Noua bibliografie generală

CĂTĂLIN STĂNESCU: „Jurnalul invenţiilor rămase la stadiu de proiect” – Într-o dimineaţă ploioasă din luna februarie, autorul se întreabă, în timp ce aşteaptă ca scările rulante să golească intestinele metroului, ce s-ar întâmpla dacă pe sensul invers al scărilor rulante i-ar apărea din senin, el urcând şi celălalt-ea coborând, un om de demult, cu ochi, cu buze şi morminte.

Zbang! Un dispozitiv care să permită celui care urcă (sau coboară) să fie translatat pe banda paralelă care execută mişcări opuse, acea nemiloasă bandă rulantă care ridică învolburata cortină a hazardului.

Cum? Nu îl interesează: avangarda trebuie urmată de ingineri geniali.

De la milioanele de gânduri care îi măcinaseră buna dispoziţie, până la acest volum care înregistrează fiecare proiecţie a unui eveniment posibil precum şi soluţia acestuia, nu este decât un pas.

Haosul, da, Haosul îşi aştepta un Bauhaus!
(365 de pagini, Editura Humanitas fiction, 2012)

ALEHEM PĂPĂDIE-RAKOVSKI: „O insulă de latinitate” – Memorii? Jurnal? Utopie? Manifestul noii generaţii? Program politic?

Naţionalist, paseist, adept al valorilor clasice şi avangardiste, militând pentru salvgardarea valorilor naţionale şi manifestarea aptitudinilor strămoşeşti în literatură, fizică, medicină construcţia aeronautică, dar şi pentru o ars amandi explicită, violentă şi autohtonă, Alehem are o idee fixă,  simplă şi revoluţionară.

Alehem militează pentru canalizarea tuturor forţelor naţionale în slujba delimitării fără echivoc a spaţiului suveran şi spiritual românesc. Cum? Prin transformarea graniţelor într-un imens canal fluvial prevăzut a avea o lăţime de cel puţin 10 kilometri. Avantajele unui astfel de proiect? Atragerea a cel puţin 50 de milioane de turişti anual dornici de a porni într-o croazieră unică de cunoaştere a ţării. Dispersarea populaţiei României pe malul noii graniţe fluviale, înfiinţarea de noi oraşe prospere şi decolmatarea sudului pervers şi leneş.

Prin popularea imensei graniţe-fluviu cu sute de mii de tone de nisetru, morun, păstrugă, sturion, somon, calamar, delfini şi balene pitice de apă dulce, România va deveni Grânarul de Peşte al Europei.

În consecinţă, peştele va putea fi consumat doar pe malul apei, crud sau pe jar. În oraşe, peştele, dotat cu şlapi şi combinezon, se va putea plimba liber, iar automobiliştii vor fi obligaţi să îi acorde prioritate pe vreme cu averse.

În toate oraşele ţării se vor ridica monumente dedicate vitaminelor B2,  A, C, D, Calciului, Fosforului, Potasiu, Zinc, Magneziu şi  acizilor graşi Omega-3.

La sfârşitul memoriilor-jurnal-utopie-manifest-program, Alehem Păpădie-Rakovski propune un referendum pentru schimbarea denumirii oficiale a statului în O insulă de latinitate.

Carte apărută simultan în Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina şi Marea Neagră.

Comentarii

comentarii

Scroll to top