Am avut ceva probleme, dar acum s-au rezolvat. În anotimpul rece avionul funcţionează pe bază de ciocolată caldă cu vanilie şi alune (când mergem într-o direcţie) şi cu scorţişoară (când mergem în cealaltă direcţie). În anotimpul cald zburăm pe bază de confetti decupate cu forfecuţa din cărţile de chiromanţie ale soră-mii, care, dacă ar afla de ce nu mai poate vedea cum va fi următorul zbor (nu zburăm însă la-ntâmplare: pe aripa dreaptă avem plantat un răsad de trifoi cu patru foi), ar refuza scurt şi fără cale de întoarcere să mai modereze dezbaterile la care sunt provocaţi pasagerii – „Punctuaţie şi realism în Jurnal din anul ciumei” şi „Inutilitatea timpului pierdut în Wonderland”. Şi sunt mari şanse să dea de pământ (bine, pământ e un fel de a zice) şi cu clepsidra oficială care va desemna cândva, probabil, câştigătorul probei „Cine-ajunge-să-pronunţe-primul Eyjafjallajökull” (eu nu vă pot dori decât: velgengni!).

Accesul în avion se face simplu, pe sfoara cu noduri mari de cravată (doar tata ştie să le facă şi nu sunt incluse în preţ). De îndată ce ai ajuns sus, te întâmpină întâmplător, deşi cu ele nu ştii niciodată dacă e chiar aşa, una din cele 2-3 jucătoare de mahjong, membre ale echipajului (dacă ai noroc, dar s-a întâmplat rar, poate fi chiar Mrs. Chan, care are obiceiul întrebe dacă îţi place Brahms) şi, întotdeauna, un flamingo care te va conduce către locul tău. În interior avem mai multe scaune model „Hansel şi Gretel” din turtă dulce, acoperite cu spumă de de ciocolată pentru confort, o scară rulantă, 3 cutii paralelipipedice cărora nu le-am găsit încă o întrebuinţare, un cireş cu un leagăn din lemn de tei înflorit, iar pe partea stângă un hublou roşu cu un plasture pe ochiul drept, pătrat şi trei creneluri.

Pe partea dreaptă avem câteva picturi în ulei de mure sălbatic din perioada pre-nunceag a lui Michelangelo, ţestoasa ninja celebră pentru că a refuzat un rol principal într-o comedie mută la Bollywood (aşadar era vorba de o dramă!). Deşi unora le place jazzul, totuşi din difuzoarele mascate de câţiva dintre primii „maschereri” ai Carnavalului din Venetia se aude mai ales Beatles (şi şi mai „totuşi” pentru un avion e că de cele mai multe ori e vorba de „Yellow submarine”). Pe cele două din cele trei creneluri sunt montate câte o archebuză, împrumutate de Arsene Lupin din castelul unui conte bohem care dormea boier, buştean şi, deci, nu avea nevoie de ele, cu care să ripostăm împotriva coşmarurilor celor care se gândesc zi de zi, la ziua de mâine, în zi de criză.

A da, să nu uit: în timpul călătoriei sunt interzise caietele tip, cu linii verticale ori orizontale, ecuaţiile cu mai mult de o necunoscută, instrumentele precise de măsurare, telecomenzile şi pocirea limbilor în care vă exprimaţi (cunoscute ori necunoscute). În schimb aveţi voie să uitaţi, să lasaţi tuburile de tempera deschise şi să nu înşurubaţi capacele la stilouri, să încercaţi să dresaţi plantele carnivore ale tatălui meu (nu-i plătim noi nodurile de cravată, dar trebuie să avem grijă de plantele lui) şi să înnodaţi lianele din cală pentru a vă face un culcuş cât mai conform perceptelor tarzaniene, la mare preţ în timpul călătoriei. În final vom ateriza de ziua cârtiţei pe o insulă misterioasă unde vom petrece până la doi ani de vacanţă, timp suficient cât să ne dăm seama cum putem fi mai (ne)buni.
Un ultim sfat: să nu luaţi în neserios călătoria!

Mulțumim Aloceria, Anda Noel, smg și sperăm că nu vă veți urca de supărare în primul avion care vă va ieși în cale pentru că Mece este câștigătorul de azi al concursului nostru. Îngrijiți-vă avioanele, ne vedem sus!

Comentarii

comentarii