Noua bibliografie generală

CANDID ÎN ELAN: „Strigă-mă Accident” –

„Strigă-mă Accident.

La vârsta când mulţi visează să răstoarne acoperişul lumii, ţesând reforme politice, culturale ori genetici umane, închipuind arme cu plumb, fotolii de piele, sau verbalizări incontinente, ridicându-şi limba şi risipindu-şi udul articulat pe anvelopa ori scândura scrobită a repulsiei înlemnite în bunul simţ al şi mai bunei creşteri, scârbit prea devreme de monotonia şi mizeria revoltei, sau de rânjetul flămând, şiret şi tâlhar al periferiei, am ales tăcerea asurzitoare a accidentelor, am început să iubesc zidul de care mă apropiam în curba ac de păr cu 150 la oră şi când doar cu câteva secunde înainte de presupusul şi doritul impact îmi ridicam evaziv piciorul de pe acceleraţie, închipuindu-mi starea de perplexitate şi de groază a celor din automobilul din spate la transformarea mea într-o sferă magică, cu pielea de metal cuprinsă de flăcări şi de un erotism pur.

Zidul era o femeie frumoasă, gravă şi disponibilă pe care aş fi putut să o aduc oricând în maşina mea pentru a merge împreună la un motel, sau să îl iau de mână şi să ne ascundem de ochii flămânzi în pădure, fără să ne întrebăm unde am învăţat şi dacă am fraţi, dacă am bani la mine, sau dacă sunt Jack Nicholson. Şi atunci când m-am urcat pentru prima dată în acel avion, luxos, performant şi plin de stewardese-zeiţe, mirosind a zăpadă de la poluri şi mosc, mi-am dorit prăbuşirea şi moartea tuturor, iar eu, singurul supravieţuitor, cu câteva minute înainte de a mă catapulta eu însumi din viaţă, să le pot căuta şi săruta pulpele însângerate şi desperecheate printre stânci, desperecheate de corp şi de creier, locaşul atâtor revolte, închipuiri, forţe şi verbalizări incontinente – tot atâtea motive de scârbă.”

Astfel îşi începe, abrupt şi nemilos, Candid În Elan romanul său publicat la Editura Pe buză. Eroul nostru, nemulţumit de curentele de gândire şi contemporani, are parte de tot ceea ce îşi doreşte. La primul său zbor, avionul se prăbuşeşte şi este singurul supravieţuitor. Din păcate pentru el, avionul se prăbuşeşte într-o zonă barbară. Când se ridică din mijlocul însângerat al avionului, observă cu uimire şi încântare că locul accidentului este înconjurat de copii deloc morocănoşi, inteligenţi, agili. Aceştia profită de starea lui de slăbiciune, îşi scot şevaletele şi încep să îl picteze. Câte un geamăt venit dinspre locul plin de fum este repede redus la tăcere de arbaletele mânuite cu perversitatea ingenuităţii. Când câte o ploaie de vară mai spală din când în când pictori şi model, eroul nostru este pictat pe faţă cu sânge şi rămăşiţe omeneşti, din motive de autenticitate. Accident pozează, fumează, glosează şi chiar îşi permite o postură arogantă, picior peste picior, şi se îngraşă. Copiii îl pălmuiesc cu ton african proaspăt decapitat. Urlete lui declanşează gemete de spaimă dinspre scheletul metalic al avionului care continuă să emane fum – întreţinut de copii?! Copiii trag cu mitraliere înspre cei revoltaţi. Apare tăcerea, răsare soarele spre asfinţit, regina nopţii şi-a luat ţinuta de seară. Sexy.

Cuprins de remuşcări, slăbeşte. Îşi pune speranţele în nopţile lungi, atunci când copiii îl supun unor jocuri carnale simple şi de nepovestit. După trei ani reuşeşte să scape şi cade într-o prăpastie populată de funcţionari şi pensionari. Copiii i se par mici copii. Funcţionarii şi pensionarii de rang înalt îl ţin legat în timp ce ei îşi eliberează într-un ţarc toate visele din subconştient şi se amuză mâncând floricele de porumb şi savurând ceai de sunătoare. La anumite secvenţe roşesc, se bat pe umeri şi, la incest, fac valuri.

Din prăpastia funcţionarilor, ajunge în Australia, Beirut, Berlin, Amsterdam, Venezuela, Babadag, Vălenii de Munte: este înfometat, bătut, violat, gătit, i se închină romane, poezii şi piese de teatru, o maşină de semănat grâu primeşte numele Accident, la fel o ţuică, un prezervativ şi o candelă parfumată care arde 23 de ore şi emană parfum de ciorbă de burtă. Este adulat, căutat şi de negăsit.

Echilibrat şi stăpân pe sine, ultimele cuvinte ale romanului şi ale lui Accident sunt deloc trufaşe. Fotografiat într-o casă de chirpici, Accident murmură: „Nu am înţeles nimic.”

CANDID ÎN ELAN, „Strigă-mă Accident”, Editura Pe buză

Comentarii

comentarii

Scroll to top