„Masca pe care o port nu este o manifestare a rebeliunii; vreau doar să fac bine şi să dispar în ceruri”. Aşa îşi explică Zomby anonimitatea distorsionată, faţetată mai nou în efecte 3D, de mai bine de două decenii – sau poate că argumentul ăsta e o farsă, bine pusă la punct, de care vă agaţ. În încercarea de a i se încadra furia (Zomby şi-a făcut apariţia în ipostază de raver al chestiunilor personale), din 1992 până încoace, s-a perpetuat o formulă la care râvnesc îndeobşte iraţionaliştii: misticism melancolic.

Zomby, (c) Shawn Brackbill

Compune după orele 4 a.m., iar tot ceea ce transmite se bazează pe memoria celorlalţi; nimeni nu deţine o înregistrare a vocii lui. Fiind un miniaturist al trecutului (Where Were U In ’92, 2008; Dedication, 2011; With Love, 2013), doar o mână dintre compoziţiile abrupte ale lui Zomby depăşesc durata de şase minute. El spune că ce ne livrează nu este muzică, ci proză digitală. Are deja ochiul format: muzica secolului al XXIII-lea va suna a Zomby, cu tobele scoase din funcţiune.

Oricine îl poate urmări pe Zomby, dar fără pretenţia localizării, pe contul lui de Twitter. Scrie în jur de o sută de tweets pe zi, în genul: „listening to god”, „the moon never howled at the wolf”, „don’t breakdance to my music”, „Debussy is so Lanvin”, „sailing my boat of flames across a Phillip Glass ocean”, „don’t talk. ever”, „my dog has just seen his future”, „i’m a musician not a maniacal serial killer”, „you can read my non existent diary when i pass”. With Love aduce argumentul că Tierra Del Sueño nu există.

Fără geometrie dimensională, 75% din Zomby nu supravieţuieşte. With Love poate fi sinteza lui: – Ai învăţat ce înseamnă…? – Nu mai contează. S-a sfârşit.

[With Love a fost lansat de 4AD Records pe 17 iunie 2013.]

Comentarii

comentarii