Astăzi, un fragment despre haute couture:

„Dior le îmbrăca pe femeile bogate, Balenciaga pe cele foarte bogate. De-a lungul anilor ’50, o femeie promova de la Dior la Balenciaga. […] Sediul Dior era măreţ, dar însufleţit, mult va-et-vient, ca-ntr-un mare salon în ziua de primire a stăpânei casei. Dior în persoană, afabil şi comunicativ, putea fi zărit rătăcind încoace şi-ncolo, purtând un halat alb pe deasupra costumului Savile Row, impecabil croit. Bonjour, patron! ciripeau lucrătoarele sale, întotdeauna bucuroase să-l vadă. Prin contrast, Maison Balenciaga părea o biserică, ba chiar o mânăstire. După spusele lui Marie-Louise Bousquet, „Era ca şi cum ai fi intrat într-o mânăstire de călugăriţe de familie nobilă”. […] Emanuel Ungaro îşi amintea „Nimeni nu vorbea”. Dacă era absolut necesar să vorbeşti, vocea trebuia să fie redusă la şoaptă. Măsurile de securitate erau severe. Era greu nu doar să pătrunzi acolo, dar şi să treci dintr-o cameră în alta, căci toate intrările erau păzite de femei fioroase”.
(Paul Johnson, Creatorii: de la Chaucer şi Dürer la Picasso şi Disney, trad. din engleză de Raluca Hampu, Bucureşti, Libertas Publishing, 2007, cap. Balenciaga şi Dior: Estetica unei butoniere)

Comentarii

comentarii