A fost odată ca niciodată o poveste mică-mică, mai mică decât un bob de piper sau un grăunte de zahăr  și nu era nici un om care să exclame, plin de bucurie, Uite ce poveste frumoasă, vrei să vii cu mine, poveste mică? Nimeni nu o ridica, nimeni nu îi vorbea, iar povestea, mai mică decât un bob de orez sau un grăunte de sare, plângea și era purtată de vânt în toate colțurile lumii și nu aparținea nimănui.

Și tot pe atunci era un băiețel (sau fetiță?) neastâmpărat care, cât era ziulica de lungă, alerga și țopăia de parcă i-ar fi fost teamă să nu prindă rădăcini și căruia îi plăcea să guste din tot ce găsea la îndemână: firele de iarbă, flori, pământ, broaștele de pe malul lacului. Nu e de mirare că într-o bună zi, când povestea tocmai se așezase pe aripile unei albine grase și leneșe, băiețelul (ori poate fetița) culese albina, o mestecă tare pofticios, iar povestea respiră ușurată.

Nu știu încotro s-ar putea duce această schiță, copiii care vor urma cursurile Atelierului de inventat povești de la Fundația Calea Victoriei sigur ne vor putea scoate din impas.

Comentarii

comentarii