După insomnii, trândăvie cât cuprinde şi incertitudini legate de viitorul metafizicii, The Chronicle a spus gata, schimbăm macazul. Dar ce să şi faci într-o marţi după-masă? Ieşind la lumină, verific poşta rămasă neschimbată: plină ochi de facturi şi lucruri care nu-mi aparţin (zic eu), gen scrisori de la Casa de Pensii şi reviste în limba esperanto! Închid poşta, pentru că numai pensionarii îşi plătesc facturile la timp. Şi, totuşi, încă nu găseam răspuns la întrebarea care m-a scos afară din casă. Trec accidental pe la bibliotecă, pentru că acolo se bea cea mai bună cafea cu 1 leu.

Tonomatul nu vrea să-mi accepte bancnota, drept urmare îi trag un pumn şi, se putea, îl stric. Nu mai beau nici o cafea, iar asta mă face să suduiesc cu sfinţi şi organe. Mă pedepsesc prin a citi poeme de Victor Hugo, dacă tot… Râd cu lacrimi vreo jumătate de oră, după care părăsesc aria libertăţii prin cultură (aş!). Se face că trec pe lângă Muzeul de Artă, unde un grup de tineri de la Liceul pentru Deficienţi de Auz mă hăituiesc prin semne, din care nu înţeleg nimic. Simt o jenă nedefinită. Văd că are loc vernisajul expoziţiei Libertate în labirint. Spun, nu m-am mai gândit demult la libertate. Drept e că mă afundam într-o lene existenţială, încât până şi îmbrăcatul mi se părea un efort stupid. Stau ce stau, adulmec ce adulmec. Sus jos, sus jos, începe să mă doară capul (probleme de vedere, nu alta), şi mă văd deconspirat în plin discurs public! Mă uit halucinat la această imagine-text care mă lasă să plec cu coada între picioare: THE MOST I LIKE IS DOING NOTHING.

Marilena Preda Sânc are vocea cristalelor legănate. Cuvintele sale se rezumă la un mulţumesc de piatră insulară. Creaţiile Marilenei Sânc m-au prevăzut, ghicit, aproximat. Ştiau deja, de la primul albastru întins pe pânză, cine am să fiu.

Luând drumul altor idei, frunzăresc printre cărţi veştejite, intru în ipostaza omului coincidenţelor, şi scot dintr-un raft albumul colectiv Sinteze contemporane. Arta românească, editat de Brumar. Acolo se afla şi Marilena Sânc, în cuvintele criticilor Alexandra Titu şi Constantin Prut: „Atrasă de miracolul comunicării, Marilena Sânc se afundă cu aviditate în resursele limbajului vizual, cercetând posibilităţile de expresie ale unor genuri fixate de tradiţie sau propuse de inovaţiile morfologice şi conceptuale ale prezentului: pictura, grafica, obiectul, instalaţia, filmul video, discursul digital, performanţa. De pildă, din inventarul picturii păstrează principiul depunerii sarcinii cromatice pe un suport, dar finalitatea imaginii trebuie căutată nu în reflexele mimetice sau abstracte, ci în starea de construcţie, de exerciţiu de instituire a unor energii plăsmuitoare”.

În timp ce transcriam paragraful cu pricina, alături, un copil de 3 ani se uita la desene animate pe un Galaxy S. Prima replică a personajului animat era: What the fuck is goin’ on in here?! Nu mă întrebaţi unde am fost.

Expoziţia rămâne deschisă la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, până pe 18 martie 2012, cuprinzând pictură, desen, instalaţie, video şi fotografie. Marilena Preda Sânc a fost prezentată de criticul de artă Oliv Mircea.

PS Dragi curatori, nu mai aşezaţi plăcuţele cu titlurile lucrărilor pe podea. Unii nu văd fără ochelari. Unii îşi uită ochelarii acasă. Unii fac febră musculară.

Comentarii

comentarii