Mai sunt 5 zile

Azi, la ora 11.00, a avut loc la Clubul Uniter conferinţa de presă de anunţare a celei de-a 20-a a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru.

Cristina Modreanu, directorul artistic al FNT, a avut un discurs despre valoare, în ecuaţia căruia a introdus contrariile: spectacolele româneşti din spaţiul independent versus spectacolele din mediul instituţionalizat, mai conservator, declarând, la final, ”Am încercat prin alegerile făcute pentru programul FNT în aceşti trei ani de mandat să descurajez gândirea în clişee despre teatru şi să subminez rezistenţa la nou care se simte adesea în teatrul românesc. Cred că teatrul de calitate trebuie să provoace, să fie viu, să neliniştească. Abia dacă suntem cu toţii de acord cu ceea ce vedem pe scenă înseamnă că avem o problemă”.

A continuat cu teatrul român versus cel străin, contrarii pe cale de dispariţie: sunt creatori din afară care lucrează aici şi creatori români ce lucrează în străinătate, iar separarea în secţiuni diferite a spectacolelor româneşti şi a spectacolelor din străinătate începe şi ea să fie contrazisă de realitate, mai multe spectacole din program fiind create fie de regizori din străinătate în teatre româneşti, fie de creatori români care au lucrat peste graniţe (un caz unic, în persoana lui Silviu Purcărete, semnatarul unei coproducţii internaţionale cu Regele moare de Eugen Ionesco).

Fecundul străin
Aceeaşi Cristina Modreanu: ”colaborarea cu creatori din afară care au venit să monteze în România este pentru teatrul românesc o gură de oxigen absolut necesară. Vor fi tot mai multe astfel de exemple în viitor, pentru că trăim într-o lume globalizată”. Este vorba despre premierele din FNT : Măsură pentru măsură în regia lui Matthias Langhoff, o producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj şi Interzis accesul animalelor de Rodrigo Garcia, o producţie a Teatrului Naţional din Timişoara, dar şi despre alte spectacole din programul FNT – Odysseia, după Homer, în regia lui Tim Carroll la Teatrul Naţional Craiova, sau Hamlet, în regia şi coregrafia lui Uray Peter, la Studio M din Sf. Gheorghe.

Aura Corbeanu, director executiv al FNT şi Vicepreşedinte executiv UNITER, a mulţumit tuturor partenerilor FNT 2010, anunţând că implicarea acestora a echilibrat bugetul evenimentului, acesta fiind de 550.00 Euro şi 100.000 Euro în servicii şi publicitate. Tot domnia sa a menţionat spre sfârşitul conferinţei un mare neajuns care trebuie neapărat îndreptat: casele de bilete centralizate pentru cei care nu cumpără bilete online.

Alături de gazdele întâlnirii de la sediul UNITER, Cristina Modreanu, director artistic FNT, şi Aura Corbeanu, director executiv FNT, au participat şi reprezentanţi ai co-producătorilor şi partenerilor: Mihaela Păun, director ArCub, Tania Radu, Vicepreşedinte ICR, Tomasz Kluz, coordonator de programe al Institutului Polonez şi reprezentanţi ai Institului Francez şi ai British Council.

Ultima oră: comoditatea se plăteşte sau e în zadar să mai încerci azi ceea ce ar fi trebuit să faci de acum două săptămâni. Iată spectacolele cu biletele epuizate:

Regele moare de Eugène Ionesco, regia Silviu Purcărete, Les Arts et Mouvants, Cie à L’Endroit des Mondes Allant vers Paris (Fr) / ambele reprezentaţii;
Strigăte şi şoapte de Ingmar Bergman, regia Andrei Şerban, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca / ambele reprezentaţii;
Pyramus & Thisbe 4 You după William Shakespeare, regia Alexandru Dabija, Teatrul Odeon, Bucureşti
Herr Paul de Tankred Dorst, regia Radu Afrim, Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ / ambele reprezentaţii
Aici, la portile beznei după Euripide, regia Mihai Mănuţiu, Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”, Iaşi / ambele reprezentaţii.

Comentarii

comentarii

Scroll to top