care oamenii „își mărturisesc iubirea”. Dracu’, după 9 beri cred și eu că poți iubi pe cineva. Știți, asta e faza cu iubirea, te-mbeți și apoi fuți pe știu eu cine, și apoi zici, dezolat, bueno…, și așa rămân subiecții împreună, într-un final.

3. „Locul în care comunitatea gay mănâncă zacuscă ori cârnăciori în armonie cu cea hetero”. OK, lucrurile nu stau tocmai așa. Odată eram cu prietena asta a mea, cea mai frumoasă ființă de sex feminin pe care am întâlnit-o vreodată, și o ardeam pe filmul „ce tristă e viața”, „ce frumoși ne-a făcut mama”. Și la un „momendat” vine „o comunitate gay” să ne întrebe dacă poate să se așeze lângă noi, adică erau vreo 7-8 bărbați gay, care o ardeau puțin pe filmul trashy, așa. Le zic da, da. Și cred că se vedea foamea pe fața mea, nu știu, că o scos unul dintre ei o pâine și o rupt din ea o bucată și mi-o dat să mănânc. A fost foarte bună, deși nu era zacuscă. Apoi au început să o ardă dubios pe lângă prietena asta a mea, era atât de frumoasă că până și ei erau atrași sexual de ea, dar erau foarte OK cu ea și protectivi și faze. Mi se rupea, gen. Și dacă stau să mă gândesc, eu chiar m-am despărțit de cea mai frumoasă ființă de sex feminin pe care am întâlnit-o vreodată. Fututul ăsta de timp. Odată m-a rugat să facem ceva împreună, voia ea neapărat să facem aia, dar eu trebuia să încalc niște indicații precise ca să o facem. Ei bine, am făcut și aia pentru ea. Știți ce mi-a spus după seara în care am făcut aia, gen special pentru ea? Că a fost „cea mai tristă zi din viața ei”. Trăiți cu asta!

4. „Locul în care studentele se îndrăgostesc de poeți bukowskieni și profi de matematică nabokovieni”. Asta așa-i… Dar, iarăși, am niște „remărci” de făcut. Poeții, care au pic de noroc, sunt foarte, foarte frumoși. N-ai cum să nu te îndrăgostești de ei. Poeții de-aia se mai ling între ei pentru că, efectiv, dacă se nimeresc doi poeți frumoși, n-au cum să nu se iubească unul pe altul. Adică, la poeți nu prea există linie de mijloc, fie sunt urâți, fie sunt frumoși, știți cum zic, poeții nu-s deloc de trecut cu vederea. Nu-mi place sintagma „poeți bukowskieni”, deși mi-a plăcut singurătatea lui Bukowski. Pentru că adevărații poeți nu beau, ci receptează alcoolul. În fine, profesorilor de matematică, am remarcat și eu, le plac „fetițele mici”, dacă se poate, le-ar plăcea o fetiță pe care să o înghită, îmbrățișând-o. Iar în Insomnia găsești destule fetițe mici și slabe de caracter (nu am folosit un eufemism pentru „târfe”, slab de caracter, la mine, înseamnă „degeaba”, fete-degeaba, deci).

Cam atât deocamdată („deocamdată” însemnând că n-o să mai revin niciodată asupra). A, și odată-n Insomnia o fată și-a cerut scuze că mi-a arătat țâțele. Ăsta e singurul lucru relevant în toată povestea asta.

Comentarii

comentarii