Cultura de Cîrciumaria officinalis

Întotdeauna ma bucur cînd citesc un text scris de Vintilă Mihăilescu. Nu știu de ce. Ba, știu. E unul dintre puținii oameni ce au întelepciunea să nu se ia prea în serios. În De la vaca de caimac la industria laptelui, din recentul număr 332 din Dilema Veche, V.M. argumentează de ce cultura și scrobeala bugetofagă de cele mai multe ori nu se împacă neam. Are dreptate. Întîmplarea a facut ca, cu două minute înainte, să fi întins platforma de flamenco în prăvălie. Mîine dimineață vin două fete să exerseze cît nu sunt eu aici. Mi-am dat seama dintr-odată că și eu fac nițică cultură.

Burghez autodidact, fac cultura cam ca personajul lui Molière: fără să îmi dau seama.

În ultima duminica a fiecărei luni, cîrciuma mea e plină de clienți (mai mult cliente). Deși nu are decît 25 de locuri, invariabil, se strîng 30 și peste. Atmosfera se încinge repede și de fiecare dată îmi rotesc ochii în căutarea unui tub de oxigen. Mă tupilez în bucatarie și mă prefac ocupat. După 12 ani de cultură, știu piesele muzicale pe de rost. Știu unde intervine palma și unde, planta. Ies la intervale calculate, să “imortalizez” fotografic evenimentul. Deja știu cam ce pasaje îmi ușurează declanșatorul.

Fetele își văd de reprezentația lor de flamenco. O specie ceva mai conservatoare decît gimnastica ritmică de azi, ce marchează decadența genului în Iberia natală.

Duminica trecută îmi făcură una și mai gogonată. Se asociară cu enoriașele unei starețe cadîne de belly dance. Nouă la numar. Toate japoneze. Așa că fusei nevoit să trag mai multe poze. Spre deosebire de enoriașele practicante de flamenco, cadînele nu veniră cu taraful. Mă puseră să le învîrt CD-ul, iar ele dansară karaoakes*. Ce să vă mai spun? Om la 50 de ani, rușinos din fire, stăteam mai mult cu ochii-n playlist decît la tremurîndele și cadînele șuncuțe. În cîrciumă nu eram decît trei bărbați, din care unul, ghitaristul de flamenco. În rest, harem cît vezi cu ochii` (miopi).

Va să zică, să recapitulăm: cîrciuma italo-română, cu bucătar român, cu japoneze culturînd ca-n Asia Mica și-n Iberia Mare. Dacă mai socotesc că făcusem și o mare musaca balcanică, vă dați seama de ce imam bayaldî ieși.

——————
* karaoke – este opusul lui nama bansoo (acompaniament pe viu). Kara înseamnă gol, vid, iar oke a rezultat din contragerea lui okesutora (orchestră). Cu alte cuvinte: orchestrație în gol.

Comentarii

comentarii

Scroll to top