Ora 7 a.m.

M-am trezit pe la 4 Î.C.C. (Înainte de Cîntarea Cocoşilor). Timp de 3 ore m-am tot întrebat dacă să mă dau jos din pat sau nu. Scoteam un picior de sub plapumă şi apoi, înfricoşat, îl retrăgeam. Tăcerea, întunecată, mustind a violenţă, mustăcea într-un colţ. Eul meu însumi s-a retras în munţi.

Ora 7:15 D.C.C. (După Cîntarea Cocoşilor)

Periuţa de dinţi are personalitate: am dorit să execut mişcările recomandate de Asociaţia Spălătorilor de Dinţi Profesionişti (ASDP) – sus, jos, sus, jos, 20 de minute, mişcări îndîrjite, un adevărat marş – ca în armată – al periuţei de dinţi. Mi s-a înfipt în ochi, apoi a oscilat între pomeţi şi călcîie. La final, periuţa de dinţi m-a muşcat de şold şi apoi a început să cînte la trompetă. Eul meu însumi s-a retras în păduri.

Ora 9 D.C.C.

Mi-am luat micul dejun ca de obicei la Cafeguria. Am fost întrebat dacă doresc cafea. Întrebarea mi s-a părut atît de neruşinată încît, de ruşine, am cerut şuncă, ceafă la grătar, pulpe de pui şi cartofi prăjiţi, purceluş la tavă, pui marocan, curcan Thanksgiving Day şi o conservă de fasole cu cîrnăciori. M-am uitat lung cînd s-a îndepărtat cu comanda mea şi am încercat să ghicesc în dansul şoldurilor ei retragerea, asuprirea, sentimentul de vinovăţie. Emana indiferenţă. Eul meu însumi s-a retras în fîntînile otrăvite.

Ora 12:23 D.C.C.

De la masă, am trecut pe la Ciufutlici. Normal, am aprobat orice m-au întrebat: m-au ras pe piept, pe spate, pe picioare, un băieţaş m-a întrebat dacă n-am nimic împotrivă să-mi taie nasul. Era atît de drăguţ. Eul meu însumi s-a retras în adăposturile de la marginea fiinţei şi am zis Da. Bonus: m-au bătut cu piepteni de ciment pînă am leşinat de prospeţime. Tocmai ajunsesem la Frankfurt.

22.04, ora 18:30 D.C.C.

Am impresia că mă înalţ. Cresc. Mă dezvolt. E minunat!

Comentarii

comentarii