Un bărbat a călătorit până la Chelm pentru a-i cere sfatul rabinului Ben Kaddish, cel mai sfânt dintre rabinii secolului nouă şi probabil cel mai mare pisălog din epoca medievală, aşa începe Woody Allen una dintre povestirile lui  din volumul Apărarea invocă nebunia.
    Rabinule, a întrebat bărbatul, unde pot găsi pacea?
Hasidimul a privit de jur împrejur, iar apoi i-a spus:
    Repede, uită-te în spate!
Bărbatul s-a întors, iar rabinul Ben Kaddish l-a lovit în ceafă cu un sfeşnic.
    E suficient de paşnic? A chicotit el, ajustându-şi yarmulka.

Ei, cam aşa se întâmplă şi atunci când iei în mână acest volum cu scopul de a-l regăsi pe acel Woody Allen din Annie Hall sau Deconstructing Harry: te poţi duce la rabin, având cartea lui W.A. în mână pentru a-l întreba unde poţi găsi discuţiile spumoase despre sex, moarte şi viaţă şi te poţi trezi cu o straşnică lovitură de sfeşnic după ceafă.

Râsul e o mare prostie, îmi spunea deunăzi un bun prieten şi nu am nici un motiv să cred că este un pătimaş al vorbitului doar de dragul de a vorbi. Încă reflectez la faptul dacă râsul poate fi temelia unei construcţii, dar sigur este un mod sigur de a te vindeca de prostie, nermernicie şi alte afecţiuni.

Totuşi, ce poţi face cu râsul?

Îţi poţi ataşa o mască strălucitoare.
Un om cu zâmbetul pe buze poate avea mult mai multe şanse în societate şi în interiorul companiilor.
Îţi poate oferi detaşarea de contingent.

Şi, cum e cazul lui WooA, te poţi îmbogăţi cu nişte imagini surprinzătoare, în folos propriu:

Adevăratul test de maturitate nu e vârsta unei persoane, ci reacţia pe care o are când se trezeşte din somn într-o zonă centrală numai în pantaloni scurţi.

E din ce în ce mai greu să fac faţă nopţilor. Aseară am avut sentimentul neplăcut că mai mulţi bărbaţi încercau să intre prin efracţie în camera mea ca să mă şamponeze.

Dacă omul ar fi nemuritor, îţi dai seama cât ar plăti pe carne?

Nu numai că nu există Dumnezeu, dar încercaţi să găsiţi un instalator în weekend.

Nebunia e o stare relativă. Cine poate spune care dintre noi e cu adevărat nebun? Mă mai întreb chiar şi acum dacă ceea ce fac e chiar atât de iraţional când bântui prin Central Park în haine mâncate de molii, purtând o mască de chirurg şi stigând sloganuri revoluţionare în timp ce râd isteric.

Şi, adecvată contextului actual:

Trecând prin viaţă, conservarea fondurilor este destul de importantă şi nimeni n-ar trebui să cheltuiască niciodată pe prostii – de exemplu, pe nectar sau pe o pălărie din aur solid. Banii nu sunt totul, dar sunt mai buni decât sănătatea. La urma urmei, nu poţi să intri într-o măcelărie şi să îi spui măcelarului: „Uite ce bronz minunat am şi, în plus, nici nu răcesc vreodată” şi să te aştepţi să-ţi dea marfă de orice fel.

Şi, totuşi, ce poţi face cu râsul?

După facultăţi. Cred că fiecare dintre dumneavoastră aveţi un răspuns. E de păstrat alături de sticla de apă, telefonul mobil şi radio-ul portabil, conform sfaturilor experţilor japonezi, în caz de cutremur.

Ceea ce este şi cazul cărţii de faţă: Woody Allen, Apărarea invocă nebunia, traducere din engleză de Ruxandra Ana, Humanitas, 2010

Comentarii

comentarii