Într-o zi Suzuki Roshi…

…a mers, alături de câţiva dintre noi, cu un camion până la o fermă aflată la câţiva kilometri de Tassajara, la cule de fructe, Ne străduiam cu toţii să fim buni învăţăcei zen – munceam din greu, culegeam fructele, umpleam lăzile. Ne-am dat seama cât de serioşi deveniserăm doar când Suzuki Roshi….

Iar Mircea Tara, câștigătorul concursului thechronicle.ro și a cărții Zen aici şi acum, Învăţăturile lui Shunryu Suzuki, continuă:

…a tras un pârț, iar noi ne-am uitat la el cu dispreț, ca apoi să ne dăm imediat seama cât de ridicoli deveniserăm și să izbucnim toți trei în râs. Suzuki, Yamahara și cu mine.
Cele câteva zile de cules fructe, monotone, lungi ca balele lăsate de o vacă leșinată, ne-au acoperit cu un strat gros de nisip umed, greoi, ca cel pe plaja de la Okinawa, însă lipsit de râsetele și veselia din acea zonă, și ne-au făcut să uităm complet de cum eram înainte. De cum eram când l-am întâlnit prima oară pe Suzuki – deciși să învățăm tot ce putem și să facem tot ce ne stă în putință să ajungem maeștri Zen, dar nelipsindu-ne zâmbetul de pe buze, glumele de pe vârful limbi și jocurile din minte.

Ne-am oprit curând din râs, supraveghetorul se uita insistent la noi, privirea lui având strălucirea și malițiozitatea unei katana în mâna unui gaijin.
– Oare maeștrii Zen trag pârțuri? mă întrebă în șoaptă Yamahara.
– O să aflăm când o să ajungem noi înșine maeștri, i-am spus pe un ton serios, amintindu-i ca o mustrare scopul nostru. Mustrare, de altfel, fără motiv.
– Eu am să trag pârțuri și când am să fiu maestru, spuse Suzuki, înăbușindu-și un hohot de râs.

Nu se schimbase deloc de când l-am întâlnit pe camion. Aceiași ochi calmi, pătrunzători, aceleași glume proaste care, dacă ar fi auzite de vreun supraveghetor, l-ar fi costat mult mai mult decât limba. Dar, probabil, asta înseamnă să fii maestru Zen. Să fii împăcat cu tine însuți, să nu ai nimic de ascuns, să spui ce crezi, când vrei și unde vrei. Să ai stăpânire de tine și să înțelegi viața.
Poate.
Am continuat să culegem fructe, din când în când, simțind în aer un miros lânced de mâncare stricată și prelucrată. Suzuki chicotea. Dar mie nu mi se mai părea o glumă atât de bună.

Mircea, te rugăm să ne trimiți pe adresa catalin.stanescu@mediapozitiv.com coordonatele poștale pentru a-ți putea trimite premiul.
Isabel și Andreea, vă mulțumim foarte mult pentru gândurile sprințare și vă mai așteptăm.

ps: Bradoo, am râs în hohote și vă mulțumim pentru spiritul ludic. Din păcate, premiul fusese deja acordat.

Comentarii

comentarii

Scroll to top