Festivalul de Teatru Tânăr IDEO IDEIS: a patra ediţie

ideo_ideisIDEO IDEIS este un festival de teatru tânăr care a ajuns la a patra ediţie. Avându-l pe Marcel Iureş preşedinte de onoare, festivalul se bucură, în 2009, de o susţinătoare cu totul şi cu totul specială: Angela Gheorghiu.

Angela Gheorghiu s-a lansat în 1992 cu spectacolul La Boheme, montat la Covent Garden din Londra. În 1994 a jucat în Traviata , iar BBC şi-a întrerupt programele pentru a transmite in direct spectacolul, pentru că o asemenea Violetta nu mai apăruse pe scene de foarte mult timp. Criticii şi iubitorii de artă condiderau că Angela Gheorghiu nu o juca pe Violetta, ci era chiar încarnarea Violletei lui Dumas şi a lui Verdi.
Anul acesta, ea a decis să se implice în formarea tinerilor actori din România care participă la Festivalul de Teatru Tânăr IDEO IDEIS  şi a primit titlul de „Susţinător Principal al Festivalului” de la organizatorii acestui eveniment.

„Am pornit acest proiect acum patru ani pentru că iubeam teatrul şi vroiam să-l aducem şi în Alexandria. Dincolo de faptul că am reuşit să dăm continuitate acestui proiect, uneori mai uşor, alteori mai greu, cea mai mare satisfacţie este dată de faptul că oamenii mari, şi la propriu şi la figurat, au ales să ne sprijine. E o onoare şi un motiv de mare mândrie pentru echipa IDEO IDEIS să o avem alături de noi pe Angela Gheorghiu”, a declarat Andreea Borţun, directorul IDEO IDEIS.

***

Parteneri : Consiliul Judeţean Teleorman, Primăria Municipiului Alexandria, Millenium Communications, X3Studios, Avon, Nemira, Athenee Palace Hilton, U.N.A.T.C, Asociaţia I.S. Drăgulescu  şi Librăria Cărtureşti.

Parteneri media: TVR Cultural, Radio Guerrilla, 24 FUN, Liternet.ro, The New York Times Book Review, Feeestival.ro, thechronicle.ro

Sponsori: Coca-Cola Hellenic, TelDrum, Edelweiss

www.ideoideis.ro

Comentarii

comentarii

Scroll to top