Pe 2 mai regizorul Radu Afrim şi Teatrul Naţional ’’Mihai Eminescu’’ din Timişoara au primit două premii acordate de KulturForum Europa pentru spectacolul Boala familiei M. KulturForum Europa a ales să premieze consistenţa proiectelor regizorale ale lui Afrim şi coerenţa direcţiei manageriale susţiunte de cei doi directori ai Teatrului, Maria Adriana Hausvater – director general şi Ion Rizea – director adjunct.

Înfiinţată de ministrul de externe german Hans-Dietrich Genscher în 1992, KulturForum Europa este o organizaţie care premiază personalităţi cu o deschidere culturală europeană, mediatori ai unor principii şi ai unor valori legitimate prin accentul pus pe anumite categorii etice şi estetice. Dieter Topp, preşedintele KulturForum Europa a fost cel care a înmînat cele două premii.

Teatrul lui Radu Afrim este teatrul eroilor cotidieni cu vise tăbăcite de eşec, cu iluzii confiscate şi cu revolte gîtuite. E teatrul regilor plastilinei, al puştoaicelor care ajung să-şi iubească violul pentru că e singurul lucru care li se întîmplă, al bătrînilor tandri şi cruzi care se agaţă cu proteza de carnea nostalgiei.

În Boala familiei M (spectacol care va fi prezentat la Teatrul Odeon din Paris în perioada 11-21 iunie), alienarea este transfigurată de mici joculeţe în familie, de obsesii candide şi rememorări alunecoase. O boală-pilon susţine, pînă la eupizare, lumea unor antrenaţi în ratare. În spectacolele lui Afrim, ratarea devine comportament comunitar, ea generează attachmentul celuilalt ca unică oportunitate de împlinire, ca şansă vitală de supravieţuire prin prelungirea în cel de lîngă. E ca şi cum ai spune că personajele se autoratează, dar nu-şi ratează aproapele. Marta (Claudia Ieremia), sora cea mare, îşi drenează ratarea în sacrificiu, devenind campioana altruismului cu supapă în neîmplinire. Centrul existenţei ei este Luigi (Ion Rizea), tatăl în ai cărui ochi se adună tristeţea unei lumi întregi şi pe care ea îl îngrijeşte ca pe cel mai copil dintre bătrînii universului. Marta este mîna dreaptă a copilăriei în-vîrstă, este centura de siguranţă a unui trup cocîrjat şi fragil, a capriciilor şi fixaţiilor unui tată care-şi cară moartea în spinare cu inocenţa unui copil pentru care ninge cu boabe de cafea şi plouă cu amintiri sughiţate. Maria (Mălina Manovici) ratează tot ce poate naşte şi trăieşte din avort în avort. Gianni moare, Fulvio se-nsoară, Fabrizio rămîne singur.

Pentru Afrim, limita vulnerabilă dintre teritorii temporale, dintre vîrste -copilărie-bătrîneţe – intrate într-o combinatorie investigată programatic de regizor, se şterge pentru a se respaţializa. Afrim cartografiază graniţa vîrstelor pînă cînd o transformă în de-demarcaţie, în frontieră atît de mobilă încît îşi pierde autoritatea anilor. Anii sînt materialul maleabil din care regizorul face personajelor sale un costum a-vîrstic, în stare să se strîngă şi să se dilate în funcţie de slalomul printre timpi fluizi. În spectacolele sale, identitatea vîrstei este interşanjabilă, permiţînd personajelor să-şi intercaleze spaţiile în care anii trepidează sau, dimpotrivă, şi-au epuizat timpul fără să renunţe la el. Afrim este regizorul care explorează cu acuitate vizuală bătrîneţea căreia copilăria îi retrocedează proprietatea inocenţei capabile să producă empatie instant. Bătrînii lui Afrim trăiesc cu entuziam şi nostalgie sfîrşitul clipei. În Boala familiei M alienarea prinde rădăcini în pădurea (Velica Panduru creează nu un decor, ci o lume poetic-transterestră) în care corpurile îşi lasă urma în rama unor siluete întunecate, se joacă, dansează şi aţipesc ca nişte borne umane ale unui timp pe care nu mai ştiu în ce să-l măsoare. Personajele lui Afrim încremenesc într-un joc care, din cînd în cînd, le vitaminizează existenţele, lăsîndu-le, la final, singurătatea descoperită. Moartea îngheaţă definitiv fremătarea ludică. Tatăl ajunge la azil – singurul spaţiu în care jocurile se desăvîrşesc în sublima lor alienare – cele două surori pleacă, fratele lor moare într-un accident de maşină. Jocul încetează cînd moartea începe.

Pe 9 mai la Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Timişoara are loc avanpremiera spectacolului Piaţa Roosevelt, în regia lui Radu Afrim, decor – Iuliana Vîlsan, costume – Velica Panduru, muzica – Vlaicu Golcea.

Textul autoarei germane Dea Loher a fost scris în urma unei documentări riguroase în Sao Paolo. Lumea transsexualilor şi a iubirilor supraumane e flancată de 300 de pisici, ’’fiinţe’’ în culorile curcubeului.

Comentarii

comentarii