Aux armes, écrivains!

Casa de Editură Max Blecher şi Editura Herg Benet aruncă mănuşa scriitorilor debutanţi indiferent de vârstă.

Concursul de debut Max Blecher – Herg Benet li se adresează celor încrezători în puterea literaturii şi în propriul talent, celor care s-au săturat de competiţiile fictive ale căror rezultate se cunosc cu câteva luni înainte de final. Acest concurs e pentru toţi cei ignoraţi de sistemul editorial pentru a nu tulbura cumva pasivitatea, lipsa de idei şi ierarhiile „breslei”. O şansă pentru scriitorii nedebutaţi în volum de a-şi face cunoscut numele – şi, fireşte, pentru editori, de a propune publicului cărţi adevărate, actuale, greu de uitat.

Desfăşurare:
Concursul va avea două secţiuni: Poezie şi Proză.

Condiţia principală este ca participantul să nu fi debutat până acum în volum, indiferent că este vorba despre poezie sau proză. Nu există limită de vârstă pentru înscriere.

Premiul constă în publicarea a 4 manuscrise câştigătoare, două de poezie şi două de proză, Casa de Editură Max Blecher şi Editura Herg Benet urmând a publica câte un manuscris din cele două genuri literare în toamna anului 2011.

Adresa de e-mail la care vor fi trimise manuscrisele este debutMBHB@gmail.com

Data limită până la care pot fi înscrise manuscrisele în concurs este 31 august 2011. Manuscrisele vor fi citite de către 7 scriitori şi editori, iar decizia juriului va fi comunicată până la sfârşitul lunii septembrie a acestui an.

Volumele câştigătoare vor fi lansate şi promovate în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2011.

Juriul concursului este format din scriitorii: Ioan Es. Pop, Liviu Antonesei, Radu Vancu, Dan Coman, Răzvan Ţupa şi editorii Claudiu Komartin şi Alexandru Voicescu.

Inspiraţie din pupă!

Comentarii

comentarii

Scroll to top