3 zile de cutremur

afis_wtawtpPrintre atâtea istorii, unele mai mari, altele personale, o plonjare în istoria dansului contemporan românesc nu poate fi decât amețitor de revelatoare mai ales când în undele acesteia veți descoperi un Ciocan fără stăpân.

Centrul Național al Dansului București ne invită la proiectul „Înainte sau după cutremur?” și la revizitarea spectacolului controversat menționat mai sus, huiduit și ovaționat în același timp în momentul premierii pariziene, creat de Stere Popescu.

Programul internaţional “What to affirm? What to perform?”, care se va desășura în perioada 13-15 noimbrie, este organizat la iniţiativa Tanzquartier Wien, în parteneriat cu Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Centre for Drama Art Zagreb şi Revista Maska – Ljubljana, în cooperare cu Allianz Kulturstiftung.
3 zile de comunicări, interviuri și spectacole: vă invităm la dans, doamnelor, domnișoarelor și domnilor.

Comentarii

comentarii

Scroll to top