Peste 2500 de participanţi la concertul dat de Parov Stelar în Timişoara, organizat cu pompă într-un loc impropriu, Centrul de afaceri – futurist pe din afară, dar (ca aproape orice lucru românesc) dotat cu numai şase toalete, „visate” delirant ca fiind îndestulătoare pentru aşa buluc de oameni (eu n-aş fi recepţionat clădirea, în locul proprietarului). Rezultatul: cozi imense, ruşinoase – dacă ne gândim la fala şi pretenţiile disproporţionate ale oraşului! Cozi la uşurare: tineri şi tinere, de-a valma, în aceleaşi toalete meschine.

Mi-era imposibil să cred că Parov band numără în jur de 3000 de fani în Timişoara şi-n împrejurimi. Aş vrea cu bucurie să aflu că vestul ţării s-a electrocutat peste noapte pe ritmuri de swing, de nu jazz, dar nu-i deloc aşa roză situaţia. Ceea ce s-a şi adeverit, din nefericire, la concert. Pe toată durata acestuia, am fost împins şi călcat pe picioare de o armată de ţoape, gătite ca de nuntă, ca de club (club românesc = tot ca la nuntă!) sau ca de agăţat-pentru-sex, şi care, mânate de mâncărimi misterioase, în loc să admire performerii de pe scenă, să danseze, să aplaude, să ţipe extaziate (sau cum se „procedează” la astfel de evenimente) făceau ture bezmetice prin sală, uitându-se mereu direct „în zare”, cu priviri goale de regine de apartament, frumoase de ţi se tăia respiraţia, dar şi inconsistente, şi necioplite, şi ignorante pe măsura frumuseţii lor. Proaste şi fine. Stăteau  împlântate cu spatele la scenă, scrutau sala, oamenii, trăgeau cu sete din ţigările lor subţiri şi lungi, produceau mult fum înecăcios, nervos, mult fum… Fufele neliniştite, cu mintea deja setată pe orgasm, clubomaneliştii înţoliţi în haine strâmte, pantofi italieneşti, inadecvate locului şi momentului (de-ţi venea să te întrebi când se va face darul mirilor), foarte curioşi şi ambiţioşi să bifeze, dispuşi să îndure sonorităţi aspre, pentru care nu-s nici înzestraţi, nici educaţi, căci i-am văzut mai nou până şi la festivalurile techno băştinaşe – iată 75% dintre „fanii” sud-vestici ai bandei lui Parov.

Şi, ceva mai discret de data asta, poporul converse, înfulăraţii – simpatici, asortaţi, pastelaţi, în stilul studenţilor de la Arte. Snobi, dar suficient de free-spirited pentru a fi adevăraţii degustători.

Muzică bună, loc de dans – ioc (eu aş fi savurat mai profund genul ăsta într-un club specializat, cu maximum 200 de oameni în preajmă), o anumită doză de playback stânjenitor, sonorizare mediocră – volum tare & sunet neclar. Marcus Füreder, carismatic în rolul (care l-a şi lansat) de DJ, aprinzându-şi ţigara ca un nefumător, cu gesturi largi, ostentative, bun de spectacol adică. Vocalistă nouă, a câta?, cu alură treizecistă, aspră la fizionomie, dar sexy la trup, bine mişcătoare, cu voce făcută pentru jazz, ce atenua considerabil din impresia de comercial dată de „negativ”. Îi iertăm maestrului Parov „populismul”, uşurătatea unor sunete, tocmai pentru că ştie (simte) cum să propage cu succes, regândit şi reambalat, swing-ul, aşa cum era el în anii de glorie. Are talentul de a face suportabile unor timpane – de-a dreptul medio-crizate de tot soiul de gagaisme găunoase – trilurile limpezi de clarinet, de trompetă mută, de sax.

Comentarii

comentarii